De același autor
Am putea spune că aproape nu avem impresia de An Nou. Sărbătorile de Crăciun și Revelion 2021 nu au fost decât evenimente convenționale în cadrul aceleiași unități de timp începute în luna martie, când epidemia de coronavirus și-a făcut simțită prezența pe sol european. Atmosfera celor două sărbători a stat sub semnul pandemiei, a măsurilor restrictive, al știrilor omniprezente despre situația epidemiologică la zi. Începutul campaniei de vaccinare a venit însă ca o speranță că în următoarele luni se va pune capăt epidemiei, ceea ce ar însemna cu adevărat trecerea într-un nou an. Acum nu facem altceva decât alți pași în aceeași perioadă de tranziție. Dar relansarea economică pe care cu toții o așteptăm anul acesta, continuarea negocierilor pe tema programelor de reconstrucție și reziliență cu asistență comunitară reprezintă tot semnele tranziției către un model economic mai durabil. După cum schimbarea locatarului de la Casa Albă, pe 20 ianuarie, deschide tranziția către un alt tip de relații transatlantice.
Tranziții
Alegerile legislative germane din septembrie deschid, de asemenea, un episod de tranziție spre perioada post-Merkel, dar și spre un nou echilibru în relațiile franco-germane. Anul acesta va fi un an al tranziției și în privința relației Uniunii Europene cu Marea Britanie, întrucât acordul comercial încheiat pe 24 decembrie nu înseamnă nicidecum sfârșitul Brexit. Necesarele armonizări cu privire la interpretarea regulilor cuprinse în acord, eventuale completări ale acestuia cu alte texte vor fi observate pe parcursul următoarelor luni, rămânând însă deschisă problema definirii relațiilor viitoare dintre UE și Marea Britanie în domeniile de apărare și securitate. Totodată, în anul în care am intrat va continua tranziția pentru ocuparea locului lăsat liber în UE de Marea Britanie, în sensul creșterii ponderii franco-germane, dar și al profilării grupului statelor nordice în jurul Olandei, al afirmării grupului de la Visegrád ca un centru de greutate al estului Uniunii Europene.
2021 va fi și un an al tranziției în relațiile Uniunii Europene cu China, al începutului unei reechilibrări în materie de investiții și de comerț, al verificării eficienței acordului încheiat la 30 decembrie sub auspiciile președinției germane a Consiliului Uniunii Europene. Am intrat, deci, într-un an foarte important, un an la capătul căruia vom observa cum se vor alinia statele membre la startul reconstrucției economice pe baza planurilor naționale de reconstrucție și reziliență, un an care ne va oferi mai multe răspunsuri despre consecințele în termeni de echilibru politic al ieșirii statelor membre din pandemie și despre drumul pe care UE îl va alege în competiția SUA-China.
Un nou start
Anul acesta vom ieși din pandemie. Momentul va depinde de virulența cu care se va manifesta un al treilea val de infectări, pe care majoritatea specialiștilor îl consideră inevitabil, și de succesul campaniei de vaccinare. La capătul acestui fenomen, toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi afectate. Chestiunea gestionării uriașelor deficite bugetare și a datoriilor produse pe fondul crizei sanitare nu va putea fi evitată, iar tradiționalul clivaj între statele nordice și cele meridionale riscă să se manifeste cu cel puțin la fel de multă vigoare ca în timpul negocierilor pentru Cadrul Financiar Multianual și planul de relansare din iulie. Cu atât mai mult, cu cât agenda europeană de anul acesta va fi marcată și de alegeri generale în două state importante, Olanda (martie) și Germania (septembrie), iar campaniile electorale pot face guvernele celor două țări şi mai intransigente în negocierile legate de solidaritatea cu statele mai puțin virtuoase din punctul de vedere al administrării finanțelor.
Președințiile Consiliului Uniunii Europene din acest an prezintă dezavantajul de a fi deținute de Portugalia (primul semestru) și Slovenia (semestrul al doilea), state fără pondere semnificativă la nivel comunitar, fără capacitatea de a-și impune o agendă proprie. Prin urmare, obținerea compromisului pe diverse dosare va cădea iarăși pe umerii cuplului franco-german, care prezintă avantaje, dar întărește și mai mult dezechilibrul între cele două mari puteri și restul statelor membre. Acest lucru va stimula și mai mult asocierile regionale de state care pot căpăta, la un moment dat, o formă cvasiinstituționalizată, așa cum este deja grupul de la Visegrád. Statele rămase pe dinafară nu vor avea de ales decât să se asocieze unuia dintre grupuri (Franța-Germania, V4, grupul statelor nordice în jurul Olandei), cu riscurile ce decurg din poziția de stat aliniat, de stat care obține câteva avantaje prin sprijinirea agendei unui grup de state cu inițiativă.
