De același autor
Ceea ce in urma cu un an parea o gluma, risca sa devina un scenariu plauzibil. Ascensiunea unui demagog pseudo-carismatic, un personaj abulic moral dar capabil sa genereze amagiri, pasiuni si energii colective, asteptari de mantuire hic at nunc, trebuie tratata cu seriozitate. Personaj fara biografie si fara ideologie, incolor ca atasamente detectabile, Dan Diaconescu imi aduce aminte de Stanislaw Tyminski, un straniu businessman din Canada, care a devenit candidat prezidential in Polonia in 1990. Cand a candidat la presedintie contra lui Walesa, Tyminski detinea 3 cetatenii, poloneza, canadiana si peruviana. Facea business in Canada si in Peru.
Atunci cand disperarea devine psihologie de masa, cand politicienii, chiar si cei onorabili, sunt considerati escroci si tradatori ai interesului unui "popor" uitat si ignorat, se nasc conditiile favorabile pentru experimente populiste. Aventurierii stiu cum se le exploateze. Falsii tribuni stiu cum sa excite tribunele.
Dan Diaconescu a rasarit in politica romaneaca dupa ce a generat un tip de spectacol televizat care contopeste apetitul pentru barfa al mahalalei cu dorinta politicienilor de fi auziti, de a iesi in prim plan. Am incercat de cateva ori sa urmaresc emisiunile-maraton ale lui Dan Diaconescu si am esuat. Nu are agresivitatea impertinenta a unor Badea si Gadea. Il intereseaza propria imagine, nu ordinele patronului din umbra. Este numele unui vid de speranta, de aici si sansa lui de a spune orice si de a fi crezut de cei deznadajduiti.
Una din incarnarile cele mai de succes, deci cele mai primejdioase, ale populismului, a fost peronismul. Jorge Luis Borges l-a dispretuit pe Juan Domingo Peron, colonelul l-a urat visceral pe scriitor. Nimeni nu a definit mai exact profilul peronistilor, deci populismul radical, decat Borges: "Ei nu sunt nici de stanga, nici de dreapta, sunt incorigibili".
Am scris o intreaga carte intitulata "Fantasmele salvarii" (Princeton, 1998, paperback 2009, trad. rom. de Magda Teodorescu, Polirom, 1999) incercand sa iau masura fenomenelor populiste in lumea post-comunista si nu doar acolo. Am trait candva in Venezuela, am buni prieteni care mi-au povestit cum s-a ajuns la triumful autoritarismului chavezian. Lumea se saturase de politicienii traditionali. Dupa ce se prajisera cu coruptia din timpul celei de-a patra republici, in special cea din vremea socialistului Carlos Andres Perez, multi cetateni au suflat, fara motiv, in iaurtul presedintei respectabilului crestin democrat Rafael Caldera.
Pe acest fond, de deruta axiologica si revolta sociala, a reusit Hugo Chavez sa ajunga la putere. "Lor nu le pasa de voi, mie imi pasa", acestea erau cuvintele rostite ad nauseam de aspirantul la pozitia de caudillo. "Socialismul bolivarian" este mai corupt decat oricare din guvernele democrate care l-au precedat, nu putini isi musca degetete ca l-au sprijinit. . Dar Chavez controleaza acum economia, mediile de informare, parlamentul. Schimba legile dupa cum i se nazare, isi pregateste inca un mandat prezidential.
Ce se poate face? In primul rand, este important sa se identifice pericolul, sa nu fie minimalizat. Apoi, partidele democratice trebuie sa inteleaga ca fundamentele constitutionale ale tarii nu pot fi zguduite fara consecinte dezastruoase. Este nevoie de responsabilitate, bun simt, refuz al demagogiei si asumare a unor politici sociale si economice eficiente, care sa fie explicate cat mai clar electoratului.
