Frica de un nou referendum impulsionează Brexit-ul

Ca și cum Brexit-ul nu ar fi deja un proces extrem de complicat, Parlamentul Britanic a reușit pe 29 ianuarie să producă complicații suplimentare. Din punct de vedere tehnic, amendamentele adoptate (2 din 7) nu au putere de lege. Politic însă, au schimbat situația dramatic. Poate de frica unui nou referendum, partidul de guvernământ a strâns rândurile. Astfel, majoritatea din Camera Comunelor și-a reconfirmat opțiunea pro-Brexit. Mulți dintre conservatorii care în urmă cu două săptămâni au pus umărul la cel mai spectaculos eșec guvernamental din istorie, atunci când planul Theresei May a fost respins cu peste 200 de voturi, au trecut acum de partea primului ministru.

Aparent, a fost nevoie de muncă de convingere asiduă din partea cabinetului. The Times ne povestește cum oamenii premierului au stat zile și nopți pe capul euroscepticilor duri ca să-i îmblânzească. În realitate, ceea ce i-a mobilizat a fost perspectiva unui „people’s vote“, adică un al doilea referendum. Ipoteza este invocată tot mai des de laburiști, de susținătorii Remain și mai ales de public. Desigur, au contat și alți factori, precum evitarea unui „Brexit fără acord“, dar nu la fel de greu. În fond, după momentul 15 ianuarie, când parlamentarii i-au trântit Theresei May acordul de retragere în mod spectaculos, până și Nigel Farage vedea un nou plebiscit ca pe o fatalitate.

Puntea dintre premier și conservatorii eurosceptici

În primul rând, May s-a văzut nevoită să-și mănânce vorbele și odată cu ele credibilitatea în Europa. Luni în șir a repetat, în maniera robotică a casei, că acordul de retragere este bătut în cuie și că nu poate modifica nici măcar o virgulă. La 29 ianuarie a schimbat placa brusc: „Este clar că există o formulă care să asigure majoritatea substanțială și sustenabilă în vederea părăsirii UE printr-un acord (vs. „no deal“) care să renunțe la backstop. Prin urmare, în baza acestui nou mandat, o să cer UE modificarea acordului de retragere“.

De unde această schimbare de tip „Alice în Țara Minunilor“? Euroscepticii Tory, reuniți în jurul think tank-ului ERG (European Research Group), aveau nevoie de un motiv prin care să justifice pirueta de 180 de grade. L-au găsit în amendamentul propus de Graham Brady. Propunerea lui Graham Brady prevede renunțarea la backstop-ului irlandez în favoarea unor „soluții alternative“ nespecificate. Amendamentul este de fapt expresia unei intenții politice și nu oferă soluții de ordin tehnic. Nu este o punte între UE și Irlanda de Nord, ci una între premier și conservatorii eurosceptici. Din acest punct de vedere a fost un succes. Amendamentul a trecut cu 16 voturi, 317 pentru și, respectiv, 301 împotrivă, o majoritate destul de fragilă. Totuși, în contextul blocajului parlamentar fără precedent, este un triumf. Mai mult, reușește să aducă laolaltă, pentru prima dată după Brexit, toate facțiunile Tory!

Soluția acestui nou mandat fără backstop îi mulțu­mește și pe unioniștii nord-irlandezi de la DUP (Partidul Democratic Uni­o­nist), cei care practic asigură cabinetului majoritatea în Parlament. Din punctul lor de vedere, un backstop, fie și temporar, echivalează cu despărțirea de Regatul Unit. Mai exact, Marea Britanie ar rămâne de facto într-o uniune vamală cu UE, în timp ce Irlanda de Nord s-ar conforma unor reguli europene suplimentare.

Problemele backstop-ului

Odată găsită soluția tehnologică pentru „frontiera invizibilă“ între Irlanda și Irlanda de Nord, backstop-ul expiră. Acordul de Pace din Vinerea Mare prevede, printre altele, lipsa graniței propriu-zise.

Unioniștii din Irlanda de Nord văd în backstop un prim pas către reunificarea Irlandei. Au de ce să se teamă. La Belfast nu există guvern de doi ani. Tot conform Acordului din Vinerea Mare, încheiat în 1998, DUP și republicanii de la Sinn Fein ar trebui astăzi să guverneze împreună, cu prim-ministru de la un partid și viceprim-ministru de la celălalt, în funcție de numărul de voturi. Din 2017, coabitarea n-a mai fost posibilă. Sinn Fein câștigă teren în sondaje și evoluția demografică îi avantajează. Din acest punct de vedere, recensământul din 2021 este așteptat de unii cu mari speranțe și de alții cu groază: pentru prima oară în istorie ar putea să se constate o majoritate catolică. Tensiunile politice se păstrează în parametri normali, dar există extremiști care visează la conflictele de altădată. Din fericire, violențele recente din Londonderry, un fel de Mărăsești al războiului interconfesional, nu au fost fatale. Sunt totuși un memento sinistru din perioada cunoscută sub numele de „The Troubles“, mai ales că unul dintre ele a fost revendicat de o grupare care folosește titulatura „IRA“. Cam acesta este contextul general pe fondul căruia DUP s-a opus din răsputeri soluției de backstop.

