România: retragerea din lume

România tinde să se autoizoleze, să-și abandoneze rolurile neasumate oricum până la capăt, să trântească ușa deschisă spre lume, să-și vadă de treburile ei așa cum crede. Nimic nu pare să mai funcționeze în interior, în vreme ce punțile cu exteriorul sunt șubrede și de multe ori nu duc nicăieri.

Sabina Fati 03.05.2016

De același autor

 

Nici măcar rămânerea României pe te­re­nurile de sport sau pe scenele de muzică nu mai e importantă. Excluderea te­le­vi­ziunii publice din Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (Eu­ro­pean Broadcasting Union), cea mai mare asociație a di­fuzorilor publici din lume, e o premieră a acestui for. Du­pă avertismente de di­fe­ri­te feluri, TVR a fost dată afară fiindcă în ultimii opt ani a strâns datorii de 10 mi­li­oa­ne de euro. Nu există ni­ciun vinovat pentru ră­mâ­nerea țării în afară: TVR plutește în de­rivă, după ce a fost folosită mereu de par­tidele aflate la putere; managerii aleși pe criterii politice au fost întotdeauna dis­ci­plinați și au executat comenzi, fără să le pese ce lasă în urmă; parlamentarii n-au vrut niciodată o lege prin care să-i lase TVR independența necesară și ani la rând s-au uitat cum această instituție se afundă în datorii și scade în credibilitate; în ul­timul moment, guvernul n-a mai reușit să găsească o soluție pentru a salva măcar apa­­rențele. Poate că nu competiția Eu­ro­vision contează cel mai mult, fiindcă aco­lo nu e importantă calitatea muzicii, nici criteriile de pe baza cărora se câștigă, ci doar participarea. Pentru țările membre e mai degrabă o formulă de a-și îmbunătăți așa numita soft-power.

 

Prezența României în lume e oricum mo­destă, fiindcă Bucureștiul nu are niciun fel de strategie pentru a-și crește noto­rie­ta­tea. Investițiile în cultură, edu­cație, diplo­mație pu­bli­că, tehnologie de vârf, sport sau chiar în bună gu­ver­na­re sunt minime. Excluderea TVR din Uniunea Eu­ro­pea­nă de Radio și Televiziune și eliminarea mo­destului can­didat român din con­cur­sul Eu­rovision ar putea fi parte a unui studiu de caz, ca­re de­monstrează cum func­țio­nează lu­cru­rile și care vor­bește despre dezinteresul nos­tru de a avea legături cu lumea. Scan­da­lul de la Operă e un alt indicator, ca­re sugerează că România refuză să facă parte din re­țeaua globalizată a culturii de bună calitate și alege periferia.

 

Există apoi turneul internațional de tenis BRD Năstase Țiriac Trophy, parte a cir­cui­tului ATP World Tour 250 series, în me­mo­ria căruia organizatorii tocmai au ținut un minut de reculegere, fiindcă de anul viitor nu se va mai desfășura la București. Tur­ne­ul moare după 20 de ediții, pentru că ni­cio autoritate nu vrea să-și asume mo­der­ni­zarea Arenelor BNR. Banca Na­țio­nală, ca­re este proprietara terenurilor, sus­ține că nu poate investi în repararea bazei, dar, pe de altă parte, nici nu încearcă o altă so­lu­ție. Guvernul este dezinteresat, BNR nu vrea sau nu poate să cedeze sau să vândă Are­ne­le pentru ca turneul să meargă mai de­par­te, iar acolo să continue să se joace tenis.

 

Statul român este defect, nu are priorități de investiții, nu găsește bani pentru lu­cra­rea lui Brâncuși, Cumințenia Pământului, dar ani la rând a finanțat Catedrala Mân­tuirii Neamului și construirea de biserici. Nu face școli și spitale și, chiar și atunci când dă bani, spre exemplu, pentru o sec­ție modernă pentru arși, clinica rămâne închisă, după tăierea panglicilor. Nici du­pă drama de la Colectiv nu s-a schimbat nimic în sistemul spitalicesc, iar România devine vedeta cinismului în lume.

 

Autismul autorităților e cronic. Redis­tri­buirea priorităților se face în folosul gru­purilor, nu în interesul oamenilor. În in­terior, destructurarea e ceva normal, iar în afară, politica externă se construiește cu un dispreț prudent și delicat. Republica Moldova, prioritară în documente, e ne­glijată permanent: investițiile românești aco­lo sunt minime, prin comparație cu ce­le rusești, și Bucureștiul amână in­ter­co­nectarea liniilor electrice, pentru ca mol­do­venii, în loc să cumpere energie din Transnistria și în acest fel să finanțeze re­gimul separatist, să o ia din România, la un preț mai avantajos. În relațiile cu ve­cinii, Bucureștiul este mai degrabă tăcut: la Budapesta și-a trimis un ambasador ca­re nu vorbește ungurește, iar la Chișinău unul care nu cunoaște spațiul ex-sovietic. Diplomația românească nu urmărește tren­dul global, în care ministerele de Externe și ambasadele sunt active în mediul vir­tual, intră în dezbateri pe rețelele de so­cializare, răspund la întrebări, lansează te­me de discuții și își fac cunoscute țările.

 

Politica de fațadă de până acum nu mai funcționează și oricine poate vedea ce e dincolo de taraba noastră cu gablonțuri ief­tine: România vrea să rămână la mar­gi­ne, fără să aibă niciun fel de bătăi de cap, nu e prea interesată nici să fie mai pros­peră, nici să câștige mai multă influență la Bruxelles. Se întoarce spre interior, dar fără să facă nimic nici în propria ei ogra­dă. E ca un motor care merge în gol.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22