De același autor
Deși eșuată ca tentativă de răsturnare a guvernului PSD-ALDE, moțiunea de cenzură a opoziției de săptămâna trecută poate fi privită ca un semnal că opoziția parlamentară s-a trezit și se luptă cu PSD la baionetă. Alt semnal, poate mai important, a fost dat de combativitatea fără precedent a PNL și USR în cadrul comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, condusă de Florin Iordache. Este încurajator, desigur, să vezi cum se bat Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu și colegii lor din PNL și din USR cu semidocți agresivi ca Florin Iordache sau cum scot din sărite un dinozaur grobian de calibrul lui Eugen Nicolicea. Și putem fi plăcut surprinși de faptul că, în ciuda dosarului său penal, Ludovic Orban militează pentru blocarea pachetului de legi ale justiției susținut de PSD și ALDE. Întrebarea este însă dacă acest activism, deși necesar, este și suficient.
Pentru ca PNL și USR să poată însă învinge dezgustul față de clasa politică al majorității cetățenilor, ele vor trebui să rezolve câteva probleme de fond: să recupereze handicapul de credibilitate pe care l-au acumulat; să ofere proiecte economice și politice alternative; în sfârșit, să treacă de la strategiile improvizate la demersuri concepute și executate cu profesionalism, pentru a sparge blocajul mediatic aproape total la care sunt supuse. Nu vreau să demolez opoziția, ci eventual să o pun pe gânduri, sperând că își va găsi cât mai repede o cale eficientă de urmat – pentru că, dacă eșuează, singura perspectivă care ni se deschide este cea a regresului, scris cu caractere chirilice.
Din păcate, opoziția este încă măcinată de conflicte interne. PNL a pierdut mai mult de jumătate de an într-o feroce luptă pentru putere, la capătul căreia învingătorii – echipa Orban – i-au marginalizat pe foștii lor concurenți, mai ales pe Cătălin Predoiu, în loc să le valorifice expertiza. USR a reușit să se scindeze, dar nu să-și definească identitatea sau să-și creeze structuri teritoriale, deși trebuie spus că este mai coerent sub conducerea echipei Barna-Ghinea. Totodată, dacă USR are de luptat cu lipsa de experiență și amatorismul, PNL are de îndeplinit o misiune aproape imposibilă: să-și convingă electoratul potențial că s-a desprins cu adevărat de USL, în condițiile în care unii parlamentari PNL fie sunt invitați de onoare la Antena 3, fie depun inițiative legislative favorabile penalilor și corupților. Despre toți am scris deja în revista 22. Conducerea partidului i-a dezavuat pe unii, nu însă pe toți, și nu i-a putut opri nici pe unii, nici pe alții. Mai grav, PNL nu s-a deschis nici acum către societate și nu a atras oameni noi și valoroși, fără probleme penale, cu idei, cu imaginație și cu un bagaj de credibilitate mai mare decât al actualei conduceri.
Suspectăm că problema simpatiilor reziduale ale unor peneliști față de PSD și ALDE va fi greu de rezolvat atâta vreme cât, cum puncta sociologul Bruno Ștefan pe ziare.com, peneliștii au rămas fără bani, pentru că banii lor și ai partidului au fost făcuți împreună cu PSD. Când un partid care pretinde că reprezintă mediul privat și clasa de mijloc se dovedește dependent de resursele financiare obținute prin clientelism și târguri politice, numai credibil nu poate fi. Este o problemă fundamentală a PNL, pe care actuala conducere nu pare capabilă să o rezolve. Ea face imposibilă deocamdată și constituirea unei coaliții între PNL și USR care să devină o alternativă la PSD-ALDE.
O problemă comună a ambelor partide este însă, cum spuneam, incapacitatea de a elabora soluții alternative, pe care electoratul le așteaptă mai mult decât așteaptă criticile. Așadar, criticile la adresa „revoluției fiscale“ trebuie dublate de un proiect propriu de buget, iar cele la adresa legilor justiției de un proiect propriu de reformă. Culmea este că liberalii au specialiști în ambele domenii, dar nu îi pun la lucru, rămânând ostatecii polemicii distructive și sterile impuse de PSD. Ei uită că Alianța D.A. a avut succes în 2004 datorită unui proiect economic consistent, numit cota unică. Este drept că Alianța D.A. avea și un lider care știa să convingă și să se bată, pe Traian Băsescu. Un astfel de lider, cu viziune și forță, lipsește acum și probabil că nici nu-l vom vedea prea curând, pentru că, dacă ar exista, nu este exclus ca președintele Iohannis să-l blocheze de teamă că l-ar putea concura, în 2019. Rămânem deci la mâna unui personaj epuizat, ca Ludovic Orban, sau, poate, a unui Dacian Cioloș, care nici acum nu știe dacă vrea sau nu să facă politică. Viitorul nu sună prea grozav.
Nu ne rămâne deci decât să sperăm că PNL și USR vor rămâne combative în comisia Iordache și că vor continua demersurile inovatoare, cum este de pildă tentativa USR de a bloca dezbaterea split TVA prin depunerea a 5.000 de amendamente sau contestarea la CCR a legalității constituirii comisiei Iordache. Din nou, demersuri necesare, dar insuficiente, mai ales că opoziția va fi testată în perioada următoare de o confruntare dură și necesară cu puterea PSD-ALDE și va trebui să facă față asaltului unui partid organizat, puternic și aflat la guvernare – un partid ca un animal de pradă, care se pregătește deja de război. Lupta de tranșee care urmează va forța opoziția să se reinventeze și, poate, să construiască o alternativă la sistemul impus de 28 de ani de PSD. Dacă nu din convingere, măcar de nevoie, ca să nu dispară în hăul gropii de gunoi a istoriei. S-o ajutăm deci să nu eșueze. Nu pentru că ar fi desăvârșită, ci pentru că alternativa PSD-ALDE ne aruncă direct înapoi în „cenușa imperiului“ comunist.