Ce primește România dacă-i vinde Ungariei gazul din Marea Neagră?

Relațiile dintre România și Ungaria devin pe zi ce trece tot mai bune și sunt, probabil, într-unul dintre momentele cele mai favorabile. Viktor Orbán, aflat în plină campanie electorală îna­in­­te de alegerile generale din aprilie, nu e în­că sigur de victoria lui și trebuie să-i scoată la vot și pe nehotărâți, așa că a avut nevoie de fapte care să le demonstreze scepticilor că el nu e omul rușilor, așa cum se spune, ci un adevărat naționalist. Așa că și-a trimis la Bu­curești ministrul de Externe, care este și unul dintre oamenii lui de încredere, pentru a primi o promisiune pe termen nu prea înde­păr­tat. Péter Szijjártó s-a întâlnit cu liderul PSD, Liviu Dragnea, cu cel al ALDE, Călin Po­pescu Tăriceanu, și cu omologul său Teodor Me­leșcanu, care a transmis cumva prin ca­na­le neoficiale că n-ar fi vrut să aibă această în­trevedere. După vizita discretă de doar o zi, șeful diplomației ungare s-a lăudat că Ro­mâ­nia îi va vinde Ungariei toată cantitatea de gaz ce va putea fi transportată dinspre Marea Neagră spre Ungaria, adică 4,4 miliarde de me­tri cubi.  Teodor Meleșcanu a negat aceas­tă posibilitate, dar Ministerul de Externe nu a dat niciun comunicat care să confirme spu­se­le șefului diplomației române.

La câteva zile după ce șeful diplomației ro­mâ­ne a negat că ar fi vorba despre vreun acord cu Ungaria prin care România s-ar obliga să livreze țării vecine o cantitate uriașă de gaz, premierul de la Budapesta  spus că  „era mo­nopolului gazelor rusești va lua sfârșit în Un­garia, pentru că putem să ne acoperim peste jumătate din importuri din alte surse, în acest caz din România“. Viktor Orbán a ex­pli­cat pe larg că Ungaria va semna „în scurt timp“ un acord care îi va permite ca „în ur­mătorii 15 ani să importe anual peste patru mi­liarde de metri cubi de gaze naturale din Ro­mânia“. Nimeni din România nu l-a con­tra­zis pe șeful guvernului de la Budapesta, ceea ce înseamnă că într-adevăr cele două părți negociază un document prin care Ungaria să aibă acces direct prin conducta BRUA la gazul care va fi exploatat în perimetrul românesc din Marea Neagră. BRUA sunt inițialele sta­te­lor care au căzut de acord să construiască un gazoduct de la Marea Neagră până în mijlocul Europei Centrale: Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Anul trecut, însă, Ungaria a anun­țat că va opri conducta pe teriroriul său și deci gazoductul nu va avea cum să ajungă în Austria. Lucrurile sunt oarecum neclare în această privință, fiindcă o parte semnificativă din finanțarea proiectului a venit de la UE.

Pe de altă parte, OMV și americanii de la Exxon­Mobil au început explorările în Marea Neagră în 2008 și datele preliminare su­ge­rea­ză că în perimetrul românesc ar putea fi re­zer­­ve de gaz între 40 și 80 de miliarde de me­tri cubi. E posibil ca extragerea gazului să înceapă în 2020. Proprietarii afacerii sunt ce­le două companii, statul român încasează doar redevențele. Totuși, compania care asigură trans­portul gazelor (Transgaz) aparține sta­tu­lui român.

Dacă într-adevăr s-ar parafa un acord ro­mâ­no-ungar cu care să fie de acord atât OMV, cât și Exxon, valabil pe 15 ani, în urma căruia Ungaria să cumpere anual 4,4 miliarde de me­tri cubi  de gaz, atunci mai mult de 80% din rezerva energetică aflată în apele teritoriale ale Mării Negre vor fi folosite de țara vecină, iar România va continua să cumpere gaz ru­sesc pentru a-și întregi nevoile și a-și păstra nexploatată o cantitate strategică în Podișul Transilvaniei.

Un astfel de aranjament ar fi împotriva poli­ti­cilor adoptate de România în ultimii ani, fi­ind­că Bucureștiul a tergiversat cât a putut  cons­truirea conductelor revers cu vecinii săi, în­căl­când în acest fel deciziile Bruxellesului. Uniu­nea Europeană a cerut interconectarea țărilor astfel încât, în cazul în care Rusia ar închide din nou robinetul, statele europene să se des­curce ajutându-se unul pe celălalt. Chiar și atunci când a construit conducta cu Repu­bli­ca Moldova, într-o perioadă în care relațiile dintre București și Chișinău erau foarte bune, Ro­mânia a făcut în așa fel încât debitul să fie mo­dest și ajutorul pe care îl oferea să fie ne­glijabil. Nu există documente publice care să ateste tactica României de a nu intra în com­binațiile europene și a-și păstra intactă pro­duc­ția de gaz, dar faptele demonstrează acest comportament, care la prima vedere ține de interesul național, dar care ar putea duce la izolarea țării în regiune.

De ce ar încălca Dragnea și Tăriceanu această cutumă energetică? Și mai ales de ce oficialii de la Budapesta nu negociază prin instituțiile celor două state, prin cele două guverne sau ministere de Externe? Viktor Orbán a înțeles că pârghiile puterii nu se află nici la Cotroceni, nici în Executiv, ci în mâinile celor doi lideri ai coaliției de guvernământ, așa că a început să le arate care ar fi avantajele unei colaborări rea­le.  Exemplul este cooperarea dintre Un­ga­ria și Polonia la Uniunea Europeană, unde ce­le două state s-au apărat reciproc atunci când au fost acuzate că deviază de la stan­dardele statului de drept. Cu cât blocul răzvră­tiților din UE se mărește, cu atât democrația și regulile justiției vor fi mai relaxate, iar lideri puternici precum Orbán în Ungaria sau Kaczyński în Polonia vor putea să-și facă pro­priile jocuri fără să fie deranjați.

Dragnea și Tăriceanu au nevoie de o susținere de acest gen la Bruxelles și, dacă Ungaria le-o garantează, cei doi trebuie să plătească un preț. Un grup Vișegrad extins își va putea im­pu­ne propriile standarde: la așa ceva visează Dragnea & Tăriceanu.