De același autor
Poate că Cioloș a vrut să pară puternic, pe picioarele lui, fără dependențe politice. Numai că acum exact asta nu se vede, ci mai degrabă contrariul.
Am spus-o încă de la învestirea guvernului și pare că timpul îmi dă dreptate, ba chiar evenimentele arată mult mai rău decât mi-aș fi imaginat. Cioloș trebuia să fie cinstit și să spună exact care este târgul pe care l-a făcut cu partidele politice parlamentare pentru susținerea guvernului. Să spună ce oameni din actualul Cabinet i-au fost propuși de PSD, PNL și UNPR, să spună ce măsuri luate de fosta guvernare sunt de neatins, să spună care sunt domeniile tabu impuse de sponsorii săi politici în actul de guvernare și, în fine, să declare răspicat care sunt oamenii pe care, sub niciun motiv, nu-i poate clinti.
Nu e nimeni absurd să nu priceapă că un guvern nu poate rezista fără sprijin din parlament. Niciun cetățean rezonabil din țara asta nu crede gogorița cu „guvernul tehnocrat/apolitic“. România nu a avut niciodată un asemenea guvern după 1989 și nici n-ar avea cum să prindă contur real într-o democrație o asemenea abstracțiune de PR.
Faptul că nu a fost transparent, că n-a spus lucrurilor pe nume începe să se întoarcă împotriva lui Cioloș și cred că asta se va întâmpla cu și mai multă violență în perioada care urmează. Un compromis este necompromițător atunci când este public justificat. Atunci când descoperă ulterior un compromis ținut la secret, cetățenii au tot dreptul să fie revoltați și să ceară socoteală.
Dar poate că Cioloș a vrut să pară puternic, pe picioarele lui, fără dependențe politice. Numai că acum exact asta nu se vede, ci mai degrabă contrariul. Vedem un Cioloș ezitant să-l demită pe chestorul principal Tobă, ministru al Internelor, sau să-i ceară să plece lui Arafat, eroul care și-a atins limitele în coordonarea serviciului de urgență.
Motivele pentru care nu vrea să ia aceste măsuri ferme, așa cum sunt invocate, apar ca hilare. Au aceeași natură cu păcălelile din repertoriul lui Victor Ponta, maestru al minciunii și manipulării.
Pe Tobă vrea să-l trimită la „mașina de spălat doctorate“ de la Ministerul Educației, cea înființată de sinistrul Liviu Pop. Asta în condițiile în care plagiatul poate fi certificat chiar și de un copil de cinci ani, care compară două obiecte și constată că sunt similare. Lui Arafat îi cere un plan de reformă a ISU, de parcă Arafat a picat acum în sistem și are nevoie de timp să se dezmeticească.
Insultând bunul simț al românilor, necinstitul Cioloș își arată și fața disprețuitoare, cea cu care ne-am familiarizat la vechea clasă politică.
„Tehnocrații“ Tobă și Arafat au sprijin politic masiv, chiar dacă subteran, de la PSD și UNPR, două dintre partidele fără de care Cabinetul Cioloș n-ar exista. Dacă actualul premier ar fi spus asta de la început, n-ar mai fi fost în situația de azi, când trebuie să transpire și să se bâlbâie în fața unor întrebări tranșante.
Sunt două tipuri de așteptări față de acest Executiv. Unele vizează mari reforme în societate. Sunt nerealiste. E firesc să fie descurajați tot cei care speră că Cioloș va reuși într-un an să genereze schimbări profunde în sectorul sanitar, administrația publică, educație și domeniul electoral. Dar sunt și așteptări care se referă la simplitatea și onestitatea deciziilor și gesturilor publice. Să nu minți, să nu ascunzi, să nu fentezi, să protejezi integritatea instituției pe care o conduci. Așa ceva nu e imposibil. E chiar fezabil. E și o moștenire durabilă pe care o poți lăsa celor care vor veni după tine.
Din păcate, ceea ce am văzut zilele acestea e de-a dreptul deprimant. Acest guvern nu doar că nu va lăsa mari realizări în urmă, ceea ce putem accepta cu ușurință, dat fiind mandatul limitat, dar nu va lăsa nici transparență, nici onestitate, nici practicile europene ale unei bune guvernări.
Acest guvern a început cu o minciună și se va afunda tot mai mult în ea, până când nu-l vei mai putea distinge de guvernările anterioare, din cauza cărora oamenii au ieșit în repetate rânduri revoltați în stradă. Și, cu asta, s-au mai năruit niște speranțe.