Ponta ante portas!

Am crezut că îl cunoaștem pe Victor Ponta. Că miile de analize care, pe parcursul anilor, l-au avut ca subiect au reușit să se adune într-o imagine completă și revelatoare. Ne-am înșelat. De fiecare dată când am crezut că am ajuns să știm bine cine este, în clipa următoare ne-a dovedit că Răul care zace în el are resurse ce depășesc cu mult percepția noastră. Pe parcursul celor 25 de ani scurși de la Revoluția din decembrie 1989, pe scena politică au evoluat mulți, nefericit de mulți oameni lipsiți de orice urmă de vocație, de cinste, de bună-credință, de autentice sentimente de dragoste și de respect pentru semenii lor, pentru țară. Nu numai că niciunul dintre ei nu s-a ridicat pe culmile mizeriei escaladate de Victor Ponta, dar, mai grav, tarele inconfundabile și de neuitat ale acelor oameni sunt astăzi pregnant recognoscibile în prestația politică a acestuia. Putem spune, fără să ne temem că greșim, că Victor Ponta este o sinteză, un summum al păcatelor care au marcat indelebil viața politică și, consecință imediată, viața cotidiană a milioane de români.

Nu-mi propun, oricum nu acum, o ierarhizare a faptelor grave imputabile lui Victor Ponta. Lista este lungă și o avem vie în minte fiecare dintre noi. Din varii motive, firești și de necomentat, ordinea în care le enumerăm este aleatorie. Hoț (plagiator), mincinos, dușman neîmpăcat al Justiției, ocrotitor public al marilor corupți, incompetent, iresponsabil, incult, duplicitar sunt câteva dintre calificativele care ne vin automat pe limbă în clipa în care îi rostim numele. Personal, nu-mi amintesc o singură poziționare politică, o singură decizie sau, măcar, un simplu gest a lui Victor Ponta pentru care să fi simțit imboldul să-l aplaud și să-l susțin. Tot ce a spus sau a făcut s-a dovedit din prima clipă fie revoltător, fie promisiune deșartă, evident fără șansă să fie onorată vreodată.

Mai poate un om de asemenea factură să producă surprize neplăcute? Mai există valențe ale Răului pe care ne poate obliga să le descoperim, spre repulsia noastră? Da, există. Victor Ponta ne-a demonstrat-o cu prisosință, zi de zi, din momentul în care s-a angajat în cursa pentru președinția României. Acum, abia acum, aveam să descoperim nota cea mai odioasă și cea mai periculoasă care-l definește pe Victor Ponta, nedevoalată până acum: setea morbidă, insațiabilă de putere. Cu orice preț. Prin orice mijloace. Nicăieri în lume o campanie electorală nu are nimic din seninătatea unei serbări câmpenești. Cu cât miza este mai mare, cu atât tăișul armelor pe care le mânuiesc contra-candidații este mai ascuțit. Toate au însă până la urmă o limită. Victor Ponta ne-a dovedit că nu recunoaște nicio limită, nicio barieră și că nu se dă în lături de la nimic pentru a-și satisface obsesia: Palatul Cotroceni. Valori sacrosancte pentru orice om, oriunde ar trăi el: credința într-un Dumnezeu, familia, viața personală au fost terfelite, călcate în picioare de Victor Ponta și de cei care vorbesc în numele lui.

A spune despre Victor Ponta că este un om care nu are Dumnezeu înseamnă a emite un truism.

Scriam câteva rânduri mai sus că o ierarhizare în lungul șir al fărădelegilor comise de Victor Ponta este aleatorie. Și totuși, două dintre ele mi se par de o gravitate maximă și fac parte din categoria celor care descalifică un politician pe viață: acțiunile deliberate împotriva interesului național.

