Domnul Ponta pică BAC-ul european

USL rămâne înţepenit în propria buclă temporală. A uitat că, acum, Occidentul are suficiente informaţii directe despre elita postcomunistă, despre strategiile sale şi ale partenerilor săi economici de acaparare a puterii şi anulare a adversarilor.

Probabil că încercarea lui Victor Ponta de anihilare a guvernării democratice în Ro­mânia a primit cea mai grea lovitură (de până acum) joia trecută, când am­ba­sa­dorul român în Germania a fost convocat la sediul Can­celarului din Berlin, pentru a i se aduce la cunoştinţă, prin intermediul unuia din­tre adjuncţii doamnei Mer­kel, nemulţumirea acesteia faţă de evenimentele re­cen­te. Ar trebui să facem un salt înapoi în timp, la zilele îndoliate ale anului 1981, când generalul Jaruzelski de­creta Legea Marţială în Polonia, pentru a găsi o reacţie la fel de alarmantă din partea Occidentului la evenimentele din­tr-un alt stat european, altfel lipsit de tulburări interne.

USL rămâne înţepenit în propria buclă temporală. A uitat că, acum, Occidentul are suficiente informaţii directe despre elita postcomunistă, despre stra­te­giile sale şi ale partenerilor săi economici de acaparare a puterii şi anulare a ad­versarilor. Dar nu ne aflăm în iunie 1990, când Ion Iliescu a chemat la Bucureşti minerii supuşi cu scopul de a-şi spulbera, prin mijloace violente, oponenţii ieşiţi în stradă. Atunci, Frontul Salvării Naţionale pretindea, aşa cum face astăzi Uniunea Social-Liberală, că Occidentul nu are o ima­gine clară asupra evenimentelor, că un guvern care se bucura de sprijin po­pu­lar lua măsuri controversate, dar necesare pentru a restaura stabilitatea ţării. La vre­mea respectivă, mesajul era transmis de oameni, care, adesea, erau buni vorbitori de engleză şi franceză şi a căror prezenţă şi discurs reconfortant indicau faptul că meritau să fie ascultaţi.

Dar oare unde sunt Petre Roman-ii şi Adri­an Severin-ii zilelor noastre? Sunt im­posibil de identificat. În schimb, îi avem pe Dan Şova, Liviu Dragnea şi Viorel Hre­benciuc... şi, desigur, un ministru de Ex­terne din ce în ce mai absurd, în persoana profesorului Andrei Marga. Declaraţiile sa­le referitoare la doctoratul lui Ponta şi la faptul că întâlnirea ambasadorului Lazăr Co­mănescu cu Angela Merkel a fost una de rutină dezvăluie o figură sinistră, dar, în acelaşi timp, profund incompetentă, ca­re ar putea fi întruchiparea perfectă a ero­ului negativ din romanele lui Sherlock Holmes. Rolul său de expert fin, capabil să apere ceea ce nu poate fi apărat, pe care l-a jucat în faţa lumii întregi, s-a dovedit un eşec total. Este doar o chestiune de timp până ce va dispărea de pe scena pu­blică, după ce va fi comis gafe enorme prin care va fi recunoscut de-a pururi.

Reprezentaţi de marcă ai societăţii civile care au trecut de partea USL (fără a o de­clara, însă) au adus, la rândul lor, un ma­re deserviciu lui Ponta şi Voiculescu. Ei recurg prea des la acelaşi limbaj suburban, în discursul împotriva lui Băsescu şi a unor exponenţi tineri şi talentaţi ai schim­bării – despre care ştiu că pot să-i eclip­seze, pentru că încearcă din răsputeri să aducă beneficii României, în loc să adopte atitudini arogante şi să negocieze tarife gra­se pentru posturi în afara ţării.

În anii ‘90, din punct de vedere politic, Ro­mânia era un tărâm sinistru al erei post­comuniste. Iliescu, împreună cu şeful ser­viciilor secrete, Virgil Măgureanu, erau pe jumătate luaţi în serios de către can­ce­lariile occidentale, atunci când afirmau că alţii mai buni ca ei nu există. Ne în­dreptăm în direcţia voas­tră, dar trebuie să fim lă­saţi să ne urmăm propriile căi lăturalnice pentru a ajun­ge la linia de sosire europeană – era mesajul lor.

O ţară percepută în ter­meni stereotipi, cu 50 de ani de dictatură în spate, părea să se potrivească în acest peisaj trist. Însă, după 23 de ani, există o Românie multi­dimen­sională, populată de figuri din fostele structuri, dar şi de profesionişti tenace, cu o gândire limpede, care încearcă să ri­dice ştacheta în domeniile din care pro­vin.

În aceste vremuri tulburi, n-ar fi fost ni­cio diferenţă dacă, în locul unui Crin Antonescu vocal şi confuz, în persoana li­derului liberal de lângă Ponta s-ar fi aflat un Călin Popescu Tăriceanu, calm şi ra­fi­nat, în aparenţă: oricum, i-ar fi fost im­posibil lui Ponta să instituie un cordon sa­nitaire de minciuni şi evaziuni în jurul Ro­mâniei. E adevărat că s-a declanşat un asalt asupra mass-media, însă există o mul­titudine de surse de informare alter­na­tive, iar organisme precum ICR pur şi simplu s-au dovedit mult prea eficiente în a crea legături în lumea întreagă, câş­ti­gându-şi respectul prin iniţiative de ca­litate.

