Brexit: o primă lovitură neașteptată pentru Marea Britanie

Nici n-au început bine negocierile pentru Brexit, că Bruxellesul a și închis primul robinet fi­nan­ciar. În linii mari, știrea a trecut neobservată, având în vedere caracterul nespectaculos și oarecum tehnic al situației. „Nespectaculos“, pentru că este vorba despre Fondul Eu­ropean de Investiții (European Investment Fund – EIF), o agenție europeană cu sediul la Luxembourg: „nespe­c­ta­cu­lozitatea“ întruchipată, am pu­tea spune. „Tehnic“, având în vedere că nu sunt fonduri europene convenționale; pâ­nă la ruperea definitivă de UE, acestea încă se acordă. Nici EIF nu este ne­apărat ceea ce pare. Poartă titulatura „fond de investiții“, operează însă mai de­grabă ca investitor decât ca fond, în sensul în care lasă administrarea portofoliilor în mâini private. Mandatul oficial este de „susținere a în­treprinderilor mici și mijlocii la nivel eu­ro­pean, prin facilitarea accesului la finanțare“. Obiectivul strategic este de fapt dezvoltarea ecosistemului de venture capital pe teritoriul UE. Genul de investiții timpurii care, istoric, au transformat și continuă să transforme eco­nomia americană și care, în Europa, au avut întotdeauna o dinamică mult mai slabă.

Profilul de risc și lichiditatea foarte limitată aso­ciate cu asemenea proiecte înseamnă că ba­nii se coagulează mai greu. Aici intervine EIF, ca pilon de încredere. Sau „ancora“, în jar­go­nul industriei. În ultimii ani, accentul pe sec­to­rul tehnologic a dus chiar la lansarea unor nume sonore precum Spotify sau Skype.

Pentru clarificare, miza Bru­xel­lesului nu este finanțarea unor start-up-uri private din bani publici, ci încurajarea in­vestitorilor instituționali (fon­duri de venture capital, pri­vate equity etc.) în acest sens. „Alocările [EIF - n.r.] sunt mul­tiplicate, în medie, de cinci ori de către investitorii de venture ca­pital“, aflăm dintr-un raport al agenției.

Chiar dacă EIF a susținut proiecte în toa­te statele membre, fragmentarea este sem­nifi­ca­ti­vă. Unii atrag mult mai mulți bani decât al­ții. Londra domină detașat peisajul de venture capital european. Statutul de centru financiar global ajută în acest sens, fără îndoială. Tra­diția, de asemenea. La sfârșitul anilor ’70, doi consultanți europeni fără prea multă ex­pe­ri­ență (britanicul Ron Cohen și francezul Mau­rice Tchénio) au reușit să-l convingă pe in­ves­titorul american Alan Patricof să li se alăture. Împreună au pus bazele primului fond trans­na­țional pentru start-ups. Au urmat patru de­cenii de investiții în sute de companii și trans­formarea treptată într-unul dintre cele mai puternice grupuri de private equity și buy-out din lume. Sediul central al APAX Partners se află și astăzi la Londra.

Nu este însă singurul oraș din Marea Britanie ca­re atrage masiv fonduri. Efervescența idei­lor născute în laboratoarele de cercetare din Cam­bridge a transformat acest centru univer­si­tar într-un veritabil venture capital hub. Ală­turi de EIF, a reușit să atragă mai mulți in­vestitori de profil decât capitale precum Am­sterdam, Dublin sau Viena. Autonomy, com­pa­nia de software preluată de HP și implicată într-un scandal internațional imens legat de posibile fraude financiare, a fost înființată în Cambridge în urmă cu mai bine de 20 de ani. Ca un detaliu de culoare, APAX s-a numărat printre investitorii inițiali în Cambridge Ne­u­ro­dynamics, nume preschimbat ulterior în Au­to­nomy. O participație de 33% i-a costat la vre­mea aceea 1,7 milioane de lire. Șapte ani mai târziu, în 2001, APAX și-a marcat un profit de apro­ximativ 1 miliard de lire, cu ocazia vân­ză­rii pachetului de acțiuni. În 2011, HP preia aproa­pe 90% din pachetul de acțiuni Au­to­no­my con­tra sumei de 10,3 miliarde de dolari. La doar un an de la preluare, HP își declara o pierdere de 8,8 miliarde de dolari pe aceeași investiție și invoca „serioase nereguli de na­tu­ră con­ta­bilă“, pe care le-ar fi descoperit în timp.

Cele de mai înainte sunt de natură să ilus­treze dinamica pieței de venture capital din Marea Britanie, net superioară față de restul Europei. Asta până mai ieri.

După invocarea Articolului 50, în martie, lu­crurile au început să se schimbe. Semnale de îngrijorare din partea unor administratori de fond au venit încă din mai. Negocierile tre­nau în mod nefiresc. Blocajul total s-a ins­tau­rat re­cent. Săptămâna trecută, Roy Stirling de la BGF Ventures declara pentru The Times că „nu primim de la ei [EIF - n.r.] un răspuns ne­gativ în mod oficial, dar mesajul e limpede, ne-au închis ușile“. Situații asemănătoare re­gă­sim la nivelul întregii industrii. Este ne­clar ce urmează. Downing Street încă nu știe ce-și dorește de la Bruxelles și ar fi astfel de în­țe­les dacă nici prima grijă a europenilor nu este tocmai EIF. Par să fi picat „victime“ doar pro­iec­tele noi, încă neantamate. Să te retragi in­tem­pestiv dintr-o investiție deja în curs ar fi ciudat și contraproductiv. Probabil că n-o să ve­dem așa ceva. Impactul poate fi însă major. Ex­perţii se aşteaptă la o pierdere medie de cel pu­ţin jumătate de miliard de lire pe an.

Pentru Guvernul Theresa May, dezvoltarea IMM și a sectorului tehnologic în mod special reprezintă una dintre principalele priorități. Este chiar genul de obiectiv vizat cu o oa­re­care disperare, având în vedere că economia britanică nu a reușit să se „recalibreze“ în ur­ma crizei financiare. Dependența de sectorul serviciilor financiare se menține, ceea ce devine cu adevărat riscant în contextul Brexit. Ultimul semnal de alarmă, discret și trecut cu vederea, vine chiar de la ministrul de Finanțe, vicepremierul Philip Hammond. În­tr-un document publicat luna aceasta, Tre­zo­re­ria britanică atrage atenția asupra po­si­bi­li­tății pierderii parteneriatului cu EIF. Mag­ni­tudinea pierderii este dată de cifre: în 2016, EIF a reușit să angreneze direct și indirect aproape 2 miliarde de lire în investiții de ven­ture capital și private equity, pe teritoriul Ma­rii Britanii.