Negocierile din primăvară pe tema validării planurilor naționale de relansare și reziliență, cât și depunerea aplicațiilor în cea de-a doua parte a anului reprezintă adevărate teste pentru statele membre, deoarece 70% dintre fonduri vor trebui accesate până în 2022, iar restul de 30%, în 2023. Capacitatea fiecăruia de a avea planuri naționale în armonie cu obiectivele strategiei industriale a Uniunii Europene, dar mai ales obiective de investiții coerente și proiecte mature va fi esențială. Cine pierde startul riscă să se regăsească în următorii ani în viteza a doua de integrare a Uniunii Europene.
UE în competiţia dintre SUA şi China. A treia cale?
Anul în care am pășit va sta în UE și sub semnul schimbării de la Casa Albă, al instalării în Biroul Oval a democratului Joe Biden. Dacă o schimbare de stil față de aliații europeni este sigură, rămân foarte multe semne de întrebare în privinţa multiplelor neînțelegeri care punctează agenda europeano-americană. Cum se va raporta noua administrație de la Washington la Nord Stream 2, proiectul gazier germano-rus, ale cărui ultime lucrări au fost reluate în decembrie? Dar la atitudinea mult mai conciliantă a Germaniei față de China? Reprezintă oare acordul de investiții UE-China, semnat chiar în penultima zi a președinției germane a Consiliului UE (30 decembrie), semnul că Berlinul dorește o a treia cale pentru UE, între SUA și China? Este limpede că Berlinul a dorit să profite de momentul de dinainte de înscăunarea noului președinte american pentru semnarea acordului, un acord care avantajează îndeosebi marile grupuri industriale germane și deschide imensa piață chineză producătorilor germani de automobile electrice. Faptul că ceilalți europeni l-au acceptat spune foarte mult despre influența statelor proamericane din UE lipsite de sprijinul britanic.
Care va fi poziția administrației Biden față de tendința europenilor de a reglementa activitatea marilor companii americane din domeniul înmagazinării datelor și dorința de a crea capacități europene în domeniu, independente de SUA? Cu atât mai mult cu cât un președinte democrat este sensibil la lobby-ul companiilor din Silicon Valley, California fiind un fief al Partidului Democrat.
De asemenea, se uită prea adesea că și Joe Biden este promotorul unei anumite forme de protecționism economic, de suveranitate economică. În timpul campaniei din 2020, candidatul democrat a avut sloganul „Buy American!”. De asemenea, una din primele măsuri adoptate de administrația Obama-Biden în timpul crizei din 2008 a fost emiterea unei legi care obliga privilegierea companiilor americane pentru investițiile publice în materie de modernizare a infrastructurilor. Poate că taxele privind importurile de aluminiu și oțel din UE nu vor mai fi atât de mari, dar oare rivalitatea dintre Boeing și Airbus va dispărea? Cu atât mai mult, cu cât un acord comercial de liber schimb nu mai este de actualitate.
Un alt aspect de care trebuie să ținem cont în 2021 este că agenda strategică a administrației Biden-Harris va fi una globală, centrată pe așa-numitul „pivot indo-pacific”, iar acest lucru îi va obliga pe europeni să înscrie relația transatlantică într-o paradigmă strategică globală, și nu limitată la spațiul euro-mediteraneean și ex-sovietic.
Poate că acesta este și scopul ideii lui Joe Biden de a organiza în cursul anului un summit al democrațiilor.
În loc de concluzie
2021 va fi un an al provocărilor majore pentru europeni, atât în materie de reconstrucție, dar și de poziționare la nivel global, de redefinire a unor raporturi durabile și cât mai apropiate cu Marea Britanie. Chestiunea crucială rămâne însă controlul pandemiei și reușita campaniei de vaccinare, fără de care activitatea în UE nu poate reveni la normal. Nu trebuie uitată percepția colectivă a cetățenilor cu privire la eficiența Uniunii Europene, pe fondul creșterii inegalităților economico-sociale în urma pandemiei și care riscă să pună la grea încercare capacitatea unor guverne (Franța, Italia) de a adopta reformele cerute de planurile de relansare. //
