De același autor
Întrebat într-o conferință de presă ce părere are despre achitările în primă instanță ale lui Victor Ponta și Toni Greblă, domnul Toader, pretinzând că nu ar fi preocupat de procesele demnitarilor, s-a apucat să-i jelească pe oamenii de rând, care ar fi victime anonime ale procurorilor: „dar câţi anonimi pe care nu-i ştim noi nu au trecut prin aceste furci, nevinovaţi?“. Chiar așa, ne întrebăm și noi, câți? - de vreme ce ministrul nu și-a bazat argumentul pe o analiză sau o statistică. Și nu putem ignora faptul că domnul Toader și-a programat compasiunea tocmai când domnii Ponta și Greblă așteaptă o sentință definitivă în apel, iar Liviu Dragnea așteaptă, tot mai nervos, sentința în propriul proces în data de 30 mai. Și, pentru ca magistrații implicați să priceapă bine mesajul stăpânirii, Tudorel Toader a fluturat amenințarea unor liste negre: „poate nu ar fi lipsit de interes să ştim şi faptul că X a fost ţinut în anchetă trei ani de zile, eventual trimis în judecată, eventual arestat, de către procurorul Y“.
Juriștii au protestat imediat și au demontat argumentele ministrului, acuzându-l de presiuni asupra parchetelor și instanțelor. Secția de procurori a CSM a semnalat „potenţialul acestor afirmaţii de a afecta independenţa procurorilor în ce priveşte adoptarea soluţiilor procesuale“. Mai prompt și mai dur, judecătorul Cristi Danileț i-a amintit ministrului că îi „este interzis unui om politic să analizeze activitatea judecătorilor sau a procurorilor“ și „să comenteze cauze care nu sunt soluționate definitiv“. Doar că domnul Toader nu dă doi bani pe separația puterilor și urmărește neabătut obiectivul salvării de la condamnare a politicienilor din coaliția PSD-ALDE. În acest scop, este dispus să uzeze de toate instrumentele puterii și să sacrifice principiile de drept. Cum să nu știe domnul Toader, profesor de drept și judecător la CCR timp de zece ani, că orice pronunțare a sa asupra activității magistraților reprezintă o imixtiune în actul de justiție? Sau că achitarea nu este echivalentă cu un certificat de nevinovăție, de vreme ce ea poate fi pronunțată pentru că intervine termenul de prescripție sau pentru că unele probe perfect valabile inițial sunt ulterior declarate inadmisibile în urma schimbării legislației sau a unor decizii ale CCR; sau că se poate datora unor vicii de procedură? Cum la fel de bine știe că în România rata achitărilor în cazurile de corupție este de numai 10%, iar cea a achitărilor în ansamblu se situează în jurul cifrei de 25%, care este și media în statele UE. Totodată, nicăieri în lume achitările nu sunt echivalente cu cercetarea abuzivă, aceasta din urmă putând fi rezolvată de CSM, dacă se produce.
În privința recentelor achitări de răsunet, trebuie precizat că deciziile nu sunt definitive, iar motivările nu au fost încă formulate. Unele lucruri le știm însă și ne pot pune pe gânduri. Potrivit unor juriști citați de G4 Media, decizia CCR care limitează abuzul în serviciu la încălcarea legislației primare - legi și ordonanțe de urgență - și îl dezincriminează pentru încălcarea legislației secundare (hotărâri de guvern, ordine de ministru etc.) poate explica de ce Victor Ponta și Dan Șova au scăpat de acuzația de abuz în serviciu, cum de altfel scăpase și Gabriel Oprea ceva mai devreme. Astfel, grație CCR, devalizarea fondurilor complexului Turceni-Rovinari nu mai poate fi sancționată de instanță, chiar dacă ea a avut loc. De altfel, instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a dosarului, privitoare la recuperarea prejudiciului, şi a menţinut sechestrele din dosar, inclusiv pentru domnii Ponta şi Şova. În cazul Greblă, știm că interceptările aflate la dosar au fost obținute prin mandate de securitate națională, care au făcut obiectul unei recente decizii a CCR care ar putea fi interpretată ca o invalidare a lor, dacă judecătorii în cauză doresc cu tot dinadinsul să ajungă la o achitare, cum se zvonește că ar fi „ordinul pe unitate“ la ÎCCJ. Cert este că avocații lui Toni Greblă au cerut anularea interceptărilor realizate de SRI şi DIPI, pe motiv de nelegalitate a obţinerii lor în baza protocolului SRI–Parchet. Dacă vom afla că interceptările au fost declarate inadmisibile înseamnă însă oare că ele sunt irelevante? Bineînțeles că nu, pentru că nu se schimbă conținutul lor, ceea ce înseamnă că domnul Greblă poate fi, cel puțin teoretic, vinovat și, totuși, achitat. Același lucru îl putem spune și despre cazul judecătoarei Gabriela Bârsan, unde procurorii au greșit probabil procedural efectuând percheziția la domiciliu înainte ca imunitatea soțului ei, judecător la CEDO, să fi fost ridicată de instanța europeană. Nu putem fi siguri însă că au greșit și pe fond.
Dacă reluăm argumentele pentru care achitările în unele dosare de corupție trebuie privite cu obiectivitate și prudență, nu o facem pentru a-l convinge cumva pe Tudorel Toader să-și revizuiască atitudinea, ci pentru a contracara mesajul său nociv, care are drept scop subminarea statului de drept. Ministrul nu urmărește acest obiectiv doar direct, lăsând PSD, ALDE și UDMR să-și facă de cap în Comisia Iordache, unde acum se măcelăresc codurile penale și Ministerul Justiției este mână moartă, sau contestând la CCR deciziile care nu-i convin. O face și prin cultivarea în mintea justițiabililor a ideii extrem de periculoase că procurorii nu ar fi de bună-credință, ci niște satrapi de tip comunisto-securist, cum îi prezintă teoreticienii „statului paralel“. Poate că unii procurori sunt de rea-credință și chiar corupți, dar sunt ei majoritatea? În tot cazul, și lor li se aplică procedurile disciplinare ale CSM și, în ultimă instanță, legea penală. A promova însă sistematic insinuări fără temei, cum face Tudorel Toader, înseamnă să urmărești distrugerea contractului nescris de încredere pe care se bazează relația dintre justițiabili și sistemul judiciar. Or, cum observa Cristi Danileț, mulți oameni nu știu că ministrul Justiției nu are dreptul să se amestece în activitatea sistemului judiciar, ceea ce îi permite domnului Toader să inducă în eroare opinia publică „creând senzația că orice achitare este imputabilă procurorilor și că orice schimbare de soluție în căile de atac este imputabilă judecătorilor“. Oamenii nu înțeleg prea bine argumentele procurorilor din Brașov, de pildă, care au protestat împotriva ultimelor inițiative ale ministrului, sau protestele magistraților de la Curtea de Apel București de sâmbătă. Dar pot fi sensibili când domnul Toader le spune că oamenii simpli, „anonimi“, sunt victime ale procurorilor. Este o strategie perversă, dar probabil eficientă, care va bloca o vreme orice protest împotriva PSD pe tema justiției și îi va da domnului Toader spațiul de manevră necesar pentru a demonta statul de drept, care abia se înfiripase. Faptul că istoria i-a rezervat deja locul de gropar al independenței justiției este doar o slabă consolare pentru noi.
