Pe aceeași temă
Motivul principal care stă la baza prezentelor opinii estre faptul că, deseori, ziariștii și formatorii de opinie din televiziuni îi persiflează pe alții, în special pe oamenii politici, pe fotbaliști, pe oamenii de afaceri, pentru exprimări agramate, ignorând realitatea că aceștia aparțin unor medii de cultură diferite și că nimeni nu le impune să susțină vreun extemporal la gramatică. Obligația respectării regulilor gramaticale o au, în primul rând, jurnaliștii, pentru că ei, înainte de oricare alții, trebuie să țină drumul drept. Ei, jurnaliștii, creatorii de modă în arta scrisului, au datoria deontologică de a-i arăta cititorului cum se scrie corect, pentru că ei reprezintă oglinda care reflectă, spre marele public, scrierea și vorbirea corectă.
Încerc să reiau tema deja abordată în revista 22, prin care se provoacă dezbateri asupra modului cum respectăm gramatica limbii române, recte, cum nu o respectăm, exprimându-ne greșit, atât verbal, cât și în scris. Dacă în ortoepie se mai poate trece cu vederea, sub motivația că te ia gura pe dinainte, pentru slova scrisă, care rămâne negru pe alb și unde există oportunitatea pentru a se opera corectări, nu există nicio justificare.
Mi s-a pus pata pe jurnaliști? Nicidecum. Dar ei sunt înaintași, pe ei îi vedem primii și numai după aceea vedem, dacă vedem, Internetul, telefonul mobil, presa electronică. Ortografia incorectă dintr-un ziar îl derutează pe cititorul cunoscător și cu pretenții care, prin extrapolare, taxează, dacă nu întreaga presă, cel puțin ziarul în culpă. Cititorul interesat vede în paginile unui ziar o enciclopedie din care încearcă să-și amelioreze cultura generală.
Și pentru a nu fi bănuit de rea-intenție, voi prezenta câteva exemple de erori gramaticale care apar frecvent prin unele ziare și la televiziuni, fără a pronunța un nume. Desigur că au mai făcut-o și o mai fac și alții, dar cu siguranță, cu cât mai mulți „rebeli“, cu atât este mai bine.
Este greu de înțeles cum poate un „meșteșugar“ în arta scrisului să scrie înșeală, așează, șea, o dată (cândva), vecinii noștrii, aceiași carte, partea întâia etc.
Să nu cunoască modalitatea de formare a cazului genitiv, pentru substantivele de genul feminin, scriind pieții, vulpei etc.
Sau cum este împinsă în ridicol, foarte frecvent, nevinovata conjuncție „și“ în exprimări de forma: „Prietenul meu ca și vecin de apartament“.
Sau expresia hilară auzită la televiziuni sau scrisă prin ziare, de forma „S-au livrat banii“. Este o noțiune elementară și împricinații ar trebui să știe că numai materialele, obiectele, mărfurile etc. se livrează, în timp ce banii se virează, se decontează, se transferă, se plătesc, se achită etc.
Aceste câteva exemple desigur că nu închid lista „agramaticelor“ din mass-media. Dar „lasă că merge și așa“, pentru că cetățeanul oricum citește presa și se uită la televizor, indiferent de impresia artistică. Omului de rând, fără multe pretenții, i se pot trece cu vederea astfel de exprimări, dar unui ziarist, unui formator de opinie dintr-o televiziune, absolvenți ai unor facultăți de profil, nu. Categoric, nu! Cei care-și distribuie dorința de a păși pe tărâmul jurnalisticii au obligația morală, socială, dar mai ales deontologică să trateze cu respect regulile gramaticii, jurnalismul înscriindu-se în topul mijloacelor de informare spre care se orientează întreaga societate, indiferent de gradul de cultură.
Pe de altă parte, este de neînțeles cum Academia Română a lăsat ușa crăpată, prin care s-au strecurat forme echivoce de exprimare precum „sunt și sânt sau sînt“, sau î și â, sau filosofie și filozofie, care îl sâcâie și îl contrariază pe cititorul avizat. Toate aceste lacune, cumulate în timp, produc impietate asupra tinerilor care, subjugați Internetului, nu mai învață, își pierd interesul pentru gramatică, gândind mai degrabă cum să spună „Pașol na turbinca“ scrierii corecte.
Atacul frontal și letal al scrierii electronice asupra gramaticii a impus un ingredient nou, un virus ucigător, necunoscut cu decenii în urmă, „agramatica“. Cel mai grav este faptul că acest virus amanetează viitorul. Cei care scriu pe Internet și pe telefoanele mobile fac ce vor, nu au nici o responsabilitate față de gramatică, nu-i controlează nimeni, sunt ascunși vederii globale și, prin urmare, nu li se poate aplica nici o corectare. Să nu mai vorbim despre diacritice, care au fost aruncate în lada uitării. Și totuși, gramatica obține o mare victorie prin faptul că încă rezistă. Sunt destui români care, respectând-o, se respectă.
Un alt atac insinuant asupra limbii române este invazia limbii engleze, care încurcă ițele la fel de rău. Este inoportună și neavenită introducerea forțată în limbajul autohton a unor cuvinte englezești, pe care o bună parte dintre români nu le înțeleg. Nu suntem împotriva modernizării limbii materne, prin asimilare de cuvinte străine, dar nu în cadență abuzivă, nu peste noapte. Limbii franceze, germane, turce etc. le-au trebuit secole la rând pentru a-și face loc în vocabularul și dicționarul românesc. În schimb, prin limba engleză, în doar câteva decenii, limba română a fost asprită nemilos, prin cuvinte greu de priceput pentru mulți dintre noi. Să amintim doar de puzderia de magazine, companii și reclame care scriu numai în limba engleză, unde oamenii nu înțeleg ce mărfuri sau servicii oferă. Lucrul la computer nu intră în discuție, pentru că este o altă temă și o altă poveste.
Încotro mergem, unde vom ajunge, ce-i de făcut? Sunt întrebări la care, deocamdată, nimeni nu-și ia cutezanța în dinți pentru a răspunde. Așa cum precizează și d-l Tomegea, problema este gravă, dar avem credința că această chestiune nu este doar la îndemâna Academiei Române, a Ministerului Educației, a parlamentului sau a altor foruri, pentru a îndrepta situația, ci este pendinte de un complex de factori economici, sociali, culturali. O altă ziaristă își ia libertatea să-și critice confrații care nu au cultura generală de bază, fiind certați cu ortografia și ortoepia, ziarista considerând că o vină o au și facultățile pe unde au trecut și au obținut diplome. Prin urmare, este vorba despre educație. O serie de alți jurnaliști și analiști inserează un potpuriu de idei și opinii asupra modului cum ar putea să fie îmbunătățit sistemul de educație, compromis în cei peste 25 de ani dureroși prin care a trecut întreaga societate. Ne lăudăm prea mult cu olimpicii, ignorând un adevăr prea trist, acela că numărul copiilor rămași analfabeți este de sute de ori mai mare decât numărul celor dintâi, ipostază cu consecințe mai mult decât dăunătoare.
John Năstase
6 ianuarie 2016
