De același autor
S-o haiducești ziua prin stepele Rusiei și seara să fii vecin la Londra cu William și Kate: orice oligarh cu aspirații de respectabilitate visează la așa ceva. Dacă mai vrei să și arăți că n-ai complexe, faci naveta într-un Boeing 767 botezat The Bandit. Roman Abramovici și-a văzut de mult visul cu ochii. Inițial, a vrut să transforme trei vile din vecinătatea magazinului Harrod’s într-una singură. Ulterior, s-a răzgândit și s-a mutat mai la Vest, la un sfert de oră de mers pe jos, chiar lângă Palatul Kensington, fosta reședință a Prințesei Diana. Întâmplător, și locul în care, pe vremuri, William al III-lea îl invita la ceai pe Petru cel Mare. Dacă Abramovici s-a bucurat la rândul său de o invitație din partea ducelui și ducesei de Cambridge, cei care ocupă în prezent o aripă a palatului, nu știm. Poate că nu. În rest, Marea Britanie i-a oferit cam tot ce și-a dorit. Contra cost, evident.
Mai nou, însă, britanicii au dat peste un set de principii pe care îl făcuseră pierdut în urmă cu aproape două decenii. Și-au adus aminte că originea miliardelor rusești ar putea fi legată de cleptocrație, încălcări ale drepturilor omului, crime și amenințări la propria securitate națională. Finanțatorul Chelsea FC se confruntă acum cu o situație inedită. Nu mai poate să intre în Marea Britanie pentru că funcționarii de la Ministerul de Interne nu se grăbesc să-i reînnoiască viza. Aceiași funcționari care, potrivit The Times, probabil că s-au deplasat în trecut la domiciliul lui Abramovici că să-l scutească de cozi pe la ghișee. Nu este o exagerare. Confortul aplicantului are un pret: 10.500 de lire. Vizele din categoria „tier 1“ (viza de investitor) oferă și un astfel de serviciu. Revin la Abramovici puțin mai târziu.
Pe 21 mai, Comisia parlamentară pentru Relații Externe a publicat raportul intitulat dramatic Aurul Moscovei: corupția rusească din UK. Un document dur, categoric și aproape ridicol de redundant. Nimic din ceea ce conține nu este nou sau surprinzător. „Ei [oligarhii - n.r.] sunt agenții unui regim criminal (...) Firmele lor nu sunt simple corporații internaționale, ci vehicule pentru spălare de bani, proliferare de corupție și de influență.“ Citatul provine din declarația scrisă trimisă la comisie de Gary Kasparov, opozant vehement al Kremlinului.
Tonul analiștilor consultați de comisie este mult mai echilibrat, dar concluziile sunt aceleași. Mark Galeotti de la Institutul Internațional pentru Relații Internaționale încearcă să explice cum Moscova dirijează activitatea oligarhilor în scopuri de stat: „... în Balcanii de Vest, există o anumită tendință de tip «am dori să cumpărăm o grămadă de real estate în Serbia sau să investim în industria farmaceutică din Bosnia» (...) Se urmărește fabricarea unei iluzii potrivit căreia ar fi vorba doar de activități [«investiții» – n.r.] individuale, și nu de o campanie coordonată de către stat“.
Când spui „Serbia“ spui „Belgrad“ și, fără să vrei, gândul îți zboară la Sebastian Ghiță. Belgradul este orice, numai destinația preferată a fugarilor români nu este. Ultimele luni ne-au adus destule contraexemple în acest sens. Și totuși, Ghiță a ales Belgrad, capitala unui stat cu influențe moscovite ancorate adânc. Desigur, prea curând n-o să aflăm dacă fugarul nostru a fost cumva audiat și de ofițeri din FSB. Acestea fiind spuse, arhitectura informatică a unei țări membre NATO stârnește multe curiozități. Când pot fi satisfăcute chiar de către „arhitectul-șef“, curiozitățile se transformă în tentații.
