De același autor
Anul politic care tocmai s-a încheiat în România s-a plasat, în mare parte, sub semnul alegerilor anulate din 2024. Pe fondul neclarităților încă stăruitoare din jurul acestui moment s-au structurat și tendințele de creștere ale AUR, care nu au fost stăvilite de alegerile prezidențiale din luna mai, ci, dimpotrivă, s-au configurat și mai apăsat. Ciclul electoral prezidențial s-a încheiat, dar cele șase luni care s-au scurs desenează până acum un echilibru politic fragil, în tabloul recompus al noii ordini internaționale.
Sondajele publicate la jumătatea lunii decembrie indică o preferință în creștere constantă pentru AUR, urmat de PSD și PNL. Bilanțul publicat de președintele AUR, George Simion, la sfârșitul anului 2025 vorbește de progresele partidului în consolidarea structurilor din teritoriu, nu uită să marcheze punctele necesare în urma alegerilor la Primăria Bucureștiului și explică activitatea parlamentară a AUR în calitate de partid de opoziție. Potrivit textului publicat pe pagina oficială, AUR a „crescut, s-a sudat, s-a maturizat”. Tot acolo ni se explică lupta partidului pentru democrație: „Chiar și fără majoritate, am ales să folosim toate instrumentele democratice pentru a expune adevărul. Pentru a opri glisarea către autoritarism”.
Firește, pentru AUR lupta împotriva autoritarismului trece prin susținerea unor acțiuni de tipul celei la care am asistat în Camera Deputaților pe 17 decembrie, la dezbaterea – finalmente adoptată cu 173 de voturi „pentru” – a actului normativ cunoscut ca „Legea Vexler”, prin care se înăspresc pedepsele pentru promovarea de mesaje antisemite sau pentru apologia unor lideri condamnați pentru crime de război. Deputații s-au împins, au urlat și au strigat amenințări, pe fondul protestelor opoziției extremiste formate din AUR și SOS România.
A doua zi, pe 18 decembrie, prin centrul Bucureștiului a defilat un grup mic, dar vizibil și intens mediatizat, cu steaguri naționale, icoane și cruci, femei și bărbați cu căciuli dacice – cu două opriri semnificative pentru climatul din ce în ce mai extremist promovat în spațiul public din România: monumentul Holocaustului și Templul Coral. În periplul lor, au strigat lozinci precum „Elie Wiesel, nu uita, România nu e a ta” sau „Vexler, nu uita, România nu e a ta”, sau „afară cu trădătorii de neam din țară, cu neromânii”. Toate acțiunile au fost documentate abundent pe conturi de TikTok, iar la Memorialul Holocaustului, grupul a depus o „ofrandă românească – cetina”, accentuând că „fiecare are nevoie de respect în țara lui”, și a intonat rugăciunea „Tatăl nostru”.
Rețelele sociale abundă de conturi cu audiență care promovează aceleași poziții. Climatul economic, scumpirile, scăderea puterii de cumpărare, analfabetismul funcțional și digital îi transformă pe din ce în ce mai mulți concetățeni în prăzi sigure pentru discursul naționalist și extremist.
Dar combustibilul delirului extremist este furnizat în egală măsură de acțiunea politică a actorilor „virtuoși”, autoproclamați proeuropeni, dar care nu fac de un an decât calcule legate de supraviețuirea politică personală sau a partidelor lor, și acestea fără vreo viziune coerentă. Măsurile economice ale Guvernului Bolojan împart opinia publică aproape egal între aprobarea și respingerea lor. AUR crește în sondaje, în timp ce USR s-a scufundat de mult în scandaluri în cascadă legate de gestiunea problematică a propriilor ierarhii de partid și a selecției mai mult decât discutabile a cadrelor. PSD și PNL sunt lovite de tare istorice: o plutocrație generată de partide cartelizate, fără identitate doctrinară, dinamizate de relații de tip clientelar, consolidate în teritoriu prin influențe politice și economice de clan și menținute prin cadre selectate pe principiul fidelității față de șefi.
Guvernul Bolojan evoluează pe nisipurile mișcătoare ale unor măsuri puternic contestate, care ocolesc în continuare zonele politice și economice protejate și afectează restul: învățământ, sănătate, micii întreprinzători. O clasă mijlocie care se declasează pe zi ce trece, creând un spațiu din ce în ce mai larg și mai fertil pentru căderea în extremism. Legitimitatea fragilă a guvernului se măsoară și în șantajele nenumărate cu ieșirea de la guvernare, formulate de PSD, care joacă cum se pricepe să recâștige o parte a unui electorat care pare a fi fost cucerit de AUR. Jocul de-a ieșirea de la guvernare a dat și apă la moară pentru un număr record de moțiuni de cenzură, nu mai puțin de șapte de la instalare.
Într-un material publicat pe contul de Substack în care comentează, din perspectiva istoricului specializat în Europa de Est și Rusia, cazul venezuelean, Timothy Snyder reamintește patru condiții fundamentale de existență ale democrației: continuitate instituțională, legitimitate, predictibilitate și pace. O democrație consolidată nu poate cu adevărat să existe decât în exercițiul lor simultan. În România, niciunul dintre ele nu se mai verifică: patru dintre membrii CCR chiulesc de la serviciu ca să evite asumarea responsabilă a unei decizii, aleșii poporului recită dezinhibat sloganuri extremiste sau inventează statistici, adevărul istoric e contrazis cu aplomb de cele mai năstrușnice sau sinistre scorneli, statul e folosit pe post de preș la intrarea în palatele publice sau private ale corupției, iar dronele rusești zburdă netulburate în spațiul nostru aerian... Cu cine să ieși la înaintare în jungla lumii de azi și de mâine?
