De același autor
N-ai cum să știi ce-o fi fost în sufletele disciplinaților PSD-iști. Unii l-or fi înjurat printre dinți pe don Livio, alții s-or fi temut până și de asta, zicându-și că nașul are puterea de a citi gândurile. Poate că unii membri ai clanului sunt oameni cumsecade, buni familiști, băieți și fete de gașcă, prieteni de nădejde, dacă ar fi după ei n-ar face rău nici unei muște, însă trebuie să probeze că-și merită locul în organizație, altminteri îi așteaptă soarta lui Grindeanu. Și trebuie să pupe mâna cu atât mai conștiincios cu cât ritualul la care participă e cel al lichidării unui grupuscul de rebeli, iar semnificația lui simbolică e consfințirea și întărirea autorității nașului. Fără el, privilegiile lor sunt în pericol. Iar de aceste sute de parlamentari depind mii și zeci de mii de oameni – primari, șefi de post, directori de școli, amploaiați de tot felul, afaceriști (vorba vine). În fine, de aceste mii și zeci de mii depind milioane de suflete trăind în mizerie și resentiment, care la fiecare rând de alegeri se vor încolona pentru a vota docil PSD-ul. Din vârful acestei uriașe piramide, don Livio urmărește atent cum membrii clanului îi sărută mâna.
Al doilea lucru care mi-a trecut prin minte e fraza memorabilă rostită prin anii ’80 de una dintre tovarășele cu coc din conducerea superioară de partid și de stat: „Cum să nu-l iubesc eu pe tovarășul Ceaușescu, când a făcut din mine, simplă țesătoare, ministru!” Am văzut zilele trecute la un post de televiziune perindându-se nume și figuri de parlamentari PSD-iști. (Mă stăpânesc să fac judecăți de fizionomie.) Am avut apoi curiozitatea să caut informații despre ei pe internet: sunt oameni care nu s-au ilustrat prin nimic în viața ne-politică, personaje obscure, dar prospere, sunt cópii ale tovarășei cu coc multiplicate prin jocuri de culise – ceea ce, din păcate, nu e valabil numai pentru PSD. Majoritatea parlamentarilor sunt semidocți (în cazul fericit) sau semianalfabeți. Unicul lor merit e obediența, talentul de a săruta mâna cui trebuie, iar în asta constă forța PSD-ului. (Partidul care a pus masiv în față oameni cu personalitate, cu biografie ne-politică reală, e USR-ul – și uite cum funcționează! Ai zice că prea multă personalitate strică. Nu cred. În cazul USR, imaturitatea strică.) Votarea moțiunii de cenzură a fost o demonstrație a puterii nașului printr-un ritual umilitor – votul la vedere, care anulează liberul arbitru, conștiința individuală a membrilor clanului. Cu cât mai umilitor ritualul, cu atât mai mare puterea nașului. Nici nu contează ce și-or fi zis în sinea lor pupătorii de mână, importantă e simbolistica gestului care întărește autoritatea nașului asupra întregii piramide a pupătorilor de mână la toate nivelurile. Mă întreb (deloc retoric) câți ne-pupători de mână mai există în România. Și câți vor reacționa. Și câți se vor duce la vot.
