Uniți, salvăm PSD

Meditând la rezultatele alegerilor locale de du­minică, mi-am amintit de mentalitatea ita­lienilor, întâlniți de curând, care se pregăteau și ei pentru alegeri locale în aceeași zi cu noi: dacă ai ieșit al doilea, nu te lăuda, căci este rușinos să fi avut ocazia să câștigi și să o fi ratat. Fără a fi la fel de ra­dicali în exprimare, britanicii gândesc la fel: în alegeri nu există decât câștigători și per­danți. Mergând pe rațio­na­mentul italienilor și privind la clasamentul final al can­di­da­ților pentru Primăria Ca­pi­ta­lei, ne întrebăm dacă Nicușor Dan, cel de-al doilea clasat, putea câștiga Pri­măria Capitalei - și ne dăm seama că nu era exclus, cu condiția ca toate formațiunile anti-PSD să se fi unit, pe un model asemănător cu CDR în 1996. Un bloc anti-PSD avea mari șan­se s-o învingă pe Gabriela Firea, având în ve­dere că, dincolo de o simplă adunare a vo­tu­rilor obținute de Nicușor Dan și Cătălin Pre­doiu, o alianță politică are o forță de atracție superioară celei exercitate de un partid in­di­vidual. În cel mai rău caz, ar fi obținut un nu­măr mare de locuri în CGMB, blocând mai efi­cient eventualele abuzuri ale PSD. Nicușor Dan a respins însă ferm un astfel de proiect, propus de la bun început de Inițiativa Ro­mâ­nia. Mai mult, deși era bine situat în sondaje, a refuzat oferta lui Cătălin Predoiu, care pro­pu­­sese retragerea candidatului mai slab și sus­ținerea de către USB și PNL a celui mai bine situat – adică a propriei lui can­di­da­turi! E deci posibil ca Ni­cu­șor Dan nici să nu fi vrut să fie primar ge­ne­ral, preferând să-i ofere Ga­bri­elei Firea aceas­tă dem­ni­ta­te. Întrebarea cheie este: de ce?

Nicușor Dan clamează puri­ta­tea ideologică, afirmând că nu se poate alia cu partide pu­­trede. Justificarea se si­tu­ea­ză în logica slo­ganului „PSD, PDL, aceeași mi­zerie“, pe care l-am auzit în timpul pro­tes­telor animate de Uniți, Salvăm. Este exact ce i-a trebuit PSD pentru a înscăuna mafia Drag­nea-Pandele în fruntea Capitalei, dar se pare că anihilarea acestei mafii nu a fost obiectivul lui Nicușor Dan, cum nici protestatarii Uniți, Sal­văm nu au fost preocupați de corupție. „Salvatorii“ Capitalei nu par convinși de faptul că PSD este sursa corupției din politica ro­mâ­nească și totodată partidul care a formatat o cla­să politică compromisă. Lupta lor a fost mai mult împotriva lui Cătălin Predoiu, nu a Ga­brielei Firea, ceea ce, evident, a fost în avantajul candidatei PSD. Nu le facem proces de intenție, ca PNL, dar nici nu putem ignora faptele, iar ele demonstrează că fragmentarea opoziției a avantajat PSD, partid care de 26 de ani este expresia „sistemului ticăloșit“. Să favorizezi victoria sistemului, când te declari candidatul antisistem par excellence, este, să re­cunoaștem, o performanță ușor perversă.

Ce și-au dorit însă Nicușor Dan și USB, dacă nu și-au dorit să câștige Primăria Capitalei? Du­pă anunțul ulterior anunțării exit poll-urilor, pri­vitor la transformarea Uniunii Salvați Bu­cu­reș­tiul în Uniunea Salvați România, cred că de fapt domnul Dan a dorit mai degrabă să ani­hi­le­ze orice forță politică de opoziție pentru a se legitima ca unică forță politică alternativă. Nu însă ca o alternativă politică de dreapta, ci de stânga, pentru că toți cei care îl cunosc știu că aparține noii stângi, de inspirație occi­den­tală, protestatară, dar fără un program clar structurat, menținut vag poate pentru as­cun­de o agendă de stânga, nemărturisită, tocmai pentru a capta electoratul de dreapta din Bu­cu­rești. La nivel local a reușit, pe fondul unor gafe monumentale ale unui partid expirat, cum s-a dovedit PNL în Capitală. În vederea ale­gerilor din toamnă însă, va trebui să ela­bo­reze un program politic credibil și cuprinzător, să prezinte soluții pentru economie, educație, sănătate, justiție, politică externă și să se poziționeze față de NATO, UE și Rusia. Deo­cam­dată USB/USR nu pare capabilă să ela­bo­reze o asemenea ofertă, iar Nicușor Dan nu e un lider de calibru național. Discursul său este simplist, carisma sa tinde spre minus infinit, iar convingerile politice se limitează la câteva sloganuri. La nivelul comunicării cel puțin, Marian Munteanu, concurentul său pentru votul antisistem, îl depășește cu ușurință.

În plus, orice triumfalism este anulat de pre­zen­ța scăzută la vot din Capitală. Corectate din această perspectivă, cifrele arată că: 1) în jur de 70% din bucureșteni au respins oferta politică a tuturor partidelor, 2) PSD a m­o­bi­li­zat un nucleu de aproximativ 15% din bucu­reș­teni, sub cel pe care îl putea mobiliza altă­dată, și 3) Nicușor Dan a fost votat de puțin peste un sfert din cei 33% din alegătorii pre­zenți la vot, adică de maximum 9% din elec­toratul bucureștean. Nimeni nu se poate deci lăuda cu o victorie categorică, în lumina aces­tei participări penibile, care sugerează mai de­grabă nemulțumirea bucureștenilor, mai ales a tinerilor, față de toți candidații, inclusiv față de Nicușor Dan. Unii își vor fi amintit și de sus­ți­nerea sa tacită a tentativei de lovitură de stat din 2012, de care este util să ne amintim cu to­ții, pentru a înțelege corect profilul can­di­da­tu­lui. Cu atât mai mult, cu cât, de la „înăl­ți­mea“ celor 180.000 de voturi obținute în Ca­pi­­tală, domnul Dan anunță o campanie de mo­­bilizare a votului de protest la nivel na­țio­nal. Îm­preu­nă cu Marian Munteanu, care vi­zea­­ză și el votul antisistem, poate reuși să frag­­menteze din nou opoziția față de PSD. Ast­fel, victoria PSD la parlamentare pare ga­ran­ta­tă, cu con­se­cin­țele de rigoare pentru statul de drept. Avem deci câteva luni pentru a cu­noaște ade­vărata față a „salvatorilor“. Spe­răm că va fi una luminoasă, dar nu pariem încă pe ei.