Inscaunatii. Cum a inceput Romania, pe nesimtite, sa fie tot mai putin o democratie

Vlad Mixich 28.10.2015

De același autor

Nu e foarte clar când a început, și nici cum, dar România a intrat deja în epoca Înscăunaților. Cine sunt și cum au ajuns ei aici? Nici asta nu știm foarte bine; și nu e semn de lipsă de informare, căci nici măcar ambasadorul Statelor Unite la București nu a fost capabil să împrăștie ceața. 

 

“Este neclar cum și când a fost Oprea avansat de la gradul de căpitan, în 1993, la cel de locotenent colonel și colonel“ (informare scrisă în 2010 de ambasadorul american la București, sursa: wikileaks). Gabriel Oprea este în aceste zile doar cel mai vizibil, nici măcar cel mai proeminent, dintre Înscăunați. Dar ca și ceilalți, el este un simptom tot mai acut al transformării prin care trece “originala” democrație românească.

 

În ultimii 25 de ani, România nu a excelat niciodată în a se conforma definiției clasice a democrației: când aveam pluralism politic, nu aveam stat de drept; când aveam stat de drept, nu prea aveam echitate pentru toți cetățenii. Dar constantă în istoria noastră recentă a fost încadrarea în cea mai simplă definiție a democrației, așa cum este ea formulată în dicționarul Cambridge: “o țară în care puterea este deținută de reprezentanți aleși”. Sigur este că, buni-răi, după chipul și asemănarea noastră, cei pe care i-am ales până de curând dețineau și exercitau puterea. Un fenomen care pare să dispară din România.

 

Mult discutatul caz al generalului Oprea este grăitor. Acest personaj politic nu a reușit niciodată să fie ales pe cont propriu. Întotdeauna a fost numit, înscăunat: fie pe liste electorale, fie în funcții sau în stele. Este exemplul clasic al politicianului ajuns nedemocratic pe cai mari: marea sa performanță este formarea în Parlament a unui partid de șantajabili și trădători, niciodată supus examenului electoral. Cu toate acestea personajul deține de 15 ani (!), cu mici pauze, demnități înalte în așa-numitele ministere de forță ale statului român. Cum a ajuns acolo și prin ce anume și-a meritat locul? Nu știm. 

 

Gabriel Oprea nu este tipul de politician care refuză să-și dea demisia indiferent de circumstanțe. Să nu uităm că din primul său mandat petrecut la Interne a plecat prin demisie. Dar nu pentru că ar fi pierdut alegerile, ci pentru că așa i s-a cerut. Înscăunații nu pleacă niciodată din rușine sau pentru că nu mai pot suporta presiunea opiniei publice. De altfel lor nici nu le pasă de astfel de detalii. Pentru că nu depind de ele. 

 

Un înscăunat mult mai sofisticat, prin uriașa sa capacitate de disimulare, este Victor Ponta. Cu cețuri similare în biografie, cu o – să-i spunem elegant - precaritate academică similară generalului Oprea, lipsit de finețuri și competențe, actualul prim-ministru va rămâne unic în istoria României pentru încăpățânarea cu care se agață de funcție. 

 

Nu a plecat atunci când a pierdut catastrofal alegerile, deși avea în spate o majoritate parlamentară solidă, un context economic internațional favorabil și trei televiziuni cu audiență. Nici când a devenit urmărit penal, nici când i s-a dovedit negru pe alb plagiatul. Ca orice alt înscăunat, Victor Ponta nu pleacă niciodată din rușine sau pentru că nu mai poate suporta presiunea publică. Nu depinde de astfel de detalii, deci nu se încurcă cu ele.

 

Înscăunații sunt diferiți de personaje precum Ion Iliescu sau Traian Băsescu. Căci, indiferent de nenumăratele lor păcate, cei doi foști președinți erau capabili să farmece mulțimi și, prin această însușire unică, și-au putut asigura un anumit grad de independență. Victor Ponta sau Gabriel Oprea nu au fost niciodată în stare să producă, de unii singuri, o baie de mulțime. De aici și nevoia lor acută de slujitori în presă și de apariții mediatice (aproape) exclusiv la televiziuni favorabile.

 

În ultimii ani, politica românească s-a umplut de astfel de înscăunați: politicieni doar aparent aleși democratic, în realitate emanați (precum Oprea și Ponta) pe căi mult mai ciudate. Unde te întorci dai peste unul. Trei însușiri le sunt comune: nu au nicio competență anterior dovedită pentru funcția ocupată; au o biografie încețoșată pe care nici măcar ambasadorul unei mari puteri occidentale nu e capabil să o limpezească; se mențin înscăunați indiferent de enormitatea greșelilor făcute și de repetarea lor. 

 

Să nu ne îmbătăm cu apă rece. România se îndepărtează astăzi tot mai mult chiar și de modelul democrației originale care era. 

 

Pluralism politic? Nu cu Dan Mihalache, fost membru important în PSD, dar acum cel mai important consilier al Președintelui din “opoziție”. Transparență? Nu cu academii ale SRI-ului care refuză cu încăpățânare să răspundă solicitărilor legale ale jurnaliștilor. Echitate? Nu cu un prim-ministru care se operează pe ascuns într-o clinică de lux din afara României pentru o afecțiune pe care putea foarte bine să o trateze și în țară. Presa a patra putere în stat? Nu cu majoritatea televiziunilor în poziție de sluj politic și jurnalismul independent practicat doar în exil, pe internet. Societate civilă și presiune publică eficientă? Nu atunci când un ministru cu greșelile lui Gabriel Oprea rămâne în funcție. Da, o justiție eficientă este necesară, dar niciodată suficientă pentru o democrație funcțională.

 

Cazurile pomenite mai sus s-au reprodus și pot fi găsite în toate straturile ierarhice ale statului român. Cum se numește acest sistem de guvernare în care, indiferent de ce alegem, doar măștile se schimbă și tot ei ajung să dețină puterea? Nu știu. Va reuși acest sistem să prindă rădăcini în România? Nu cred, pentru că din urmă vine o generație cu tipare complet diferite care îi va scuipa pe Înscăunați ca pe un corp străin. Va apărea ceva mai bun în loc? Poate. Doar dacă nu vom abandona. 

articol publicat de HotNews.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22