Brexit cu acord

Tot pe 29 ianuarie, aleșii de la Westminster au hotărât că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană fără un acord. Cu alte cuvinte, Parlamentul respinge varianta unui „no deal Brexit“. De ce atunci n-au răsuflat ușurați nici europenii și nici investitorii? Pentru că așa-numitul „amendament Spelman“ (de la „Caroline Spelman“, numele inițiatorului – n.a.) nu este obligatoriu. Guvernul nu este obligat să-l respecte și nu și l-a asumat.

Parlamentarii au respins în aceeași sesiune și amendamentul Yvettei Cooper, mem­bru marcant al laburiștilor mai mereu de altă părere cu liderul partidului, Jeremy Corbyn. Amendamentul a fost gândit tot în scopul evitării unui Brexit fără acord, doar că spunea și cum: prin prelungirea articolului 50, în cazul în care cabinetul nu ajunge la o înțelegere cu Bruxellesul în timp util. Cu alte cuvinte, ar fi oferit mai multă flexibilitate. Propunerea nu doar că a fost respinsă, dar s-au găsit și laburiști care să voteze împotrivă.

La rândul lui, liderul opoziției Jeremy Corbyn și-a continuat sceneta în care încurajează de fapt Brexit, dar vrea să lase impresia că n-o face, având în vedere că două treimi dintre susținătorii lui sunt Remaineri. În timpul dezbaterilor s-a ajuns chiar la momente ciudate. Cor­byn refuzat în repetate rânduri să-i dea cuvântul (procedura o permite) unei colege de partid care nu-i împărtășește opiniile. Cel mai probabil, Alice Smith i-ar fi cerut să-și clarifice poziția vis-à-vis de Brexit. Este incredibil cum, la doi ani și jumătate de la referendum și cu nici două luni rămase până la ruperea de Uniunea Europeană, liderul opoziției încă o scaldă.

Vorbim totuși despre cea mai mare provocare din ultimele decenii. Faptul că Jeremy Corbyn a acceptat într‑un final să stea la aceeași masă cu premierul și să discute despre Brexit între patru ochi trebuie interpretat în aceeași cheie. Nici vorbă de concesii constructive sau de eforturi conjugate în interesul național. Corbyn este fericit că poate în sfârșit să îngroape cot la cot cu Theresa May o temă care nu-i convine: posibilitatea unui nou referendum.

După sesiunea maraton din 29 ianuarie, Londra poate să spună Europei în sfârșit ce dorește! Până acum a fost vorba doar despre „linii roșii“, adică despre ce nu-și dorește. Doar că alternativa politică la backstop nu rezolvă problema din punct de vedere tehnic. O demonstrează cu prisosință doi ani de negocieri.

Între două state care au regimuri tarifare, standarde sau reglementări diferite, nimeni n-ar lăsa vreodată frontiera deschisă. Mesajul Parlamentului a venit răspicat ca intenție, dar vid ca soluție.

Ce urmează: opțiunile Theresey May

Până în 13 februarie, Theresa May trebuie să renegocieze acordul de retragere într-o variantă fără backstop. Noul mandat exclude acte adiționale sau declarații politice asiguratoare de la Bruxelles. Nici mai mult, nici mai puțin, din cele 585 de pagini ale tratatului, urmează să fie înlocuite peste 100. Singurul care crede că așa ceva este realizabil în termeni de zile, și nu de luni este Boris Johnson. Nu are rost să insist asupra pozițiilor Comisiei Europene. Sunt oricum arhicunoscute, cu atât mai mult, cu cât România deține presedinția Consiliului Uniunii Europene.

În cazul în care Theresa May are ghinion pe linie și fie nu se înțelege cu europenii, fie un nou tratat este din nou respins de Camera Comunelor, mai are totuși câteva soluții la îndemână. Cum ar fi prerogativele guvernamentale: declanșarea de alegeri anticipate, prelungirea articolului 50, organizarea unui al doilea referendum, un guvern de uniune națională sau interzicerea prin lege a unui Brexit fără acord. Ce-i drept, toate acestea ar trebui să fie aprobate de Parlament, dar Theresa May nu le-a propus niciodată