Deformatorii de opinie

Și săptămâna aceasta a început, cum alt­fel?, cu circul politic inutil și iresponsabil al audierilor din cadrul comisiei par­la­men­ta­re de anchetă asupra alegerilor din 2009. Cuplată cu falsa dezbatere des­pre arhiva SIPA, ches­ti­unea a ocupat agenda pu­blică, în continuarea am­plei operațiuni de discre­di­tare a justiției. Este și firesc să fie așa, de vreme ce ini­țiatorii celor două stupide scandaluri sunt ei înșiși vi­zați de justiție.

Exact după ce și-a pre­zen­tat „mărturia“ nesusținută de probe în fața parlamentarilor, Dan An­dronic a fost trimis în judecată de DNA, alături de Elena Udrea și Ioana Băsescu, pen­tru „mărturie mincinoasă și favo­ri­zarea infractorului“ în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Traian Bă­ses­cu din 2009. În rezumat, procurorii DNA îl acuză că ar fi ascuns adevărul cu privire la sumele primite de la firma fostului amic al Ioanei Băsescu, Francesco Giovanni, pre­tinzând că banii nu ar fi avut nicio legă­tu­ră cu campania electorală, ci ar fi fost ono­rariul pentru consultanța acordată în ve­derea deschiderii unei televiziuni în Un­ga­ria. Televiziunea nu s-a deschis niciodată, dar Andronic nu i-a înapoiat banii ita­lia­nului, spune el, pentru că nu l-a mai gă­sit! Banii însă se regăsesc în transferul că­tre consultantul israelian Tal Silberstein, că­ruia i s-a achitat un comision de succes. Potrivit DNA, acest comision ar fi provenit din bani negri. Sunt multe probe în dosar care îl contrazic flagrant pe Dan Andronic, inclusiv mărturia lui Giovanni, pe care procurorii l-au găsit. Acesta este al doilea dosar penal pentru care pretinsul ziarist va răspunde în justiție, după cel legat de privatizarea frauduloasă a fermei Băneasa, în care este acuzat de cons­tituirea unui grup infrac­țio­nal organizat în vederea unei fraude de 135 de mi­lioane de euro.

Două întrebări se impun: 1) ce cre­di­bi­li­tate are un per­sonaj cu două dosare pe­na­le, acuzat de mărturie min­cinoasă? și 2) poate fi un ziarist partener de afa­ceri cu politicienii?, dar con­sul­tant politic și / sau me­dia? Eu zic că nu, pentru că nu mai poți relata cu obiec­ti­vitate despre afacerile oa­menilor po­­litici. Și apoi, cât de obiectiv și de in­cisiv vei fi față de politicianul ca­re ți-a achitat un onorariu gras înainte de a intra în emisiune? Toto­dată, atunci când un anchetat penal scrie articole despre ins­ti­tuțiile care îl an­che­tea­ză, credibilitatea lui este zero, ceea ce este valabil și pentru dom­nul Andronic.

Aceste chestiuni elementare de deon­to­lo­gie nu preocupă însă televiziunile „de știri“, ai căror proprietari au dosare și/sau condamnări penale. Deși credibilitatea aces­tor posturi este mai mult decât pro­ble­matică, nimeni nu le sancționează, CNA fiind o glumă proastă, iar societatea le ac­ceptă, din lipsă de alternativă, deși este lim­pede că nu au fost create pentru pu­blic, ci pentru apărarea intereselor patro­ni­lor, iar campania anti-stat de drept a devenit misiunea lor principală. Nu în­tâm­plător, „formatorii de opinie“ care ocupă studiourile - și mentalul colectiv al pu­bli­cului fără discernământ - au fost atent se­lec­ționați. Ea include nu numai personaje penale ca Dan Andronic și Sorin Roșca Stă­nescu, condamnat deja în Dosarul Rom­petrol, pentru utilizare de informaţii privi­legiate şi constituire a unui grup infrac­ţional organizat, ci și susținători fervenți ai unor astfel de personaje, ca Ion Cri­s­to­iu, de pildă, marele confident al Elenei Udrea, tratat cu mare deferență de esta­blishmentul mediatic, care din „maestru“ nu-l scoate, ceea ce ne trimite cu gândul la Balada maeștrilor de Tudor Arghezi. Or, Ion Cristoiu a trecut pe la toți mogulii, mi­grând de la Dan Voiculescu la SOV și apoi la cooperativa politico-mediatică Udrea-Andronic de la B1. Peste tot a avut același discurs. Și tot din clubul select al formatorilor de opinie admiși de mafia mo­gulilor face parte și Cristian Tudor Po­pes­cu, apărătorul mineriadei din 1990, pen­tru care TVR nu ar fi trebuit niciodată să dezvăluie vreun material incriminant la adresa lui Decebal Traian Remeș. A dis­pă­rut, momentan, Liviu Mihaiu, care dădea certificate de integritate tuturor, dar nu poa­te explica în mod credibil de ce era SOV dispus să plătească o mită de un mili­on de dolari pentru numirea sa ca guver­nator al Deltei Dunării. Lista este bogată, spațiul nostru însă este limitat.

Niciunul dintre aceste personaje nu ar fi ac­ceptat în presă într-o democrație con­solidată; nu i-ar angaja nimeni, pentru că ar fi respinși de public. La noi însă ei fac legea, acuzându-i pe cei care susțin statul de drept și anticorupția că ar fi „aco­pe­riți“ ai serviciilor. Astfel, în România, din „câine de pază al democrației“, partea cea mai influentă a presei a devenit dulăul de pază al corupților. În consecință, spa­țiul public este viciat, moralitatea publică pervertită, și încă de ani buni. SRS, de pildă, o vânează pe Monica Macovei de când ea, ca ministru al Justiției, a dat în vileag presiunile exercitate de Dinu Pa­triciu asupra ei. Dar ce contează? Cu spri­jinul clasei politice, opinia publică a de­ve­nit captivă a televiziunilor de știri deți­nu­te de moguli și este formată - sau, mai de­grabă, deformată - de mercenarii aces­to­ra. În comunism era la fel, știe bine Ion Cristoiu, adică se făcea propagandă, nu pre­să. Acum se mai face și presă, este ade­vărat, dar în zonele marginale, cât mai de­parte de televiziuni, pentru că la te­le­vi­ziuni (de)formatorii de opinie și-au ad­ju­decat partea leului.

În concluzie, renumele prost al României în Europa în privința integrității și justiției este o operă colectivă a politicienilor și a celor care au uzurpat calitatea de jurnalist pentru a submina statul de drept și de­mocrația. Câtă vreme vom rămâne captivi ai acestei mafii multitentaculare, nu vom ieși din statutul de periferie a Europei. Nici nu vom merita