De același autor
Până ieri susţinerea politică din partea lui Trump era garanţia că te vei realege în Congres şi Senat. De ieri e o pată la dosar, un ambarasment de care toţi vor să scape cât mai repede, începând cu corifeii Mitch McConnell, Tom Cotton sau Ted Cruz. Va fi foarte interesantă cursa pentru desemnarea candidatului prezidenţial republican în 2024, un exerciţiu delicat de delimitări şi explicaţii din partea multora: da, e adevărat că l-am susţinut, dar …
Două luni de contestări penibile ale alegerilor au îndepărtat de partid segmente importante din votanţii recenţi ai preşedintelui. Înainte exista pretextul că delirul de grandoare şi agresivitatea pe Twitter sunt pentru ţară, ca s-o apere de rivali externi şi s-o facă iar mare. Perioada de după pierderea alegerilor a făcut însă mai clară căderea în delir şi mai ales ridicol. Mai cu seamă, faptul că totul e în interes personal şi de grup, începând cu lista degradantă de graţieri prezidenţiale ale consultanţilor politici corupţi.
Ca atare, la alegerile pentru Senat de alaltăieri votanţii republicani din Georgia au stat acasă, iar ceea ce în noiembrie părea imposibil, s-a produs: doi candidaţi solizi de dreapta au pierdut fiind susţinuţi activ în campanie de preşedinte. Şi anume, au pierdut la mustaţă în favoarea primului senator de culoare în istoria Georgiei sudiste şi a unui regizor de filme documentare de 33 de ani, de origine evreiască, care lucrează la Londra. Nici Sudul nu mai e ce sperau unii să fie.
După ce comentatorii au petrecut toată luna noiembrie despicând firul în patru cât de indecise au fost alegerile şi ce greu va fi mandatul lui Biden-Harris, cu un Senat ostil care va bloca orice iniţiativă, iată că Donald Trump a reuşit să dreagă şi chestia asta, miraculos şi post-factum: le-a pierdut republicanilor camera superioară. Atingerea magică de odinioară s-a transformat în sărutul morţii.
După cum au remarcat analiştii, ziua de ieri marchează sfârşitul trumpismului ca proiect votabil. Cum Fox News s-au despărţit şi ei de Trump de ceva vreme, luându-şi porcăiala cuvenită pe Twitter de la preşedinte, el va rămâne alături de o sectă de scandalagii marginali, un fel de AUR american fără acces la mainstream. Va fi prezent pe social media şi canale TV tot mai de nişă, de exemplu Newsmax şi OAN (aşa cum şi simpatizanţii săi din România migrează de la o vreme spre canale alternative şi grupuri închise, pozând în martiri ai liberei exprimări). Pare că populismul în opinia publică evoluează în cicluri: o vreme acaparează centrul, dar la un moment dat se produce un declic, o radicalizare bruscă, iar grupul de fanatici îşi strânge bagajele şi se mută în altă parte, aşa cum roiesc coloniile de albine.
Sechele post-Trump vor rămâne desigur în Statele Unite şi nu numai. “Fraudarea alegerilor” din 2020 va intra în galeria clasică de mituri fondatoare ale grupărilor conspiraţioniste, alături de OZN-uri, asasinarea lui Kennedy de CIA şi pizzeria cu pedofili a lui Hillary Clinton. Tema va fi exploatată, mai grosolan sau mai finuţ, de anti-occidentalii de pe toate planeta. Platforma morală de pe care SUA ofereau asistenţă pentru democraţie se erodează iar alţii profită: vezi cum trece China zilele astea cu tractorul peste protestatari şi fărâmele de opoziţie politică în Hong Kong, renunţând la ultimele aparenţe. Lideri PCC şi presa de stat vorbeau ieri cu satisfacţie despre destrămarea SUA după modelul URSS; Kremlinul n-avea cum să lipsească cu propria marotă, “revoluţiile portocalii”. Fiecare cu ce-l doare mai acut.
Pierderea marelui adversar ideologic va fi o ocazie şi pentru stânga din SUA să-şi disciplineze pornirile extremiste şi să realizeze cât de mult rău le-a făcut în campanie încercarea de a se bate cu Trump pe terenul lui: anarhia şi violenţa stradală de tip francez, cocoloşită oricând şi cu orice preţ “pentru cauză”, decredibilizează orice plan de reformă socială. Dacă ceva putea duce la pierderea alegerilor de către Biden, asta a fost sloganul toxic “Defund the police” care a îndepărtat de Partidul Democrat mulţi votanţi moderaţi. Ziua de ieri a arătat că din când în când ai nevoie de poliţie, ba chiar şi de Garda Naţională, ca să aperi democraţia, nu?
Cu alte cuvinte, trumpismul care se încheie trebuie înţeles exact cum a fost el: un frison populist care accidental a cuprins Partidul Republican, dar în alt context sau alt loc putea să se manifeste foarte bine şi pe partea cealaltă – cum se întâmplă, de exemplu, în Mexicul învecinat. Se încheie un episod, dar nu ştiu dacă tot serialul, pentru că fuziunea revoluţionară roşu-brună şi bătălia apocaliptică între două tabere echipate diferit, dar care folosesc aceleaşi principii şi arme – limbajul radical-revoluţionar; citirea selectivă, prin ochelari ideologici a realităţii; şi instrumentarea politică a spaimelor şi resentimentelor sociale – rămâne mai departe o marcă a sec XXI. Şi nu doar în Americi dar, mai ales, în Europa.
Dar poate că, optimist, trumpismul a fost vaccinul care va crea anticorpi democraţiei occidentale de ambele părţi ale Atlanticului, făcând-o mai rezistentă la asemenea virusări moderne, iar frisonul a fost doar un efect secundar trecător.
Articol publicat și pe contributors.ro
