De același autor
Opoziția are slabe pusee de enervare față de ceea ce se întâmplă, e dezbinată, lipsită de idei și viziune. Uniunea Salvați România pare mai plină de energie, cu toate că a început cu greu să aibă reflexe de partid parlamentar, în schimb, liberalii și partidul din jurul lui Traian Băsescu supraviețuiesc de parcă n-ar vrea să mai revină vreodată la putere. România ar putea ajunge o dictatură fiindcă social-democrații au o strategie serioasă de acaparare a țării, în vreme ce partidele din opoziție nu au nicio strategie de a bloca PSD, iar președintele își conservă energia, preferând să tacă și să facă atunci când poate, știind deja că el e favoritul pentru alegerile din 2019. De aceea, adevărata opoziție o face Strada.
PSD: 1 miliard de euro plus, 1,5 milioane votanți minus
Ca orice lider, Liviu Dragnea are nevoie nu doar de imunitate, ci mai ales de resurse pentru a-și plăti loialitatea celor care îl susțin la putere. Știe că, în momentul când nu va mai putea fi generos cu ei, va cădea. E o lecție pe care a învățat-o de la predecesorii săi.
Pentru a se menține la putere, pentru a-și asigura bogăția și prestigiul, liderii PSD și ALDE au nevoie de centralizarea puterii, de un aparat care funcționează rapid și care răspunde imediat la comenzi. Instaurarea dictaturii parlamentare e un pas decisiv în acest sens, obținut în primă instanță la Camera Deputaților prin schimbarea Regulamentului de funcționare: PSD și ALDE vor putea de acum încolo să cenzureze de jure opoziția. De facto, partidele din arcul guvernamental puteau și până acum să manevreze lucrurile în așa fel încât să saboteze opoziția, datorită majorității confortabile pe care o au prin bunăvoința interesată a UDMR.
Noua arhitectură politică imaginată de PSD are nevoie de o justiție aservită ca trambulină spre o etapă viitoare, care nu ține doar de repararea onoarei liderului social-democrat, ci de o necesitate mai largă a politicienilor din toate partidele (poate cu excepția USR, care n-a avut încă timp să se contamineze). Pentru Liviu Dragnea este și o urgență personală: împins de frica de condamnare și, poate, chiar de rușine (resimțită atunci când se întâlnește cu oficialii străini care-i laudă DNA și el se simte cu musca pe căciulă). De o libertate mai mare de mișcare au, însă, nevoie toți baronii politici, indiferent de culoarea lor, și toți clienții lor care primesc contracte, din care decartează atât la partid, cât și la baron. Accesul la resurse trebuie făcut fără frica procurorilor, la fel ca înainte de 2005. Bătălia pentru legile justiției și pentru modificarea codurilor este de fapt o bătălie pentru resurse, pe care Dragnea nu vrea să o piardă.
Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu știu că trebuie să distribuie recompense generoase pentru a rămâne la putere: bani publici care, pe căi mai mult sau mai puțin întortocheate, ajung în buzunarele celor care contează. În România, guvernul alocă bani în mod discreționar către județe, nu doar în funcție de partidele care sunt la putere acolo, ci și după locul în ierarhia loialilor liderului maxim pe care îl ocupă primarul sau șeful consiliului județean. De exemplu, ministrul Dezvoltării a avut dreptul anul acesta să distribuie aproape un miliard de euro autorităților locale și nu există niciun control asupra felului în care s-au cheltuit acești bani. Lucrurile sunt și mai sigure, după ce în fruntea Curții de Conturi a fost ales Mihai Busuioc, vechi colaborator al liderului PSD. Puterea lui Dragnea s-a consolidat substanțial în partid după ce a pus mâna pe această instituție care verifică felul în care se cheltuiesc banii publici.
Scoaterea din cărți a președintelui prin diminuarea prerogativelor este o altă cale de consolidare a puterii lui Liviu Dragnea. Deja Klaus Iohannis a fost omis din procedura de avizare a președintelui Autorității pentru Comunicații, a șefilor serviciilor secrete din cadrul MApN și Ministerului de Interne.
PSD a deschis prea multe fronturi pentru a reuși să rămână convingător până la capăt. Modificarea Codului Fiscal se va deconta abia după 1 februarie 2018, când se va ști câte salarii au scăzut. Liviu Dragnea și ai lui nu sunt interesați decât de cei care-i votează, nu-și risipesc resursele inutil. Astfel, potrivit studiului IRES făcut după alegerile de acum un an, 60% dintre pensionari și 54% dintre cei cu vârste între 55 și 64 de ani au votat cu PSD, la fel și 50% dintre șomeri, 60% dintre cei care au cel mult zece clase și 53% dintre locuitorii satelor. PSD s-a grăbit să mărească pensiile, salariile minime și ajutoarele sociale tocmai pentru a-și fideliza acest electorat și eventual pentru a-l lărgi. Sunt cei pe care nu vrea să-i piardă, știind că n-are rost să alerge după ceilalți.