Raportul comisiei face referire și la evoluțiile paradoxale din sectorul financiar. La nici două săptămâni de la atacul cu arme chimice din Salisbury și la doar două zile după anunțul potrivit căruia 23 de diplomați ruși urmau să fie expulzați, investitorii britanici au finanțat fără probleme bugetul Kremlinului. Aproape jumătate din emisiunea de bonduri rusești în valoare de 4 miliarde de dolari a fost cumpărată de fonduri londoneze. Cererea susținută a scăzut randamentele, o victorie în plus pentru Moscova. Una dintr-un șir destul de lung. Cu doar 24 de ore mai devreme, piața din Londra a pus umărul la o altă finanțare a Kremlinului, ce-i drept indirectă. Gazprom a plasat cu succes obligațiuni în valoare de 750 de milioane de euro. Pe contul de Twitter al ambasadei de la Londra, Rusia a râs în nasul Downing Street: „Business as usual?“. Ambele tranzacții au fost intermediate de VTB Capital, entitate vizată de sancțiunile impuse de SUA și UE. Adică și de Marea Britanie. Mai mult, în noiembrie 2017, VTB a contribuit și la listarea En+ pe London Stock Exchange, un holding controlat până recent de Oleg Deripaska. La vremea respectivă, autoritățile britanice au tratat IPO-ul ca pe un cartof fierbinte. L-au pasat între ele în cel mai pur stil britanic, fără ca nimeni să impiedice demersul. În ciuda rezervelor serioase exprimate de MI6, potrivit The Telegraph. Emile Simpson, cercetător la Harvard, a făcut pentru comisie un rezumat al controverselor: „En+ este compania holding pentru Rusal... Rusal declara pe propriul website că a furnizat armatei ruse materiale care ar fi putut să fie folosite în Siria. Asta trebuia să atragă atenția autorităților, având în vedere că UE a impus sancțiuni sectorului de aparare din Rusia. Al doilea motiv pentru care a fost controversată [«listarea» – n.r.] este faptul că VTB, banca vizată de sancțiuni, deține acțiuni în En+. În al treilea rând, En+ împrumutase un miliard de dolari de la VTB. Prin vânzarea de acțiuni în cadrul IPO-ului, a obținut 1,5 miliarde de lire și a reușit să-și plătească datoria [«către VTB» – n.r.], în așa fel încât sancțiunile să nu fie încălcate“.
Deripaska și VTB nu au încălcat sancțiunile. Ei le-au ridiculizat de-a dreptul. Faptul că VTB a reușit, prin subsidiare, să fenteze regimul sancțiunilor impuse de UE și să participe la listări sau la emisiuni de obligațiuni n-ar fi cea mai mare dramă. Cu adevărat spectaculos este că o bancă de stat din Rusia (VTB) se folosește de mecanismele occidentale de piață, în văzul lumii și în disprețul tuturor sancțiunilor, ca să recupereze creanțe de la debitori! Când Rusia joacă în continuare pe degete instituții importante ale unor state occidentale nu putem decât să ne imaginăm cam ce face în țări precum Serbia, aflate în no man’s land politic.
Revenind la Roman Abramovici, rămâne întrebarea: o să rateze și alte meciuri importante ale Chelsea, așa cum s-a întâmplat cu finala FA Cup din 19 mai? Probabil că nici oficialii care se ocupă de viza oligarhului n-au un răspuns. Să scapi de pe-o zi pe alta de metehnele ultimilor 20 de ani e dificil. Să iei la bani mărunți aproximativ 100 de miliarde de lire, sumă care, potrivit unor estimări, ar fi intrat în această perioadă din Rusia, este și mai greu. Lui Abramovici ușile nu i se mai deschid la fel de larg că odinioară. În Elveția întâmpină probleme similiare, după ce avocații l-au sfătuit să-și retragă aplicația pentru rezidența în Verbier, cantonul Wallis. Potrivit presei locale, evaluarea preliminară făcută de autorități n-ar fi fost tocmai prietenoasă.
La rândul ei, Londra se grăbește să facă ce până acum a tot evitat. Camera Lorzilor discută o lege privind spălarea de bani, o variantă cât mai fidelă a Magnitsky Act-ului american. Totodată, guvernul a reușit să impună publicarea acționarilor cu dețineri de peste 25% în firme fantomă. În ceea ce privește entitățile off-shore, eforturile sunt zădărnicite într-o bună măsură de teritorii ale Coroanei precum Cayman Islands sau British Virgin Islands, rezidențe fiscale care n-au niciun interes să aplice legislația transparenței.
Prin urmare, până când „Londongrad“ o să devină din nou „London“ mai este mult de așteptat. //
