Emzece. De fapt, despre România

”Pentru că vreau o pespectivă pentru România și după alegerile prezidențiale din noiembrie”, așa i-am răspuns Monicăi Macovei prin luna august 2014, cred, când am fost invitat la o discuție și fusesem întrebat de ce vreau să o ajut în campanie. Luna noiembrie a trecut, românii și-au ales președintele, dar rămâne în continuare, cel puțin pentru mine, întrebarea ”România, încotro?”. Cum n-am reușit să răspund invitației la lansarea noului partid, o să scriu aici câteva gânduri despre perspectivă și despre ce poate însemna M10 în următorii ani.

Sebastian Lazaroiu 03.03.2015

De același autor

”Pentru că vreau o pespectivă pentru România și după alegerile prezidențiale din noiembrie”, așa i-am răspuns Monicăi Macovei prin luna august 2014, cred, când am fost invitat la o discuție și fusesem întrebat de ce vreau să o ajut în campanie. Luna noiembrie a trecut, românii și-au ales președintele, dar rămâne în continuare, cel puțin pentru mine, întrebarea ”România, încotro?”. Cum n-am reușit să răspund invitației la lansarea noului partid, o să scriu aici câteva gânduri despre perspectivă și despre ce poate însemna M10 în următorii ani.

Mai întâi vreau să fac o mărturisire. Am decis să nu mă mai implic în politica partizană, pentru că am înțeles, de când sunt un observator activ al vieții politice, că nu prea contează cine vine la putere, ci mai degrabă cum se poate exercita puterea în folosul oamenilor. Îmi pasă mai puțin de actori și mai mult de teme. Mă interesează mai puțin evoluția unui partid sau candidat, dar mă preocupă mai mult cum poate acel partid sau candidat să promoveze o viziune și o agendă pe termen lung.

Pentru că am lămurit asta, o să încep să-mi înșirui gândurile într-o oarecare ordine.

