Onoare, adevăr, tăcere, rușine (în această ordine)

Pe la Vama Veche a început să bântuie o neliniște: vin refugiații! Se aude că onor gu­vernul ar pregăti un centru de ceva pen­tru persoane care ar fi ceva legat de răz­boiul din Siria. Din fericire, pericolul e neglijabil. Nu doar pentru că așa vreau eu, ci și pentru că am aliați de nădejde: în primul rând, faimoasa capacitate exe­cu­tivă a Uniunii Europene, probată adesea cu planuri doar un pic mai complexe decât repoziționarea pi­ra­mi­delor și soldată cu apa­riția unui trib de scribi pe culoarele ACPFN (Agenția pentru Calcularea Preliminară a Firelor de Nisip Egiptean).

Planurile de strămutare care ar urma să trans­fere, în Turcia, refugiați falși din Gre­cia, în schimbul refugiaților get-beget din Turcia care ar lua drumul Europei de Est, sunt un omagiu târziu, dar sincer adus ră­posatului Miciurin. Planurile vor eșua în ur­mătoarele câteva săptămâni. Motivul: nu poți face mai mult decât nu poți face. Re­zumând: Uniunea Europeană nu a re­u­șit să facă nimic în fața valului uman care vine pe mare și nu va depăși acest nivel de eficiență. Noile planuri nu rezolvă pro­blema, deși o ornează cu o serie de pre­su­puneri care îi trimit la școală pe Verne, Wells și Asimov.

Reveniți pe pământ, pentru o vacanță cât mai educată la Vama Veche, e bine să pri­vim și să plivim câteva dintre miturile de șantaj care planează pe post de drone uma­nitare deasupra așa-zisei dezbateri pe te­ma refugiaților. Cea mai bună cale e să re­curgem la gândirea primară și limba română comună.

Mai întâi, despre ce vor­bim? Ce se întâmplă și ce anume paște Vama Veche? Oficial, e vorba de criza refugiaților - o formulă ca­re v-a intrat pe o ureche și nu v-a ieșit pe cealaltă, du­pă ce ați auzit-o ceva mai des decât conjuncția „și“. Pentru clarificare: Vama Veche și Europa, so­ra ei fără vamă, nu au de-a face cu o cri­ză a refugiaților. Ce se întâmplă sub ochii noștri e o migrație. Populații întregi se mu­tă din Africa și Asia în Europa. Valul a pornit, din Africa, mult înaintea războ­iu­lui din Siria. La patru ani de la declanșarea războiului din Siria, au început să curgă și refugiații. Pe culoarul deschis de ei, au apă­rut migranți din tot Orientul Mijlociu și Îndepărtat. Refugiații sirieni ating abia 30% dintr-un o masă dominată de mi­granți fără legătură cu războiul din Siria sau cu alte conflicte. Așadar, un număr enorm de persoane știau că Europa e bo­gată și dă asistență. Apoi, au aflat că Eu­ro­pa e și slabă. Apoi, că există o cale de in­trare fără întoarcere. În consecință, aceste mase umane s-au pus în mișcare și intră fă­ră probleme în Europa, unde sunt aș­tep­tate de oratori drogați cu principii etice și populații locale care nu au de ales, dar învață să voteze împotriva sistemului.

Lăsând la o parte glumele nătângi ale sa­maritenilor amatori, criza refugiaților e în modul cel mai serios o catastrofă istorică, pe modelul populațiilor atrase magnetic de zone de mare bogăție economică și slă­bi­ciune politico-militară crescândă. Ce e de penetrat și colonizat va fi penetrat și co­lonizat. Ciclul pășunilor grase năpădite de căutători de trai bun n-a dispărut ni­cio­da­tă. Ce vedem acum e ediția omagială care marchează criza internă și căderea Eu­ropei.

Se vorbește la fel de mult în comparații. Toate false. Starul și argumentul forte al com­parațiilor e modelul american, scos din arhive și prezentat publicului general cu toată nerușinarea. Vorbitorii, inclusiv per­sonaje oficiale americane, au grijă să mintă prin omisiune. Modelul american e lăudat și recomandat ca rețetă de succes probată istoric, foarte neexpirată și per­fect validă. Așa e. Însă comparațiile omit cu bună știință un detaliu: nu există nicio legătură între modelul american de ad­mi­tere a migranților și balamucul devălmaș care curge, chiar în acest moment, prin Europa. Statele Unite au admis și admit migranți numai și numai prin selecție. În Statele Unite au intrat doar cei doriți de Sta­tele Unite. Spun asta cu actele pe ma­să. Mai precis, formele de intrare ale bu­nicului meu în Statele Unite. Chestionarul cuprinde 23 de întrebări și nu exclude re­fuzul. Modelul american nu s-a schimbat. E cea mai reușită soluție cunoscută în ma­terie de migrare, dar asta nu dă nimănui dreptul să măsluiască argumente.

Dacă tot am onoarea să fiu nepotul bu­ni­cului meu emigrant, ne putem socoti cu o altă minciună pusă la lucru cu bursă eu­ropeană. E vorba de afirmația după care mi­granții de azi repetă exodul și sufe­rin­țele migranților europeni de după război. Mai precis, norodul care trece azi marea spre Grecia și Italia ar trebui asimilat cu ne­­norociții care hălăduiau spre Germania după 1945. Serios?

Comparația presupune o insultă meschină pentru cel puțin un un milion de morți. Necunoașterea temeinică a istoriei e o ce­rință contemporană presantă, dar asta nu îi scutește de vină pe operatorii de falsuri. Așadar, între 1945 și 1950, în jur de 12 mi­li­oane de etnici germani au fost expulzați din statele Europei de Est. Fie că erau aco­lo plantați de regimul invadator nazist, fie că sosiseră de sute de ani, germanii au fost scoși din case, o parte masacrați rapid și restul goniți. Coloane enorme de oa­meni în zdrențe au pornit spre Germania. Un milion, poate mai mult, au murit de foame și de frig în șanțuri și pe câmp. Ci­ne vrea poate spune că germanii și-au me­ritat pedeapsa. Aș vrea să aud, însă, ar­gu­mentele celor care îi compară pe refugiații anului 1945 cu migranții anului 2016. Cine are onoare știe că adevărul cere tăcere acolo unde nu e rușine