De același autor
La peste o săptămână după ce partidul Tisza condus de Péter Magyar a măturat practic aparent invincibilul Fidesz al lui Viktor Orbán, constatăm cu tristețe că în România doar o parte a mass-mediei și a societății civile a salutat evenimentul, în timp ce clasa politică s-a chinuit să nu-și arate iritarea. De fapt, singurul politician entuziasmat de schimbarea spectaculoasă de regim din Ungaria a fost liderul USR, Dominic Fritz, care a salutat revenirea Ungariei „acasă”, în Europa, adăugând că maghiarii „au ales speranța în locul fricii de dușmanii croiți de propaganda de tip rusesc” și „și-au luat democrația înapoi”. În rest, gheață la mal, cu câteva corecții scremute.
Astfel, după ce a felicitat, pe X, Tisza și pe Péter Magyar pentru „o victorie clară”, președintele Nicușor Dan și-a temperat entuziasmul ulterior, la Europa FM, sugerând că Péter Magyar ar fi, de fapt, reprezentantul publicului ungar „național-suveranist”, deși „se definește ca proeuropean”. Ceva asemănător, exprimat mai dur, spusese și Traian Băsescu. Deși este liderul unui partid membru în PPE, ca și Tisza, premierul Ilie Bolojan l-a sunat pe Magyar abia miercuri, 15 aprilie, dar măcar a stat de vorbă cu el și l-a invitat la București. PSD, preocupat cu eliminarea premierului Bolojan, a ignorat evenimentul – poate și pentru că, de fapt, Viktor Orbán le fusese bun prieten, iar iliberalismul său, un model de urmat. Despre felicitările tardive ale liderului UDMR, Kelemen Hunor, nici nu mai merită să vorbim, după ce Péter Magyar a acuzat fără menajamente UDMR că a participat la campania de minciuni dusă de Fidesz împotriva sa. Amintim că, deși UDMR este coleg cu Tisza în PPE, formațiunea nu s-a jenat să susțină un membru al Patrioților eurosceptici, ca Fidesz, cu liderii săi dovediți a fi agenți ai Moscovei. Ca să nu mai spunem că politicile Fidesz ar fi trebuit să convingă un partid democratic european, cum se pretinde UDMR, că nu este cazul să-l susțină. Dar, ce să-i faci, așa se întâmplă când nu ai nici fler, nici caracter.
România se află deci din nou în contratimp cu Ungaria: în timp ce Bucureștiul se pregătește de un nou moment 2012, adică de eliminarea unui politician reformist onest, cu toate limitele sale, Ungaria tocmai se debarasează de regimul iliberal, corupt, xenofob și antisemit, care a adus țara la sapă de lemn, sifonând fondurile europene spre companiile oligarhilor lui Orbán până când UE i-a blocat accesul. Or, PSD și amicii săi exact un astfel de regim vor să restaureze.
Nu este deci de mirare că discursul reformist al noului lider de la Budapesta deranjează elitele politice de la București: dacă Magyar face tot ce a promis, iar PSD reușește lovitura sa politică, România va deveni din nou rapid oaia neagră de la periferia Europei, care preferă să-și sacrifice fondurile europene și să alunge investitorii străini decât să facă reformele minimale cerute de Bruxelles. Toată lumea va vedea mai clar că, la est de Tisza, împăratul daco-roman este cu nădragii în vine. Nu este deci mai simplu să-l denigrezi pe Magyar și să-i faci tot felul de procese de intenție – ba că va persecuta Ucraina, pe care tu doar te faci că o ajuți, ba că rămâne dependent de petrolul și gazul din Rusia – unde, de fapt, l-a lăsat Orbán – ba că este, de fapt, o copie a lui Viktor Orbán? Și, bineînțeles, să nu spui nimic despre programul său anticorupție, pentru că îți evidențiază impotența.
De ce sunt acri strugurii din Ungaria văzuți de la București?
Să recapitulăm deci principalele angajamente politice asumate de Péter Magyar. Primul este destructurarea regimului Orbán, ceea ce supermajoritatea obținută la alegeri (144 de mandate dintr-un total de 199) face perfect posibilă. Din prima zi, Magyar le-a cerut stâlpilor regimului Orbán, de la președintele Tamás Sulyok la președintele Curții supreme, la șefii de parchete și la șefii agențiilor de supraveghere a mass-mediei, bugetului și a legislației anticoncurențiale, să plece singuri, înainte de a fi înlăturați de noua putere. Poate că nu toți vor demisiona imediat, dar toți vor pleca, în final.
Al doilea angajament major se referă la combaterea corupției: Ungaria va reveni sub jurisdicția EPPO, ceea ce va permite investigarea marilor fraude cu fonduri europene; vor fi înființate o nouă agenție anticorupție și un birou pentru recuperarea activelor furate de la stat. Anchetele EPPO l-ar putea viza direct pe ginerele lui Orbán, magnatul István Tiborcz, printre alții. Al treilea mare angajament se referă la eliberarea mass-mediei de sub cenzura, chiar teroarea, guvernului. Vor urma, fără îndoială, educația și cultura, dominate de o serie de fundații și agenții cu finanțări obscure și promotoare ale unei ideologii iliberale de tip MAGA.