  1. Mi-aș dori ca partidele să nu se mai lase antrenate de agenda făcută de televiziuni și să fie mai atente la temele care preocupă cu adevărat societatea și care, chiar dacă nu se văd „pe sticlă”, există și sunt dezbătute. În vreme ce pe la televizor tema favorită a perioadei o reprezintă cătușele și corupția din mediul politic, în mediul online au fost dezbătute aprins două alte teme importante: religia în școli și vaccinurile la copii. Sunt teme cu o componentă politică majoră, pentru că vorbim despre libertatea de alegere, iar partidele politice au tăcut. Așa cum în noiembrie 2014 libertatea de alegere a răsturnat spectaculos favoritul sondajelor, estimez că va rămâne o temă cu un potențial electoral uriaș și în viitor. Românii vor ca cineva să le apere drepturile și libertățile . Un partid nou ar trebui să se elibereze de complexele și tabuurile partidelor vechi și să abordeze curajos orice temă care are legătură cu libertatea, pentru că despre asta vorbesc românii, nu despre vaccinuri și religie.
  2. Pericolul major pentru anul electoral 2016 este populismul. Criza francului elvețian, dar și propunerea fantasmagorică de modificare a Codului Fiscal ne arată spre ce ne îndreptăm. Am mai spus și repet, populismul este mai periculos decât corupția pentru că generează spirale din care cu greu se mai poate ieși. Populismul se bazează pe lipsa de informare și expertiză a cetățenilor și întreține false așteptări. E suficient ca un partid să lanseze o himeră arătoasă și toate celelalte se vor repezi să o susțină sau chiar să o înfrumusețeze. Populismul afectează serios libertatea și democrația. Oamenii devin captivi ai bulelor populiste și sunt forțați să intre într-o curbă ”așteptări-dezamăgiri” din care nu mai pot evada decât prin mijloace nedemocratice. Un partid nou ar trebui să fie o redută împotriva amăgirilor, un gardian al responsabilității.
  3. Mediul online, în special prin rețelele de socializare, a devenit o pârghie importantă de mobilizare electorală. E un canal de comunicare ce poate face diferența și care a învins mijloacele convenționale în ultimele campanii electorale. El ar trebui folosit în egală măsură pentru creșterea participării la decizie în interiorul partidelor. Politica nu mai stârnește entuziasm nici măcar în rândul membrilor și susținătorilor activi, tocmai pentru că mulți dintre aceștia nu se simt parte la deciziile majore. Mecanisme oculte distorsionează grav democrația internă a partidelor ceea ce conduce inevitabil la coruperea voturilor și la opțiuni bazate pe stimulente imediate. Un partid nou poate să se organizeze de la zero integrând noile tehnologii în mecanismele de comunicare și decizie, fără a se lupta cu inerțiile unor forme vechi.
  4. Coerența ideologică lipsește partidelor din România. Discursurile și poziționările alunecă adeseori spre pragmatismul culegerii de voturi ușoare și se abat semnificativ de la setul de valori fundamentale proclamate în manifestele politice. Dacă libertatea este valoarea fundamentală care trebuie apărată, nu poți să o pui în balanță cu securitatea colectivă, așa cum se întâmplă adeseori în retorica despre legile Big Brother. Ceea ce trebuie cerut este un garant al libertății, judecătorul, și nu o concesie făcută în favoarea altor rațiuni superioare. Dacă libertatea este valoare fundamentală care trebuie apărată, atunci nu poți să pui mai presus conservarea unei tradiții. Tradițiile se apără singure, prin însuși modul de codificare culturală, iar atunci când degenerează mor singure. Libertatea este permanent în pericol de a fi pierdută. Un partid nou trebuie să redescopere consistența valorică a discursului politic.
  5. Votul prin corespondență este șansa unui partid nou care vrea să se distingă de celelalte partide. Votul prin corespondență ar readuce teoretic 3 milioane de alegători în corpul electoral. E vorba de alegători care nu sunt prizonierii mitei electorale, manipulărilor și propagandei televizuale, care au rupt de mult hățurile sclaviei și trăiesc în societăți deschise. Ei au dovedit în repetate rânduri că le pasă de țara lor de origine. Ei pot fi convinși cu forța argumentelor, ei au depășit tabuurile și constrângerile mentale ale arhaismului politic de la noi. Actuala majoritate parlamentară, indiferent cum se reconfigurează, nu este dispusă să pună în practică acest instrument, care redă efectiv dreptul de vot românilor din diaspora. Un partid nou trebuie să facă alianțe pragmatice cu acei actori politici favorabili votului prin corespondență și să participe la acțiuni comune de mobilizare a românilor, inclusiv prin proteste de stradă, care să asigure presiunea publică necesară adoptării acestui proiect. Votul prin corespondență poate transforma un partid nou într-un partid semnificativ pe scena politică, dar poate și mobiliza energia necesară modernizării României.
  6. Viața politică românească pare a fi depășit etapa liderilor charismatici, salvatori. Realitatea imediată ne arată că alegătorii sunt mai ușor mobilizați de teme, decât de lideri. Victoria unui candidat lipsit de charismă în alegerile prezidențiale, prin mobilizarea în jurul unei teme majore vizând libertatea de a alege, este proba cea mai elocventă. În continuare cred că șansa partidelor nu mai stă într-un lider proeminent, ci într-o echipă capabilă să genereze teme relevante pentru societate. Un partid nou ar trebui deci să-și construiască un mecanism eficient de identificare, consultare și comunicare pe subiectele importante. Charisma nu mai este apanajul unui om, ci a unui personaj colectiv cu valoare de simbol. Comunicarea din mai multe centre de influență poate avea impact mai mare în rețea decât un emitent izolat. Să o spun mai răspicat: nicio figură de pe actuala scenă politică, nici măcar Iohannis, azi noul star al sondajelor, nu mai poate asigura un succes cert în alegeri.
  7. Partidele noi lansate până acum au oscilat între două extreme: fie au făcut compromisuri majore în selecția membrilor și conducerii, fie s-au transformat în secte. Pe de o parte, din lipsa finanțărilor sau din graba de a se împlini organizațional, primesc figuri depășite de vremuri sau afectate de scandaluri de corupție. Pe de altă parte, din nevoia de a fi altceva, impun criterii draconice de intrare și sfârșesc într-un sectarism lamentabil, în cluburi închise de elită. În cazul unui partid nou, cred că o judecată mai ponderată a grilei de selecție a membrilor e necesară, fără a face însă concesii compromițătoare. Un partid nu trebuie să fie doar curat, ci și deschis către societate.
  8. Consensul aparent al partidelor tradiționale asupra unei măsuri care ar putea să spargă monopolurile politice, mai ales la nivel local, trebuie privit cu circumspecție. E vorba de înființarea unui partid politic cu trei membri. Măsura inițiată de PSD face parte dintr-o tactică de fărâmițare a voturilor în zona electoratului activ, pentru că e mai puțin accesibil social-democraților și pentru că de aici e mai probabil să apară inițiative politice noi. În felul acesta PSD își poate păstra primul loc la nivel local în toate orașele mari, având în vedere că primarii se vor alege tot într-un singur tur. Rămâne de văzut dacă prevederea va trece și de plenul parlamentului. Dar înființarea unui nou partid nu s-a împiedicat nici până acum în strângerea numărului mare de semnături, ci în trucurile avocățești folosite în instanță de cei interesați să amâne cât mai mult apariția unui alt competitor.
  9. Am auzit de la liderii politici în ultimii ani multe teme. Unele false, unele foarte aplicate, altele foarte generoase și multe derizorii. Ceea ce nu am auzit de la niciun lider politic, dar chiar de la niciunul!, este cum vede el România peste 10 ani, peste 20 de ani, peste 30 de ani. Adică: o viziune. Cuvinte precum ”viziune” sau ”proiect de țară” sunt de-a dreptul inflaționiste în retorica politicienilor noștri. Ele apar în contexte demagogice alături de verbe precum ”avem nevoie”, ”ne trebuie”, ”nu avem”. Dar n-am auzit din gura niciunuia sau măcar pe jumătate de pagină care e acel proiect de țară, care e acea viziune. Ni se dau programe de guvernare, care se respectă în foarte mică măsură, ni se dau măsuri imediate care sting câte un incendiu sau rezolvă o criză, dar niciunele nu pleacă de la o viziune, un vis, un ideal. Că singurul vis pe care îl au liderii români este ”cum să luăm puterea” e de înțeles. Și de asta am ajuns aici, la criza actuala a sistemului politic. Dar tot mai aștept ca liderii politici să aibă și visul inspirațional ”ce facem cu puterea când ajungem la putere”. Poate de la un nou partid, cine știe…
  10. M10” sună bine. Nu e nici L, nici D, nici S, nici N, nici P. Se distinge de celelalte. Nu e nici național, nici liberal, nici social, nici democrat, nici popular. Poate că e mai  bine așa. Poate că am avut prea mult național, prea mult liberal, prea mult democrat, prea mult popular și prea mult social în lunga noastră tranziție sau poate că, de fapt, nu am avut de nici unele. Dar „M” și „10” trebuie umplute cu conținut, ceea ce nu e deloc simplu, pentru că acum ele nu înseamnă mai mult decât L,S,D,N ș.a.m.d. Și dacă M va însemna doar Macovei, e puțin. Iar dacă „10” înseamnă doar un decalog și nu bătălia pentru valori fundamentale, atunci 10 e nimic.

Articol publicat de contributors.ro

.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22