De același autor
Secretarul general al NATO a surprins în momentul în care, la începutul lunii iulie, într-un interviu acordat NYT, a vorbit despre posibilitatea unor agresiuni simultane în cazul în care Xi Jinping decide să acționeze împotriva Taiwanului. „Există o conștientizare tot mai mare și să nu fim naivi în această privință – dacă Xi Jinping ar ataca Taiwanul, mai întâi s-ar asigura că dă un telefon la Moscova partenerului său junior, Vladimir Vladimirovici Putin, spunându-i: am de gând să fac asta și am nevoie să-i ții ocupați în Europa atacând teritoriul NATO”, a spus Rutte.
Două săptămâni mai târziu, cel mai înalt oficial militar al NATO, care este în același timp comandantul tuturor forțelor americane desfășurate în Europa, generalul Alexus Grynkewich, a preluat tema, părând să sugereze faptul că este un scenariu pe care NATO trebuie să îl ia în calcul. „Va fi necesară utilizarea integrală a resurselor disponibile – echipamente, armament și muniții – pentru a putea contracara un astfel de scenariu. Din punctul meu de vedere, cele două situații s-ar putea produce concomitent”, a afirmat generalul, care de-abia și-a început mandatul în această vară.
Cele două mesaje transmise de la cel mai înalt nivel al Alianței ridică, pe fond, două mari probleme structurale.
Deficitele NATO
Pe de o parte, rămâne întrebarea dacă Europa și Statele Unite pot face față unui război de uzură pe două fronturi. Deja cei trei ani de război arată din plin limitele Occidentului în materie de resurse (inclusiv de voință politică), starea industriilor de apărare și capacitatea lor de a ține pasul cu ratele de consum ale unui singur război de mare intensitate. Aceasta nu este o imagine care să credibilizeze descurajarea, ci, dimpotrivă, o invitație la agresiune.
Pe de altă parte, în cazul în care va exista un atac al Beijingului asupra Taiwanului, este puțin probabil ca resursele pe care SUA le alocă astăzi Europei să rămână la același nivel. Nu este un secret că poziția americană în Indo-Pacific este percepută la Washington ca fiind mult mai importantă pentru securitatea de ansamblu a SUA decât Europa, care este deja asimilată mai degrabă unui teatru secundar. Astfel, în momentul în care SUA ar trebui să răspundă unor potențiale operațiuni chineze „în primul lanț de insule”, este foarte probabil să vedem capabilități-cheie ale SUA din Europa – în special muniția ghidată cu rază lungă de acțiune sau așa-numitele capabilități de enabling destinate supravegherii și culegerii de informații, precum și cele de realimentare în aer și transport strategic – reorientate spre ceea ce Pentagonul considera teatrul decisiv. Acesta este un instinct natural atunci când SUA, deși o putere globală, deține o forță militară configurată preponderent pentru purtarea unui singur război major. Este mesajul transmis de ani buni de mai toate comisiile bipartizane care au analizat cele mai recente strategii de apărare ale Pentagonului. Pe acest fond (al conservării stocurilor de muniții pentru teatrul decisiv) se explică și excesul de zel arătat de liderii Pentagonului la jumătatea verii, când ar fi decis suspendarea alimentării cu arme a Ucrainei, decizie care l-a luat prin surprindere pe Donald Trump, fiind ulterior revocată de Casa Albă.
Consecința este aceea că, în lipsa acestora, capacitatea operațională a NATO de a coordona apărarea colectivă a Europei ar fi serios diminuată. Pentru Putin, ar putea fi momentul ideal pentru a testa credibilitatea articolului 5. În definitiv, în interiorul NATO această realitate nu este nici pe departe o surpriză. Despre această disparitate în materie de capabilități se vorbește de câteva decenii – era una dintre lecțiile identificate încă din timpul războiului aerian purtat de NATO împotriva lui Slobodan Miloșevici la sfârșitul anilor ’90. Două decenii și jumătate mai târziu, decalajele se mențin. Dar în Europa se vorbește mult și se face puțin. Inclusiv ideea de autonomie strategică europeană – redescoperită la fiecare criză euroatlantică majoră – se reduce în mare parte tot la aceste capabilități-cheie. Oricum, existența lor ar ajuta capacitatea decizională și operațională a Europei de a acționa atunci când SUA nu vor să fie implicate.