Prima ține de felul în care, după turul I al prezidențialelor, Victor Ponta și-a angajat doi dintre susținătorii pentru runda finală: C.V.Tudor și Teodor Meleșcanu. C.V.Tudor și partidul ”România Mare” au fost percepuți, din momentul intrării în viața politică, ca expresie a extremismului. Cooptarea la guvernare de Ion Iliescu a partidului ”România Mare”, în celebrul ”Patrulater Roșu”, a fost catalogată în țară și peste hotare ca o trădare impardonabilă a idealurilor Revoluției din decembrie ’89, și o lovitură fatală dată de Ion Iliescu și PDSR democrației ce începuse să încolțească în România. ”Te faci frate cu dracu’, până treci puntea” a fost explicația cinică dată atunci de Ion Iliescu. Astăzi, Victor Ponta, fidel învățăcel, bate palma cu C.V.Tudor, pentru a-și asigura cele câteva procente ale acestuia, insensibil la răul pe care îl face României într-un timp în care lumea democrată, pe plan mondial, este în război împotriva extremismului, sub orice formă se manifestă el. Faptul că numai cu două săptămâni înainte de alegeri, C.V.Tudor îi închina o ”odă”: ”Mr. Pârț și curva popii”, în care îl tăvălea într-o troacă de porci, este un detaliu care nu are nicio relevanță pentru un Victor Ponta gata să plătească oricât pentru a-și satisface setea de putere. ”Independentul” T.Meleșcanu a obținut 1,09% din sufragiile alegătorilor, suficient pentru ca Victor Ponta să le rechiziționeze, promițând la schimb postul de consilier prezidențial pe probleme de armată și securitate națională. Depunerea candidaturii lui Meleșcanu a fost înregistrată în baza semnăturilor strânse de oamenii col. Mircea Dogaru, președintele ”Sindicatului cadrelor militare disponibilizate”. În timpul tentativei de lovitură de stat din 2012, col. Dogaru a semnat un pact de susținere cu PDSR, în care, printre obiectivele asumate de ambele părți, figura desființarea Curții Constituționale, a DNA și ANI. Col. Dogaru este și unul dintre ”patrioții români” care, în martie a.c., au felicitat Rusia pentru anexarea Crimeii. Nu știu dacă directorul de cabinet al viitorului consilier prezidențial T.Meleșcanu, în varianta catastrofică în care Victor Ponta ajunge președintele României, va fi colonelul Dogaru sau unul din oamenii din garnizoana lui. Dar orientarea fermă pentru Rusia a acestuia este de netăgăduit, T.Meleșcanu îi împărtășește evident crezul, iar Victor Ponta nu are nicio reținere să-și declare public complicitatea cu cei doi. Este vorba de-o gafă uriașă a unui om a cărui infimă inteligență politică a spulberat de mult orice speranță? Nu, este o sfidare și o provocare aruncată de Victor Ponta în fața aliaților strategici ai România: UE și NATO. ”Aceasta este opțiunea mea, acesta este drumul pe care vreau să angajez România în următorii 5 ani, dacă voi fi ales președintele țării” pare să le arunce în față Victor Ponta liderilor țărilor membre în UE și președintelui  Barack Obama!

Și pentru ca lucrurile să fie extrem de clare, dincolo de orice ambiguitate, Victor Ponta face spre final de campanie o declarație pe care nu ne mai puteam imagina să o auzim în gura unui politician român, după vara lui 2012. Cu atât mai puțin a celui care candidează la președinția țării: “Nu vreau să primim, din nou, ordine din afara țării, de la PPE și de la alți indivizi care și-au bătut joc de România”. Știm bine care au fost ”indivizi care și-au bătut joc de România” și știm la fel de bine că fără intervenția lor salvatoare Victor Ponta ar fi aruncat țara într-o groapă neagră, de pe fundul căreia singurele stele care ar mai fi licărit pe cer ar fi fost Moscova și Beijingul. Astăzi, opțiunile lui Victor Ponta se dovedesc de nezdruncinat.

Nu-mi doresc ca Victor Ponta să citească aceste rânduri. Nici măcar un cuvânt nu îi este adresat, pentru că nicio clipă nu-mi imaginez că mai există pe lume voce a rațiunii care să poată pătrunde în bezna în care mintea lui rătăcește.

Mă adresez celor care, la fel ca și mine, sunt profund îngrijorați de ce s-ar întâmpla cu țara în care trăim și de care suntem atât de legați, ce se va întâmpla cu viața părinților noștri, a noastră și a copiilor noștri dacă Victor Ponta câștiga alegerile din 16 noiembrie 2014. Care sunt șansele și care este forma în care vom putea supraviețui?

”Hannibal ante portas!” este sintagma în care, în urmă cu peste două mii de ani, Titus Livius a evocat spaima locuitorilor orașului Nola asediați de cartaginezi.

”Ponta ante portas!” mi se pare astăzi formula cea mai concisă și cea mai expresivă care invoca pericolul covârșitor ce planează asupra România dacă Victor Ponta ajunge președintele țării. Un pericol pe care îl putem alunga; pe care îl putem înfrânge. Votul nostru este arma letală împotriva candidatului ”Victor Ponta”. Prezența la vot și ștampila pusă pe ”Klaus Iohannis”, contra-candidatului lui Ponta, sunt pașii simpli care ne readuc pe calea speranței.

Până în decembrie ’89, numele lui George Orwell era invariabil legat de ”1984”, una dintre cele mai celebre distopii scrise vreodată. ”Ferma animalelor” era mai puțin cunoscută. Astăzi, există riscul să devină paradigma sub care va evolua România. Firește, fiecare dintre noi are dreptul unei opțiuni proprii. Dar fiecare dintre noi trebuie să știe, cum ne atrage Orwell atenția, că: ”Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă. Este complice!”

Articol publicat de contributors.ro