Pentru Occident, acordul dureros încheiat cu sârbul Slobodan Miloşevici, chiar în anii ‘90, a reprezentat o lecţie despre cât de lipsită de sens este încercarea de a izola sau de a linişti lideri care sunt gata să falimenteze statul, în schimbul pros­pe­rităţii personale.

Până acum, România nu a provocat dureri de cap Uniunii Europene, de la aderarea sa, în 2007. Traian Băsescu este ne­con­venţional în comportament şi back­ground, cel puţin în ochii politicienilor din Consiliul European şi ai tehnocraţilor din Comisia Europeană, dar s-a dovedit un om pragmatic şi predictibil (chiar prin comparaţie cu jucători europeni oc­ci­den­tali precum Sarkozy şi Berlusconi). Nu a mai rămas niciun comentator român per­tinent, cu legături în Occident, capabil să ofe­re o versiune detaliată a acuzaţiilor USL potrivit cărora Băsescu este un dic­ta­tor de tipul celor din Asia Centrală şi că parlamentul, cu toate derapajele sale, este singura instituţie care se opune eforturilor sale de a deveni un conducător de tip au­toritarist.

Singurul succes a lui Ponta, pe parcursul vizitei sale la Bruxelles, de săptămâna trecută, a fost ace­la de a-l convinge pe Serghei Sta­nişev, liderul socialiştilor euro­peni, să dea o declaraţie în sprijinul său. Mă­car ex-premierul bulgar are un doc­to­rat în istorie obţinut pe merit (cu toate că este de la Universitatea din Moscova). Jo­sé Manuel Barroso, preşedintele CE, a re­fu­zat să apară la conferinţa de presă obiş­nuită după discuţiile îndelungi cu şeful Exe­cutivului român. În schimb, a fost emisă o declaraţie în care sunt prezentate, în detaliu, derapajele uriaşe în practicile de guvernare, precum şi faptul că gu­ver­nul român trebuie să respecte inde­pen­denţa deplină a justiţiei, să restabilească com­petenţele Curţii Constituţionale şi să se asigure că deciziile sale sunt respectate, să nominalizeze un Avocat al Poporului care să se bucure de susţinerea tuturor par­tidelor, să asigure o procedură nouă şi transparentă de numire a procurorului ge­neral şi a procurorului-şef al DNA şi să facă din integritate o prioritate politică.

Probabil că admiratorii lui Che Guevara se simt neconsolaţi că nu a existat nicio ri­postă eroică la o asemenea acuzaţie devas­tatoare. Duritatea comentariilor din par­tea liderilor europeni vine din aroganţa cu care interlocutorii români au continuat să mintă. În chiar ziua în care Ponta a promis să devină băiat cuminte, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a cerut CSM să deschidă o anchetă judiciară în cazul celor cinci judecători ai Înaltei Curţi care l-au condamnat pe Adrian Năstase. Problemele „dis­ciplinare“ citate de unul dintre avo­caţii lui Năstase se regăsesc în motivaţia investigaţiei.

Continuarea, în văzul tuturor, a războiului îm­potriva instituţiilor aşa-zis autonome ne ajută să înţelegem de ce principalii ju­cători occidentali şi-au pierdut răbdarea cu Ponta. Aceştia au cerut desemnarea unui intermediar care să asigure co­rec­titudinea şi transparenţa referendumului din 29 iulie. Această persoană va avea, de asemenea, un rol în anularea unora dintre schimbările făcute de Ponta cu ocazia blitzkrieg-ului parlamentar, iar numirile pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante, în sistemul de justiţie, vor re­pre­zenta o problemă de maxim interes pen­tru partenerii europeni.

Bănuiesc că factorii de decizie din UE au ajuns deja la concluzia că Ponta, Marga şi Corlăţean sunt, în prezent, terminaţi. Crin Antonescu în funcţia de preşedinte va fi, de asemenea, un simbol al auto­izolării României în Europa. Astăzi, PNL este o anexă a lui Dan Voiculescu, astfel că Antonescu este de neclintit. Dar poziţia lui Ponta în USL devine tot mai nesigură. Este destul de evident că nu va avea o ieşire lină din scenă şi, în schimb, va tra­ge partidul în jos, odată cu el. Există oare suficiente elemente pragmatice, pregătite să-i ceară să plătească pentru greşelile enor­me şi apoi să dispară... poate pentru a-şi petrece următorii 5 ani studiind pen­tru o diplomă postuniversitară reală, în California sau Noua Zeelandă?

Desigur, mai e şi electoratul. An­tena şi Realitatea au încercat să blocheze şi să distorsioneze mesajele Europei, la fel cum regimul de dinainte de 1989 a încercat să oprească emiterea radioului Eu­ropa Liberă. Sigur, este ironic faptul că unul dintre amfitrionii bine cunoscuţi ai emisiunilor postului de radio, Emil Hu­re­zeanu, joacă astăzi un rol cheie în pro­cesul de dezinformare sistematică. Există şi comentatori precum Cristian Tudor Po­pescu şi Ion Cristoiu, care, în trecut, nu au fost apropiaţi de Băsescu. Dar ei ştiu că Băsescu este un personaj trecător. Au mo­tive să se teamă de iresponsabilitatea lui Ponta, Şova şi a altor tineri indisciplinaţi şi avizi de putere. Rămâne de văzut cum vor alege oamenii. Dacă „micului Ti­tu­lescu“ i se oferă, în continuare, un colac de salvare la 29 iulie, după tot dezastrul pe care l-a produs ţării, atunci e foarte pro­babil ca România să se îndrepte către un viitor posteuropean.

Traducere de CRISTINA SPĂTĂRELU