Pericolele simultaneității strategice
Și discuția despre simultaneitatea strategică este veche. Ea a devenit parte a consensului mainstream pe fondul consolidării axei puterilor revizioniste și al semnelor clare de coordonare și ranforsare reciprocă (militarii nord-coreeni care luptă împotriva Ucrainei, imensa cantitate de drone și obuziere furnizate deopotrivă de Teheran și Phenian sau sprijinul economic al Beijingului pentru a menține mașinăria de război a Moscovei la turație maximă). Însă urgența acestei perspective a fost transmisă încă înaintea summitului de la Madrid de către grupul de reflecție menit a-l sfătui pe secretarul general cu privire la marile coordonate ale viitorului concept strategic al NATO. Pericolul simultaneității strategice, al presiunii concomitente asupra lumii euroatlantice la ambele capete ale Eurasiei, se afla pe listă. Mai mult, miza avertismentului era tocmai aceea a pregătirii terenului pentru eventuala diviziune a rolurilor între Statele Unite și pilonul european al NATO: „Pe termen lung, NATO trebuie să facă parte din soluția de gestionare a problemei simultaneității strategice, în eventualitatea unui război major. În opinia mea, obiectivul final ar trebui să fie apropierea de o diviziune globală a muncii între Statele Unite și componenta europeană a NATO, care să permită SUA să acorde mai multă atenție Indo-Pacificului fără a periclita stabilitatea teatrului european”, spunea Wess Mitchell, un fost înalt oficial responsabil pentru afaceri europene în prima Administrație Trump și unul dintre coordonatorii grupului de reflecție al NATO. Cu alte cuvinte, exact agenda pe care șeful Pentagonului (Pete Hegseth) a promovat-o încă de la prima sa vizită în Europa. În cuvintele sale, europenii vor trebui să-și asume „ownershipul securității convenționale pe continent”, iar în această interpretare prioritatea relației transatlantice devine „împuternicirea Europei să preia responsabilitatea pentru propria securitate”.
În același timp, va conta enorm specificul crizei la care va fi supusă lumea euroatlantică. Ne-am obișnuit să prezentăm o eventuală criză a Taiwanului într-o cheie maximalistă – de tipul invaziei maritime. Dar dacă Beijingul, mai ales pe fondul erorilor de estimare făcute de Rusia la începutul invaziei din Ucraina, se pregătește pentru un cu totul alt scenariu? Experți influenți iau în calcul tot mai mult scenariul unei agresiuni hibride aflate sub pragul agresiunii tradiționale, dar protejat de un arsenal nuclear care se extinde cu viteză industrială. O operațiune hibridă sub umbrelă nucleară ar putea ține la distanță nu doar Japonia, dar și Statele Unite. Mai mult, în cazul Rusiei, o logică de tipul „escaladează pentru a dezescalada” pare să fi funcționat, forțând Occidentul să rămână mereu în defensivă și în marja jumătăților de măsură.
Disputa Trump – China
O declarație recentă a președintelui Donald Trump, în care susținea că liderul chinez Xi Jinping i-ar fi spus că nu intenționează să invadeze Taiwanul în timpul mandatului său la Casa Albă, a stârnit reacția Chinei.
Ministerul de Externe de la Beijing a răspuns că Taiwanul este „o problemă internă” a Chinei.
„Problema Taiwanului este în întregime o chestiune internă a Chinei, iar modul în care va fi rezolvată ține de poporul chinez. (...) Vom face tot ce se poate pentru a crea posibilitatea unei reunificări pașnice. Dar nu vom permite niciodată ca vreo persoană sau vreo forță să țină Taiwanul separat de China în vreun fel”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.
China consideră Taiwanul ca făcând parte din teritoriul său și a promis că se va „reunifica” cu insula care în acest moment are guvern separat. Taiwanul respinge categoric pretențiile Chinei.
Și Ministerul de Externe al Taiwanului a reacționat la declarația președintelui american. Taiwanul va continua să colaboreze cu țările care au „interese semnificative” în regiunea Indo-Pacifică, pentru a menține pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan, a precizat ministerul. (MS)
