Italia, tot mai aproape de Ungaria și Austria

Coaliția de guvernare din Italia nu vrea ieșirea din UE, ci constituirea unui pol conservator alături de Vickor Orbán și Sebastian Kurz pentru schimbarea regulilor din UE.

Stefan Popescu 03.07.2018

De același autor

 

Acum trei luni, Italia a cunoscut o adevărată revoluție coperniciană în politica sa internă. Pentru prima dată de la intrarea lor pe scena politică, Partidul Democrat, de centru-stânga, și Forza Italia, partidul de centru-dreapta fondat de Silvio Berlusconi, cele două forțe politice care de zece ani încoace își disputau puterea la Roma, au fost marginalizate de ascensiunea a două partide antisistem, Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele. Această ruptură este cu atât mai importantă, cu cât avem de-a face cu a treia mare țară a UE atât demografic, dar și economic, o putere a cărei politică regională este esențială pentru țările Balcanilor de Vest, pentru care Roma a constituit mereu un reper. Totodată, prin ponderea pe care o are în instituțiile europene, Italia este o țară chemată să joace un rol esențial în arhitectura europeană post-Brexit. Contextul general european amplifică neliniștile cu privire la Italia, ca urmare a proximității ideologice cu forțe politice aflate la guvernare în unele țări ale Grupului de la Vișegrad și Austria. Polemica stârnită de criticile președintelui Emmanuel Macron cu privire la noua politică italiană în materie de imigrație au întărit convingerea celor care se temeau de nașterea unui front conservator – Roma, Viena, Budapesta, Varșovia. Anumite declarații ale unor lideri politici italieni au amplificat aceste temeri în rândul celor care nu sunt obișnuiți cu tonul politicii italiene. Să adăugăm și îngrijorările generate de multiplele tendințe din coaliția care susține guvernul condus de profesorul Giuseppe Conte. Dacă acestea înlătură temerile unei coaliții monolitice, dau în schimb impresia unei fragilități într-o perioadă în care reformele amorsate de Cabinetul Paolo Gentilloni trebuie continuate. Italia este singura țară G7 al cărei PIB pe cap de locuitor a rămas inferior anului 2008, de dinaintea crizei financiar-economice. Reducerea puterii de cumpărare și șomajul ridicat în rândul tinerilor, precarizarea unei părți importante a clasei de mijloc (mult timp printre cea mai eurofilă din UE) explică îndepărtarea electoratului de partidele tradiționale. Să adăugăm și faptul că un Eurobarometru din 2017 revela că 88% dintre italieni îi consideră pe politicieni ca fiind corupți, iar 93% nu mai aveau încredere în partidele politice!

 

Îndepărtarea Guvernului Silvio Berlusconi în 2011, ca urmare a presiunilor cuplului franco-german și ale organismelor financiare internaționale, a fost percepută de mulți italieni ca o adevărată lovitură de stat și umilință. Sancțiunile la adresa Federației Ruse, decise de Uniunea Europeană în iulie 2014, au afectat sectoare vitale ale exportului italian, precum agricultura, industria textilă și cea constructoare de mașini, în condițiile în care Italia este al doilea partener economic al Moscovei din comunitatea economică europeană. Într-o țară afectată de dezindustrializare, aceste măsuri au fost percepute ca fiind contrare intereselor italiene și amplificatoare de criză. Exportul italian s-a redus în medie cu 10 miliarde de euro pe an. Dincolo de acestea, există o fascinație a celor două partide devenite mainstream pe scena politică italiană, Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele, față de regimul de la Moscova, perceput ca o adevărată avangardă a suveranismului și un model de urmat. La această fascinație contribuie și un anumit complex de inferioritate pe care mulți italieni îl au față de unele mari state occidentale (mai ales Franța) și care derivă din faptul că unitatea italiană a fost realizată târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și incomplet (chestiunea meridională rămâne de actualitate și astăzi). Anumite atitudini ale noului locatar de la Casa Albă nu sunt de natură să întărească adeziunea italienilor față de UE și NATO într-o țară sensibilă la tot ce vine de peste Ocean.

 

În sfârșit, criza migratorie este responsabilă de mutațiile survenite pe scena politică italiană. Trebuie recunoscut că Italia este țara europeană care a primit de la începutul crizei migratorii, în 2015, cel mai mare număr de refugiați. Fluxul de imigranți catre Peninsulă a coincis cu controlul mai strict de la frontierele franceze și austriece și cu lipsa solidarității europene în general. Nu mai amintesc și o tendință mai profundă care rezultă și din îmbătrânirea populației și declinul demografic, care provoacă temeri cu privire la ponderea tot mai mare a noilor veniți într-o societate puternic atașată culturii sale și incomparabil mai puțin cosmopolită față de Franța, Marea Britanie și chiar Germania (potrivit unui Eurobarometru de anul trecut, 67% dintre italieni se tem de Islam).

 

Ceea ce trebuie reținut este că în Italia încă există alternative politice, încă există actori instituționali cu anvergură opuși forțelor antisistem, iar aici trebuie menționat în primul rând președintele Sergio Mattarella, dar și alte forțe importante, precum Conferința Epis­copală Catolică și Vaticanul. În sfârșit, reprezentanții Ligii Nordului și M5S nu doresc ieșirea din UE, ci constituirea unei coaliții cu Viktor Orbán și Sebastian Kurz pentru schimbarea regulilor din UE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22