De același autor
Nici n-au început bine negocierile pentru Brexit, că Bruxellesul a și închis primul robinet financiar. În linii mari, știrea a trecut neobservată, având în vedere caracterul nespectaculos și oarecum tehnic al situației. „Nespectaculos“, pentru că este vorba despre Fondul European de Investiții (European Investment Fund – EIF), o agenție europeană cu sediul la Luxembourg: „nespectaculozitatea“ întruchipată, am putea spune. „Tehnic“, având în vedere că nu sunt fonduri europene convenționale; până la ruperea definitivă de UE, acestea încă se acordă. Nici EIF nu este neapărat ceea ce pare. Poartă titulatura „fond de investiții“, operează însă mai degrabă ca investitor decât ca fond, în sensul în care lasă administrarea portofoliilor în mâini private. Mandatul oficial este de „susținere a întreprinderilor mici și mijlocii la nivel european, prin facilitarea accesului la finanțare“. Obiectivul strategic este de fapt dezvoltarea ecosistemului de venture capital pe teritoriul UE. Genul de investiții timpurii care, istoric, au transformat și continuă să transforme economia americană și care, în Europa, au avut întotdeauna o dinamică mult mai slabă.
Profilul de risc și lichiditatea foarte limitată asociate cu asemenea proiecte înseamnă că banii se coagulează mai greu. Aici intervine EIF, ca pilon de încredere. Sau „ancora“, în jargonul industriei. În ultimii ani, accentul pe sectorul tehnologic a dus chiar la lansarea unor nume sonore precum Spotify sau Skype.
Pentru clarificare, miza Bruxellesului nu este finanțarea unor start-up-uri private din bani publici, ci încurajarea investitorilor instituționali (fonduri de venture capital, private equity etc.) în acest sens. „Alocările [EIF - n.r.] sunt multiplicate, în medie, de cinci ori de către investitorii de venture capital“, aflăm dintr-un raport al agenției.
Chiar dacă EIF a susținut proiecte în toate statele membre, fragmentarea este semnificativă. Unii atrag mult mai mulți bani decât alții. Londra domină detașat peisajul de venture capital european. Statutul de centru financiar global ajută în acest sens, fără îndoială. Tradiția, de asemenea. La sfârșitul anilor ’70, doi consultanți europeni fără prea multă experiență (britanicul Ron Cohen și francezul Maurice Tchénio) au reușit să-l convingă pe investitorul american Alan Patricof să li se alăture. Împreună au pus bazele primului fond transnațional pentru start-ups. Au urmat patru decenii de investiții în sute de companii și transformarea treptată într-unul dintre cele mai puternice grupuri de private equity și buy-out din lume. Sediul central al APAX Partners se află și astăzi la Londra.
Nu este însă singurul oraș din Marea Britanie care atrage masiv fonduri. Efervescența ideilor născute în laboratoarele de cercetare din Cambridge a transformat acest centru universitar într-un veritabil venture capital hub. Alături de EIF, a reușit să atragă mai mulți investitori de profil decât capitale precum Amsterdam, Dublin sau Viena. Autonomy, compania de software preluată de HP și implicată într-un scandal internațional imens legat de posibile fraude financiare, a fost înființată în Cambridge în urmă cu mai bine de 20 de ani. Ca un detaliu de culoare, APAX s-a numărat printre investitorii inițiali în Cambridge Neurodynamics, nume preschimbat ulterior în Autonomy. O participație de 33% i-a costat la vremea aceea 1,7 milioane de lire. Șapte ani mai târziu, în 2001, APAX și-a marcat un profit de aproximativ 1 miliard de lire, cu ocazia vânzării pachetului de acțiuni. În 2011, HP preia aproape 90% din pachetul de acțiuni Autonomy contra sumei de 10,3 miliarde de dolari. La doar un an de la preluare, HP își declara o pierdere de 8,8 miliarde de dolari pe aceeași investiție și invoca „serioase nereguli de natură contabilă“, pe care le-ar fi descoperit în timp.
Cele de mai înainte sunt de natură să ilustreze dinamica pieței de venture capital din Marea Britanie, net superioară față de restul Europei. Asta până mai ieri.
După invocarea Articolului 50, în martie, lucrurile au început să se schimbe. Semnale de îngrijorare din partea unor administratori de fond au venit încă din mai. Negocierile trenau în mod nefiresc. Blocajul total s-a instaurat recent. Săptămâna trecută, Roy Stirling de la BGF Ventures declara pentru The Times că „nu primim de la ei [EIF - n.r.] un răspuns negativ în mod oficial, dar mesajul e limpede, ne-au închis ușile“. Situații asemănătoare regăsim la nivelul întregii industrii. Este neclar ce urmează. Downing Street încă nu știe ce-și dorește de la Bruxelles și ar fi astfel de înțeles dacă nici prima grijă a europenilor nu este tocmai EIF. Par să fi picat „victime“ doar proiectele noi, încă neantamate. Să te retragi intempestiv dintr-o investiție deja în curs ar fi ciudat și contraproductiv. Probabil că n-o să vedem așa ceva. Impactul poate fi însă major. Experţii se aşteaptă la o pierdere medie de cel puţin jumătate de miliard de lire pe an.
Pentru Guvernul Theresa May, dezvoltarea IMM și a sectorului tehnologic în mod special reprezintă una dintre principalele priorități. Este chiar genul de obiectiv vizat cu o oarecare disperare, având în vedere că economia britanică nu a reușit să se „recalibreze“ în urma crizei financiare. Dependența de sectorul serviciilor financiare se menține, ceea ce devine cu adevărat riscant în contextul Brexit. Ultimul semnal de alarmă, discret și trecut cu vederea, vine chiar de la ministrul de Finanțe, vicepremierul Philip Hammond. Într-un document publicat luna aceasta, Trezoreria britanică atrage atenția asupra posibilității pierderii parteneriatului cu EIF. Magnitudinea pierderii este dată de cifre: în 2016, EIF a reușit să angreneze direct și indirect aproape 2 miliarde de lire în investiții de venture capital și private equity, pe teritoriul Marii Britanii.
