“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local.

Sorin Ionita 30.11.2020

De același autor

Acum are pe agendă pelerinajul la peştera Sf Andrei, “o veche tradiţie locală”. Veche cam de pe la anul 1991 cum ar veni, când biserica ieşită de sub obrocul comunist a descoperit şi început să popularizeze scrierile amatoristice ale unui original politician-activist cultural şi colecţionar local de antichităţi, avocatul Ion Dinu, care a trăit în perioada interbelică.

Omul a fost director de liceu în Adamclisi, administrator de plasă în Dobrogea (mini-prefect pe vremea aia) şi multe altele, între care şi apropiat al ierarhiei din eparhia Constanţa. Entuziast al legendelor istorice în tradiţia lui Haşdeu, el a lansat prin anii ’40 ideea că în peştera asta din sudul Dobrogei ar fi stat Sf Andrei în timpul călătoriei sale apostolice în Sciţia. Până atunci locul respectiv fusese cunoscut doar pentru un “izvor al lui Eminescu”, în virtutea unei alte tradiţii locale la fel de eroic-creative, cum că poetul ar fi trecut cândva pe acolo. Evident, n-a trecut: el a călcat o singură dată în Dobrogea, pentru o şedere de câteva zile la băi pe litoral, adică la 80 km distanţă de acest loc. Dar locuitorii din comuna Kuzgun (corb, în turcă), rebotezată Ioan Corvin la unul din valurile de ştergere a memoriei culturale a Dobrogei prin românizare cu toptanul (totuşi cu o subtilitate care lui Ceauşescu mai târziu i-a lipsit, dacă observaţi: corb / corvineştii), au simţit cumva nevoia să se lege de marea literatură naţională, fie şi printr-o povestioară sentimentală.

Deci până să înceapă avocatul şi arheologul amator Ion Dinu efortul de advocacy la episcopia din Constanţa, unde era şi consilier eparhial, locul era legat mai mult de imaginea lui Eminescu decât de Sf Andrei. Acolo s-a făcut o fântână – a lui Eminescu, desigur – unde la un moment dat, conform unor relatări, s-au botezat în grup copii de familii nevoiaşe, într-un soi de sincretism politico-religios care l-ar fi contrariat pe marele poet romantic şi anti-sistem, care era orice, numai creştin practicant nu.

Construirea unei conexiuni cu Sf Andrei a cerut ceva efort de imaginaţie, deoarece menţiunea pasageră şi incertă din arhive că apostolul a făcut misiune “în Sciţia” putea însemna orice la momentul când a fost făcută: toponimul se referea la un teritoriu vast din nordul şi vestul Mării Negre, cu definire destul de fluctuantă în timp şi de la autor la autor. În tot cazul nu se poate trage concluzia că e vorba musai de Dobrogea, necum de colţul ei de sud-vest. Mai mult decât atât, apostolii n-au practicat sihăstria prin peşteri, ci dimpotrivă au mers să predice credinţa vizibil, în centre urbane cu audienţă mare; ascetismul sihastru şi izolarea în peşteri au apărut mai târziu. Nu e clar în rândul cui ar fi făcut apostolat Sf Andrei prin aceste pustietăţi.

Modul cum a presat BOR după 1990 pentru impunerea apostolului Andrei ca sfânt protector naţional e un adevărat studiu de caz în construirea pe repede înainte a unei tradiţii pornind de la zero. Ziua de 30 noiembrie, Sf Andrei, a fost declarată anul trecut sărbătoare naţională prin decizie a Parlamentului. Desigur, nu doar la noi se inventează tradiţii ce par ancestrale dar de fapt datează din sec XX. De exemplu Fatima, un mic oraş din centrul Portugaliei, unde s-a arătat Fecioara unor copii sărmani în anul 1917 (apropo, tot lângă o peşteră), a ajuns azi unul din cele mai importate locuri de pelerinaj ale lumii catolice.

Doar că în acel caz s-a mers cel puţin după normele standard de validare a apariţiilor sfinte aplicate în catolicism, care are nişte proceduri etapizate similare celor prin care autorităţile de reglementare trebuie să aprobe azi vaccinurile anti-Covid – valabile, bineînţeles, pentru cine este drept-credincios catolic, şi uşor suprarealiste pentru noi ceilalţi. Birocraţia miracolelor în Vatican e o chestie strict formalizată.

Ce se petrece la noi în Constanţa aduce mai curând cu Medjugorje, un sat din zona croată a Bosniei, leagăn al naţionalismului, unde în tulburii ani ’80 nişte antreprenori religioşi locali au creat o întreagă campanie de PR pentru ca Vaticanul să valideze accelerat şi cu derogare nişte apariţii ale Fecioarei, apoi au creat “tradiţia” pelerinajului care a luat mare amploare de atunci încoace. Este evident un proiect politico-identitar al taberei radicale croate, în competiţie de imagine cu celelalte două comunităţi ale Bosniei: musulmanii şi sârbii ortodocşi.

IPS Teodosie pare mai curând din acest film, un soi de episcop agitat pornit la cruciadă împotriva nu se ştie cui, teleportat din locuri mai războinice în paşnica Dobroge de azi. Arestarea lui Mazăre l-a lăsat fără rival în showbizul local iar el exploatează nişa media rămasă cu aplomb, presărând declaraţii picante în presă şi construind notorietate prin conflict şi carnaval. Narativul, ca şi în fosta Iugoslavie, se bazează pe vulgata naţionalistă forjată în anii comunismului balcanic târziu, în care armata, serviciile şi partidul socialist şi-au dat mâna cu biserica pentru a mobiliza societatea şi a întări procesul de nation-building pe principii etnice. E o bătălie simbolică pe întâietate, în care istoria e răstălmăcită sfertodoct şi selectiv pentru cauză, ca să reiasă că noi am fost primii pe teren şi întru creştinare.

Legenda subţirică a Sf Andrei pe aceste meleaguri are exact acest scop, de a prezenta România ca stat bi-milenar şi apostolic, de unde acum 150 de ani, la crearea sa, ierarhia ortodoxă privea cu scepticism acest proiect naţional-secular. Ulterior s-a raliat total cauzei, însă, iar lideri de opinie precum IPS Tedosie sunt o bună ilustrare. Iar cum la Kuzgun / Ioan Corvin nu există dovezi materiale corespunzătoare cu importanţa fenomenului ce se încearcă a fi generat, nu m-ar mira ca la un moment dat ăştia să dezgroape moaştele lui Eminescu de la Bellu şi să le aducă la peştera Sf Andrei, pentru a completa cu un poet ce oscila între liberă cugetare, Sturm und Drang şi budism zen panteonul naţional-creştin românesc, în buna tradiţie a revistelor Flacăra şi Săptămâna.

Articol publicat și pe contributors.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22