Dacian Cioloș, USR și subminarea opoziției

Ce putem spune despre un partid care refuză să primească în rândurile sale tocmai per­so­nalitatea politică pe care, în campania elec­torală, a susținut-o pentru funcția de pre­mier? Că este imatur sau că este ipocrit? Mă refer, evi­dent, la ușa trântită de Ni­cu­șor Dan, liderul USR, în nasul fostului premier Dacian Cio­loș. Iată un bun prilej pentru a ne aminti de sloganul de campanie al USR: „Dacian Cio­loș, în sfârșit ai cu cine“ și de bucuria pe care i-a provocat-o lui Nicușor Dan platforma domnului Cioloș nu mai de­parte de 18 octombrie 2016: „Suntem fericiți cu acest demers, pentru că este în acord cu programul lansat de noi“. Și atunci, de ce era bun Dacian Cioloș să conducă guvernul și nu este bun pentru USR?

Deși aceste contradicții spun multe despre USR, trebuie să constatăm că și Dacian Cioloș își ia acum plata sa, fiind refuzat de ambele partide care l-au susținut în campanie. Dacă PNL, în ciuda declarațiilor amicale ale Ralucăi Turcan, are dreptate să-i fie ostil fostului pre­mier, care se străduia cu disperare să se deli­miteze de cei care investeau în el, este mai greu de înțeles de ce USR, care se laudă că este diferit de „partidele vechi“, îl respinge pe premierul tehnocrat care s-a ferit de par­tidele „vechi“ ca necuratul de tămâie și a promovat în echipa sa personalități din so­cietatea civilă - inclusiv pe Cristian Ghinea, ca­re a devenit ulterior parlamentar USR.

După ce îi recunoaște fostului premier credi­bilitatea și profesionalismul, domnul Dan declară că USR nu are nevoie de „brandul Cioloș“, din cauza „com­pro­misurilor“ guvernului condus de el - „non combat la votul pentru primari într-un singur tur, prestațiile miniștrilor Dân­cu, Tobă și Curaj etc.“. Aș fi adăugat și revocarea mi­nis­trului Culturii Vlad Alexan­dres­cu, dar tot nu înțeleg de ce aceste compromisuri nu au contat în cam­pa­nia electorală, când Nicușor Dan declara en­tu­ziasmat că populația „a văzut în guvernarea de până acum o speranță, transparență, ones­titate, bun-simț“. Nici suținerea pe care i-o acorda PNL în campanie, devenită astăzi capăt de acuzare, nu deranja atunci. Încer­când un fel de explicație a acestor incon­secvențe de pe poziții de pretinsă superio­ritate morală, domnul Dan afirmă că USR s-ar adresa în primul rând publicului „moral“, nu celui „pragmatic“, pe care l-ar viza Dacian Cio­loș. Noi credem totuși că un partid care nu reușește să unească moralitatea cu prag­matismul nu are cum să-și realizeze obiec­ti­vele. Totodată, constatăm că pragmatismul nu pare a le fi străin USR-iștilor, dacă ne amin­tim că Oana Bîzgan-Gayral nu a renunțat pe perioada campaniei la veniturile de 7.000 de lei provenite din apartenența la trei consilii de administrație ale unor companii de stat. Dar știe cineva care sunt obiectivele USR, în afara promovării vagi a luptei anticorupție? Cum gândește acest partid să gospodărească „moral“ banii publici? Poate vom afla la con­gresul USR din mai, când partidul promite să-și definească identitatea.

Mai cinstită mi s-a părut Cosette Chichirău, care îl respinge pe Dacian Cioloș pentru că el nu a muncit la construcția USR. Dar cum ar fi putut s-o facă de pe poziția de premier? In­te­re­sant este că Nicușor Dan ar vrea să-l țină pe Dacian Cioloș în afara USR, deși opinia majoritară în partid este favorabilă cooptării sale. Se pare că orgoliul fondatorilor este mai im­portant decât victoria cauzei, pe care fon­datorii, cu limitele lor, nu au cum s-o asigure. Explicațiile refuzului ar putea deci să fie mai simple și mai... pragmatice: poate că liderul USR pur și simplu nu vrea să piardă su­pre­ma­ția în partid, adică să-i cedeze domnului Cio­loș fotoliul de președinte. Totodată, chesti­u­nea Dacian Cioloș a scos în evidență din nou conflictele interne care macină USR și care s-au manifestat deja cu prilejul excluderii soțului lui Clotilde Armand, ea însăși aflată în diz­gra­ția liderului și a coteriei sale - și, la rândul ei, destul de pragmatică în activitatea profesio­nală, ce presupune contracte cu statul.

Într-o exprimare populară, am putea spune că marii disprețuitori ai politicii, USR și Dacian Cioloș, s-au încurcat în zdrențe eminamente politice. Izolaționismul USR s-a dovedit astfel doar o fațadă pentru ambiții politice per­so­na­le și, mai ales, pentru lipsa de substanță a acestui partid venit de nicăieri și lipsit de di­recție. Iar apolitismul domnului Cioloș i-a ex­plodat în față: nu poți să fii primit triumfal în politică după ce ai refuzat să te implici în luptă și să contribui la evitarea unui dezastru electoral, cum a fost rezultatul alegerilor din 2016. Politica nu poate fi ignorată; ea trebuie reformată și pusă în slujba cetățeanului, nu desființată.

Nu ne-ar păsa prea mult de orgoliile USR-iș­tilor și de lipsa de realism a apoliticilor dom­nu­lui Cioloș, dacă nu am vedea conturându-se la orizont un eșec major al democrației, căci în îndemnul adresat de Nicușor Dan lui Dacian Cioloș de a-și întemeia propriul partid există un subtext ușor sinistru, și anume pro­mo­varea unei politici de divizare a opoziției, în care USR este consecvent, cu prețul slăbirii pro­priei poziții. Dacă se va materializa, par­tidul lui Dacian Cioloș va lua inevitabil oameni și de la USR, nu numai de la PNL. Vom avea astfel trei pigmei politici, care nu vor putea ține piept colosului reprezentat de PSD. Știa Silviu Brucan ce știa când le predica tinerilor apolitismul, în 1990: așa s-a făcut FSN mare și, după cum se vede, aproape indestructibil. Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu se distrează probabil copios.