De același autor
Urmărind schimbul de replici intens mediatizat în acea zi dintre deputatul PSD cu diplomă la mare distanță Eugen Nicolicea și deputatul PNL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, asupra excluderii terților dintre beneficiarii ilegali ai abuzului în serviciu, n-am putut să nu vedem cum vidul logic al celui dintâi a făcut loc unui abis al grosolăniei. Nu e, desigur, prima oară. Tripleta juridică a lui Daddy, Iordache-Nicolae-Nicolicea, are la îndemână o vastă gamă de mitocănii. Vin puternic din urmă și alți „gentlemen” PSD din Parlament ca Bacalbașa, Brăiloiu și Manda, la rândul lor întrecându-se în insulte și gesturi obscene la adresa colegilor și colegelor din opoziție.
Dar contextul în care Nicolicea l-a bruftuluit pe Predoiu e semnificativ. Era momentul când tripleta lacheilor legislativi reușise să strecoare amendamentul-cadou pentru jupânul amenințat cu închisoarea și galeria de politicieni național-ciordiști din preajma sa. Abuzul în serviciu era, în fine, îngăduit de lege, cu condiția ca titularii beneficiilor să fie rude mai îndepărtate sau amici. PSD ajunsese „la capăt”: introdusese OUG 13 în Codul Penal. Îi venise în fine de hac, ajutată și de perversa creativitate juridică a expertului Tudorel, nu „statului paralel”, ci statului însuși. Tocmai atunci s-a găsit deputatul Predoiu să pună o întrebare insolentă despre dispariția terților, ca beneficiari ai foloaselor necuvenite, din definiția abuzului în serviciu. Or asta punea în pericol tot eșafodajul. Furios, Nicolicea și-a apostrofat preopinentul cu acuza că ar fi lipsit sau ar fi fost „la budă” când el a explicat, probabil ceva mai academic, chestiunea.
Epifania de care vorbeam e aceasta: când PSD ajunge „la capăt”, descoperi că, în loc de bucurie, mujahedinii lui Daddy nu sunt capabili decât de sudalma ce invocă haznaua. Nici vorbă de vreun paradis acolo, „la capăt” – chiar și un paradis al tâlharilor care jefuiesc din banii publici destinați copiilor, dar, undeva, cândva, pe o cruce, recunosc că au greșit. Nici de vreo euforie a victoriei. Daddy și ai lui au prea multe schelete în dulap ca să mai trăiască sentimente extatice pure. În locul bucuriei, ei scot în față, chiar în clipa „triumfului”, puroiul și vespasiana.
Nu-i vorbă, inși de teapa lui Nicolicea se mișcă natural în sfera bădărăniei. Reacția la întrebarea incomodă a opozantului politic a ținut de registrul firescului nicolicesc. Dar ea dezvăluie involuntar mirosul pestilențial în care se mișcă Daddy și ortacii lui. Cloaca, nu paradisul, pare să populeze imaginarul acestor teroriști ai justiției.
În loc să ia, bunăoară, un avion spre tărâmuri binecuvântate cu lemuri sau cocotieri, unde să inhaleze miresme exotice, Daddy și-a delegat jihadiștii juridici să strâmbe legile ca să poată trăi și fura mai departe liniștit, împreună cu toată șleahta, aici, printre „șobolani”. Jupânul mafioților are o certă predilecție pentru sordid și mirosuri fetide.
Daddy n-a plecat și pentru că mizează pe aliații regionali: Orban Viktor, Jaroslaw Kaczynski și alții asemenea lor. Și pe consilieri. Nu în ultimul rând, pe trompetele lui Putin. Cu toții l-au învățat strategii sigure de a distruge domnia legii „pas cu pas”. Nu prin ordonanțe bruște la miezul nopții, cum a încercat la început și a ieșit scandalul ăla mare, cu lanternele șobolanilor și tricolorul uman viralizat mondial. Retorica e aceeași: și Kaczynski îi face „comuniști” și „securiști” pe cei ce se opun „reformelor” înfăptuite de PiS în justiție. Iar invenția ocultei sorosiste e copiată de la Orban/Fidesz și reformulată contra #Rezist de consilieri.
E adevărat totuși că polonezii captivați de PiS nu trăiesc în mizerie și nu circulă pe povârnișuri cu nume de străzi. Ungaria are la rândul ei o infrastructură modernă și o populație pauperă ceva mai redusă ca România. Eterna subdezvoltare a multor zone și vesela infrastructură plină de hârtoape, trenuri târâtoare și ocolișuri prin munți singularizează România printre țările Uniunii Europene confiscate de autocrați perfizi, susținuți de propaganda agresivă de tip rusesc contra ultimelor bastioane ale statului de drept. Și în Polonia mușchetarii politici ai autocratului Kaczynski schimbă arbitrar legile, sub pretextul „decomunizării” justiției, pentru a captura ultimul bastion al statului de drept prin pensionarea forțată a șefei Curții Supreme, judecătoarea Malgorzata Gersdorf, la 65 de ani în loc de 70, cât prevedea legea inițială. Haznaua PSD e însă un „bonus”, în peisajul României înapoiate. Țara carpatină ce a intrat pe 4 iulie (curat Independence Day), după votul în Parlament pentru modificarea Codului Penal, în posesia mafioților locali aliniați la despotismul regional e mai apropiată de filmele lui Kusturica decât suratele central-europene conduse de Orban și Kaczynski.
Dacă supraviețuiești încercării de a străbate România pe drumuri de costișă, vorba poetului, și nu ești buzunărit în timpul procesului (experții sunt în diaspora), nicio grijă. Statul luat în posesie cu ajutorul majorității parlamentare de cartelul baronilor se va ocupa și de buzunarul tău. Nu direct, pungășește, ci legal, prin bugetul public abil sifonat către rude de gradul trei și prieteni. Se va ocupa și de viața ta, desigur. Grupul de criminalitate organizată al lui Daddy nu știe de glumă. Teroriștii juridici au expus injustiției toate victimele infracțiunilor și au dat dezlegare la furt național pentru ca Al Dragnadi să nu fie „anihilat” de „Iohannis și un grup restrâns cu puteri oculte” – probabil și cu facultăți paranormale. Infractorii primesc de la noul stat mafiot resurse de 1000 de ori mai mari decât victimele. Și oricine nu-i versat în artele hoției e un paria care poate fi lăsat să moară, precum tânărul Călin Farcaș. Banii copiilor aflați în dificultate sunt deturnați către mafia de partid. În țara lui Daddy, cei stângaci și vulnerabili nu mai pot spera decât în Împărăția cerurilor.
