De același autor
AEP a finalizat luni, 5 mai, în jurul orei 8.00, centralizarea voturilor, iar Elena Lasconi a fost votată de 252.708 cetățeni, 2,68% din sufragiile exprimate. Câteva ore după aceea, și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Uniunii Salvați România (USR), spunând că o face „cu inima împăcată” că în ultimul an a făcut tot ce a ținut de ea „pentru ca România să fie mai bine”.
Este finalul trist al unui studiu de caz cu două componente importante: una este cea personală, fără îndoială foarte vizibilă mai ales în ultima etapă a campaniei, când propriul partid a decis să nu o mai susțină. Descompunerea personajului public s-a produs galopant, șocant, aproape tragic: o figură de ceară topindu-se în flăcări, cu o biblie fluturată într-o mână și o cruce pe piept. Strategia aleasă – chiralitatea cu Simion/Georgescu – a consumat-o ca o lumânare și i-a pus probabil în traistă liderului AUR niște voturi în plus.
Cealaltă componentă ține de partid. Lasconi e și o reprezentare a degringoladei USR din 2020 încoace, a prăbușirii implacabile care a condus la alienarea progresivă a unei tranșe importante a bazei electorale, aflate la maximul său la alegerile europene din 2019. Problema fusese, de altfel, extrem de răspicat explicată încă din 2024, când mulți au votat-o pe Lasconi cu o completă lipsă de entuziasm. Lecția nu a avut ecou nici la candidată, care a preferat să încremenească în iluzia votului din decembrie, nici la partid, care ar fi avut nenumărate ocazii, înainte de depunerea candidaturilor, să se delimiteze de ea. Nu a făcut-o, sunt voci care explică inexplicabilul prin strategii subtile de protejare a independenței candidaturii lui Nicușor Dan. Cert e că politica selecției de cadre și strategia de dezvoltare a partidului în ultimii ani este una dintre cauzele majore pentru care un personaj precum Elena Lasconi a ajuns în poziția din campanie. Rămâne de văzut cum va juca al doilea tur.
Meteorica și traumatizanta trecere a fostei președinte a USR prin politica mare a avut un climax pe măsură: publicarea unor fotografii penibil trucate în care Nicușor Dan era surprins, chipurile, într-o vizită la marele maestru al combinațiilor Coldea. Într-o criză care ține mai degrabă de patologie decât de calcule politice, candidata USR, dezavuată de propriul partid, a estimat oportun să lanseze făcătura pe piață și apoi să dispară într-o perdea de fum‚ după metoda Călin Georgescu: nu a mai răspuns la telefoane și a comunicat numai prin mesaje înregistrate. Ultima zi de campanie s-a irosit în detractări, demonstrații ale falsului și plângeri penale din partea celor afectați (Nicușor Dan și Victor Ponta).
Diversiunea a fost văzută de mulți ca un rapel al cunoscutei confruntări Băsescu-Geoană din 2009, când candidatul PSD a avut neinspirata idee de a face o vizită nocturnă la unul dintre maeștrii păpușari ai acelor ani, Sorin Ovidiu Vântu. Vizita a fost fotografiată. Diferența fundamentală, care l-a costat probabil pe Mircea Geoană poate nu mandatul, dar în orice caz multe voturi pierdute, era esențială: vizita la SOV era reală, se întâmplase, împricinatul nu a putut să o nege și, în mod evident, nici nu a explicat-o într-un mod suficient de convingător pentru electorat. Falsul lansat de Elena Lasconi a mai fost asemuit cu un alt episod clasic din aceeași campanie, celebrul video unde Traian Băsescu părea că pălmuiește un copil în timpul unui miting electoral. Filmarea, realizată în 2004, fusese publicată inițial în noiembrie 2009 de „Gardianul”, deținut de omul de afaceri Dinu Patriciu, apoi preluată și difuzată în buclă de Antena 3. Probabil că l-a costat niște voturi pe Traian Băsescu (nu și mandatul), dar a fost demontat de analizele care au indicat în mod clar caracterul trucat. Ulterior, Dinu Patriciu a pierdut și un proces intentat de Băsescu în această speță.
Oricât am fi tentați să găsim precedente pentru gestul final de campanie al Elenei Lasconi, atât momentul, cât și maniera practică de realizare sunt distincte. Candidata abandonată de propriul partid, a cărei transformare de discurs și chiar de evoluție „scenică” s-a desfășurat dramatic în studiourile de televiziune mulțumite să mai alimenteze scandalul public, a devenit prizoniera propriilor iluzii de grandoare, stimulate paroxistic de un partid capturat de o mână de pseudolideri oportuniști, responsabili de ruinarea unei construcții generoase și promițătoare a partidului ieșit din valurile contestatare ale anilor 2013-2015.
Turul doi este extrem de dificil și debutează sub cerul plumburiu al celor 40,96% ale lui George Simion. Prestația deplorabilă a candidatei cotate azi cu 2,68% din voturi a semănat și mai multă confuzie într-un tablou oricum dominat de incertitudine, de confuzie și frică. Relevanța partidului care a susținut-o până mai ieri se măsoară, indirect, în oglinda acestui rezultat. Așa cum și relevanța coaliției guvernamentale se poate măsura în cele 20,07% obținute de candidatul comun, în pofida imensului aparat de partid avut la dispoziție, ceea ce invită la o regândire a modalităților de acțiune și de comunicare cu electoratul (ca să nu mai vorbim de politicile în sine) pe care partidele „tradiționale” încă nu le-au internalizat.