Dacă duminică ar avea loc alegeri, PSD ar câștiga cu 39%, potrivit IMAS. Acesta este scorul tradițional al partidului, pe care l-a optimizat la scrutinul din 2016. A pierdut însă un milion și jumătate din electorat, potrivit directorului IMAS, Alin Teodorescu, din cauza Ordonanței 13 și a decapitării propriului premier.
Filosofia „statului paralel“ nu-i va ajuta pe social-democrați să recâștige terenul pierdut, dar agenda lor ascunsă prevede alte pârghii de distorsionare a puterii, cu ajutorul cărora să poată câștiga influență, bani și putere, dacă vor fi lăsați să o pună în aplicare.
Opoziția, dezbinată și fără strategie
PNL: hibernare și frică
Liberalii ar trebui să înțeleagă, poate, mai bine decât celelalte partide din opoziție că, fără o alianță puternică împotriva PSD, nu vor putea reveni la putere, că fărâmițarea formațiunilor care mizează pe o societatea deschisă înseamnă vânt în pânzele iliberalilor.
În loc să lucreze la consolidarea unui front comun împotriva coaliției de guvernământ, PNL pare mai degrabă înclinat să-și atace potențialii aliați din parlament. Invidioși pe succesul de scenă al Uniunii Salvați România și lipsiți de simț practic, mai mulți liberali par nervoși pe USR. Alina Gorghiu, fosta președintă PNL, le-a spus condescendent parlamentarilor USR că n-ar avea destulă „substanță“ politică și că ar avea nevoie să fie ținuți de mână să nu se piardă prin jungla parlamentară. Ludovic Orban, Raluca Turcan și mulți liberali cu ștaif le-au aruncat în față celor de la USR metodele noi de luptă cu puterea, șantierele deschise de ei în social media și reproșul că nu stau cuminți în bănci să facă opoziție la fel ca în secolul trecut. PNL arată, de fapt, că se teme mai mult de USR decât de PSD, că se teme că nu poate să țină pasul cu mai tânărul partid și, mai mult decât atât, că are o frică viscerală că-și va pierde electoratul în favoarea celor de la Uniunea Salvați România.
În ultimul an, PNL și-a abandonat ideologia și ambiția de a căuta lideri puternici care să demonstreze că nu fac politică de dragul politicii. Ludovic Orban nu are un program serios de refacere a partidului, iar opoziția sa față de contrareforma justiției este îndoielnică, în așteptarea soluționării propriului dosar de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În organizațiile puternice din Transilvania, președintele liberalilor e privit ca un neputincios care nu știe în ce parte să ducă partidul, care nu are nicio idee de cum să refacă „dreapta“ și să o readucă la putere. Complicitățile trecute și prezente ale PNL cu PSD (inclusiv la primăriile din Capitală) și oamenii noi pe care mizează (de exemplu, primarul ales recent la Deva, cercetat fiindcă și-a trimis șoferul să dea examen în locul său la materia „Corupția și modalități de combatere a acestui fenomen“, în cadrul unui program de master) sugerează că liberalii se află într-o lungă hibernare. Sondajele care arată o creștere a PNL de la 20% în ianuarie la 30% în noiembrie (IMAS) nu marchează un succes al liberalilor, ci o mutare a nemulțumiților dinspre PSD, ca în principiul vaselor comunicante. Liberalii nu înțeleg că nu au crescut în mod natural, în urma unor bătălii îndrăznețe, ci pe fondul derapajelor social-democraților, iar cei 10% indicați de sondaje sunt volatili și pot pleca așa cum au venit.
USR, între puritanism și marketing politic
Pentru a supraviețui, USR are nevoie de un liant intern, care să țină loc de ideologie, și de parteneriate care să-l ajute să ajungă la putere. Uniunea Salvați România nu poate trăi doar din marketing politic, are nevoie de ceva mai solid: de proiecte pe termen lung.
Luptele interne pentru putere, despărțirea de Nicușor Dan, liderul care a făcut posibilă ascensiunea Uniunii Salvaţi România, și disputa pe tema Coaliției pentru Familie, câștigată la limită de progresiști, au ținut partidul pe loc. Potențialul tinerei formațiuni a fost aruncat în aer de inabilitatea fruntașilor USR de a se concentra pe temele importante ale electoratului său. Nu absența ideologiei, ci mai degrabă inconsistența și lipsa de coerență face ca USR să nu poată, cel puțin deocamdată, să atragă de partea sa mai mulți oameni.
Marketingul politic agresiv folosit de USR este limitat. Oamenii vor să vadă lucruri concrete, nu doar lozinci, pancarte și joc de scenă. În primul său an în parlament, Uniunea Salvați România nu a adus niciun mare proiect de reformă, nu a prezentat nicio strategie de viitor sau vreo viziune despre cum ar putea accede la putere.
Respingerea oricărei forme de alianță din puritanism ar putea fi o greșeală cu efect pe termen lung, fiindcă, fără coaliții, partidele mici se transformă în partide și mai mici.