Péter Magyar este obligat să-și onoreze promisiunile, pentru că de reformele democratice depinde și deblocarea unor fonduri europene în valoare de 17 miliarde de euro, pe care Comisia Europeană a refuzat să le mai elibereze în beneficiul regimului iliberal de la Budapesta. Acesta a fost, de fapt, punctul nevralgic al regimului Orbán în ultimii doi ani: după ce toate fondurile europene au dispărut, prin practici corupte, în conturile companiilor oligarhilor din Sistemul Național de Cooperare, inventat de Orbán, țara a rămas fără niciun ban, pentru că alți bani de la Bruxelles nu au mai venit, iar infrastructura s-a degradat, inflația a crescut, nivelul de trai a scăzut, corupția a alungat investitorii și a revoltat populația. Într-un singur an, 2025, investițiile străine s-au redus cu 11%, iar elita profesională a emigrat masiv. În final, maghiarii au înțeles că discursul iredentist, revanșard, nostalgic, xenofob și antieuropean nu aduce bunăstare și că patronii politici ai lui Orbán, Putin și Trump, nu pot suplini UE. Ei s-au folosit doar de Ungaria pe post de coadă de topor, fără să-i ofere niciun avantaj special. Iar dezvăluirile din campanie privind spionajul efectuat de ministrul de Externe Szijjártó în favoarea Rusiei și supunerea totală a lui Orbán față de Putin au atins un nerv dureros al mentalului maghiarilor, care au avut o relație traumatică cu Rusia din 1956 încoace.
Evident, un program anticorupție, de reforme radicale, nu este accesibil astăzi niciunui regim de la București, din cauza structurii Parlamentului și a ambiguităților prezidențiale.
Magyar europeanul
Conștient că doar Europa îi poate salva țara de la dezastru, Péter Magyar joacă o carte pragmatică. Este adevărat că se opune aderării Ucrainei și Republicii Moldova la UE în procedură accelerată, dar nu o respinge din principiu și nici nu va bloca împrumutul de 90 de miliarde pentru ajutorarea Ucrainei, la care Ungaria oricum nu participă. În replică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promis că va repara rapid conducta Drujba. Deși la București se face mare caz de dependența față de petrolul rusesc, adevărul este că Magyar nu poate rezilia contractele încheiate de Orbán până în 2031. El caută însă deja surse pentru diversificarea aprovizionării cu combustibili, valorificând, de pildă, conducta care vine din Croația, și s-a angajat ca Ungaria să adere la euro în 2030. Inutil să spunem că niciun politician român nu își permite să se gândească măcar la aderarea la euro, darămite să mai și vorbească despre ea!
Ce se schimbă în Europa după victoria Tisza?
Succesul fulminant al Partidului Tisza a fost rezultatul revoltei unei generații care își pierduse perspectiva de a se realiza în propria țară. Trei sferturi din tinerii cu vârsta între 19 și 29 de ani au votat cu acest partid, iar sloganurile lor principale au fost „Ria, Ria Hungaria” – o declarație de dragoste față de țara lor –, „Europa” și „Rușii acasă!”. Cei plecați speră acum să se întoarcă, inclusiv medicul al cărui dans frenetic în seara victoriei din 12 aprilie a devenit viral. În acest context, maghiarii din Transilvania rămași în admirația lui Viktor Orbán au devenit niște marginali anacronici, ca și liderii lor politici din UDMR.
Și Europa speră ca succesul tinerilor maghiari să remodeleze peisajul politic european. La Bruxelles se va schimba sigur raportul de forțe, pentru că PPE va avea un membru în plus în Consiliul European. Din păcate, Europa nu se va putea baza la fel de mult pe Bulgaria, după victoria favoritului Rusiei, Rumen Radev, în alegerile de duminică. Nu se știe însă deocamdată în ce măsură eșecul guvernării lui Viktor Orbán, care devenise model al dreptei suveraniste iliberale, va afecta șansele de succes ale unor partide ca Rassemblement National din Franța, al partidului condus de Giorgia Meloni din Italia sau al AfD în Germania. Toate depind de condițiile politice interne, nu de eșecul Fidesz. Iar dacă Giorgia Meloni, care a pierdut deja un referendum pe tema justiției, ar putea fi penalizată pentru rezultatele economice neconvingătoare ale guvernului său, în schimb în Franța și în Germania extrema dreaptă nu a guvernat și s-ar putea reinventa.
Exasperați de corupție și de incoerența coaliției de guvernare, și decuplați oricum de evoluțiile europene, românii ar putea fi tentați curând să aducă la guvernare forțele extremiste antieuropene. Va fi oare nevoie să trecem prin propriul nostru infern iliberal și naționalist înainte să apară un „Petre Românul”, care astăzi nu poate fi decât o figură mitică?
Am putea totuși să nu ajungem chiar atât de departe, cu condiția ca oamenii politici să învețe principala lecție a lui „Petre Maghiarul”, și anume necesitatea reconectării politicienilor cu electoratul. Aceasta a fost, de fapt, cheia reușitei reformiștilor ungari. O cheie pe care politicienii români nici măcar nu o caută, cel puțin deocamdată.
