De același autor
Legea lustraţiei a fost adoptată în parlament.
Într-un acces de euforie, Asociaţia 21 Decembrie s-a precipitat să confere titlul de membru de onoare al Asociaţiei unor politicieni mediocri (sigur lustrabili, dacă s-ar fi născut în timp util), ca şi cum faptul că îşi fac treaba (în cazul de faţă, suspiciunea de demagogie e maximă) ar reprezenta vreun merit. Acum, după încă vreo câteva proceduri (promulgare, publicare în MO), legea ar trebui să înceapă să funcţioneze. Nu însă şi pentru lustrabilul şef, Ion Iliescu: el va fi ca un jucător care, după ce a rupt picioare în teren, este eliminat din joc, după fluierul final, la vestiare.
Legea lustraţiei, aşa cum am fost preveniţi ameninţător, va fi însă contestată la Curtea Constituţională. Zilele trecute, Valer Dorneanu tocmai a primit aviz favorabil, în umanimitate, pentru ocuparea funcţiei de judecător la înaltul for. Am în faţă un raport al Consiliului legislativ prin care proiectul Legii lustraţiei, avansat de un grup de deputaţi PNŢCD în 1999, este respins. Ghiciţi cine îl semnează în calitate de preşedinte al Consiliului... Valer Dorneanu! Iată-l aşadar pe Valer Dorneanu pus încă o dată să dea un aviz pe lustraţie. Am scris cu amărăciune, chiar pe această coloană, că privesc lustraţia ca pe o acţiune târzie, lipsită de şansa de a se înfăptui. Dar nu am bănuit că ea va fi şi batjocorită prin avize de tip Dorneanu.
Câteva mostre din argumentaţia Dorneanu, redactată în 1999 şi care nu avem niciun motiv să credem că nu se va reproduce identic şi în 2010, vă vor convinge: „Din punct de vedere socio-moral s-ar putea spune, în esenţă, că la zece ani de la Revoluţie, proiectul poate apare ca tardiv, iar în acest an premergător celui electoral poate fi apreciat ca prematur. În perioada la care se referă proiectul, mai multe generaţii de români nu au avut, nu din vina lor, un alt reper moral şi socio-politic decât cel oferit de stat, de societate şi de lege având, în consecinţă, o singură opţiune, încât «vina» lor principală pare a fi, în viziunea propunerii legislative, aceea de a se fi născut după 6 martie 1945. În condiţiile date este greu de presupus că cineva le-ar putea reproşa că nu s-au născut toţi disidenţi sau eroi, ori, cel puţin, că nu au avut o anumită orientare politică, alta decât cea oficială.
Dacă atunci nu puteau avea decât o singură opţiune, considerată din perspectiva timpului ca fiind greşită, azi se poate face un pas mai departe, prin propunerea legislativă impunându-li-se să nu aibă nici o opţiune încercându-se condamnarea lor la un fel de moarte civilă“. Am reprodus întocmai, inclusiv cuvintele subliniate, frazele concepute de Dorneanu pentru a cântări nu doar soarta unei legi în care şi-au pus speranţa mulţi (încă) idealişti, dar şi pentru a putea să ne facem o idee despre nivelul intelectual al unui viitor judecător de Curte Constituţională.
Dar nu numai aparatul conceptual Dorneanu scârţâie din încheieturi a vechi, stricat şi analfabet, ci şi spiritul, tipic executantului ticălos. Valer Dorneanu, procuror între 1967–1974, apoi expert pe probleme de legislaţia muncii la UGSR, din nou procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală (1980–‘85) şi, în fine, consilier legislativ din ‘85 până la revoluţie, scrie, crezându-se suficient de abil pentru a da o lovitură decisivă doritorilor de lustraţie: „De asemenea, viaţa fiind mai complexă decât schema structurilor de putere ale regimului comunist, rezultând din art. 2 din proiect, au existat cazuri când persoane care n-au deţinut astfel de funcţii sau n-au îndeplinit astfel de activităţi au adus o contribuţie chiar mai substanţială la sprijinirea acelui regim“. „Persoanele“ indicate de Valer Dorneanu sunt „distinşi intelectuali care, fără a fi membri de partid, au sprijinit în diverse modalităţi fostul regim atât în ţară cât şi în străinătate.
Or, impactul gesturilor acestora în opinia publică internă şi internaţională, poate fi considerat mai semnificativ pentru susţinerea regimului comunist decât faptul anonim că o persoană oarecare a fost activist salariat în aparatul central sau local al partidului comunist“. Adică, a fi în aparat, aşa cum ne arată biografia lui Dorneanu că el a fost, este un „fapt anonim“, în vreme ce „gesturile“ unor „distinşi intelectuali“ i-ar face, la rigoare, pe ei lustrabili, nu pe aparatcici. Însă Dorneanu e generos, de vreme ce urmează să-şi pună semnătura pe un aviz negativ: „Cu toate acestea, în general nu ar fi justificat să se conteste locul binemeritat al unei asemenea personalităţi în cultura românească“.
Aceasta e persoana care va judeca din nou Legea lustraţiei, dar şi alte legi pe care „colegii“ PSD+PC vor dori să le sfâşie în bucăţi în următorii 9 ani. Aproape un lustru. //
