Pe aceeași temă
De mare succes s-a bucurat şi la noi cartea Moartea unui preşedinte de William Manchester (apărută în 1964, la scurtă vreme după ediţia americană), iar o altă traducere notabilă a fost O judecată pripită (1968) de Mark Lane, care propunea o interpretare personală a evenimentelor petrecute la Dallas în toamna anului 1963. Deşi Comisia Warren a acreditat şi impus cu forţa autorităţii sale (fiind învestită chiar de către Lyndon B. Johnson, succesorul lui Kennedy la preşedinţie) teza asasinului care a acţionat de unul singur (sociopatul Lee Harwey Oswald), o mare parte a publicului, potrivit sondajelor care s-au făcut succesiv, a pus la îndoială veridicitatea raportului, considerând că nu se doreşte cunoaşterea adevărului sau că o parte din adevăr este ocultat.
Dar, dincolo de toate teoriile conspiraţiei, se află faptele. Să rememorăm succint câteva dintre acestea. După arestarea sa, petrecută într-un timp record, deşi poliţia din Dallas a lăsat impresia unei flagrante lipse de profesionalism, Oswald a susţinut în faţa camerelor TV că este un „patsy“ (un ţap ispăşitor). Dacă el l-a ucis pe Kennedy, aşa cum consemnează până astăzi istoria oficială, atunci de ce a fost asasinat înainte de a compărea într-un proces? Motivaţia lui Jack Ruby, un mafiot originar din Chicago, pentru uciderea lui Oswald este cusută cu aţă albă şi nu convinge pe nimeni. Atunci, ca şi acum, Oswald era doar asasinul prezumtiv, şi nu dovedit al preşedintelui Kennedy.
Cine urmăreşte filmul lui Abraham Zapruder vede clar cum un glonte îl loveşte din spate pe președinte, iar la scurt timp după aceea vede cum este lovit direct din faţă cu o armă de mare calibru şi putere, cu care s-ar fi putut doborî dintr-un singur foc şi un dinozaur.
Şi acum iată raţionamentul care poate decurge de aici. Dacă Oswald, plasat de un martor la etajul şase al Texas Book Depository, l-a împuşcat pe Kennedy în spate de la o fereastră situată pe latura din dreapta din partea frontală a acelei clădiri, atunci ar fi fost fizic imposibil ca, din acelaşi loc, peste numai câteva secunde, să îl împuşte şi din faţă. Traiectoria glonţului fatal a fost perfect perpendiculară pe axa drumului pe care se deplasa limuzina prezidenţială şi orice expert în balistică poate confirma că era foarte puţin probabil ca glontele fatal să se înscrie pe acea traiectorie perpendiculară venind dinspre depozit, chiar admiţând că în doar câteva secunde Oswald ar fi putut alerga la fereastra din latura opusă (stângă) a depozitului şi s-ar fi putut plasa într-o bună poziţie de tragere, pentru ca de acolo să-i dea preşedintelui Americii lovitura de graţie. Glontele fatal, care i-a spulberat creierul preşedintelui, a fost tras din alt loc decât din depozitul de cărţi şcolare: fie de pe pasajul de nivel spre care se îndrepta cortegiul prezidenţial (şi de care mai nimeni nu vorbeşte), fie dinspre colina de iarbă (despre care s-a vorbit mult), fie din altă parte. Este clar că asasinarea lui Kennedy a fost opera unui trăgător de elită, ceea ce Oswald nu pare să fi fost, după cum o probează şi eşecul încercării sale de a-l asasina pe generalul texan Walker nu cu multă vreme înainte.
Clint Hill, agentul secret care a urcat din mers în maşina prezidenţială imediat după atentat, pentru a proteja cuplul Kennedy, a spus că între cele două sau trei împuşcături s-a mai auzit şi o salvă care ar fi împroşcat proiectile în jurul cortegiului oficial. Iar John Connally, guvernatorul statului Texas, fără a contesta concluziile Comisiei Warren, a declarat că el rămâne la părerea că nu a fost rănit de niciunul dintre gloanţele care l-au lovit pe Kennedy.
Ce s-a întâmplat în 22 noiembrie 1963 la Dallas arată destul de bine ca o execuţie publică. În Dealey Plaza s-a organizat la modul profesionist o ambuscadă căreia nimeni nu i-ar fi putut supravieţui. Iar faptul că a fost asasinat cu atâta violenţă, în faţa populaţiei şi a suporterilor săi texani, sugerează că preşedintele Kennedy trebuia să fie cu orice preţ oprit să câştige al doilea mandat prezidenţial. De ce şi de către cine îi vor lămuri, poate, istoricii pe strănepoţii noştri.
Restul, într-adevăr, este o teorie a conspiraţiei sau, mai degrabă, o multitudine de teorii ale conspiraţiei, care combină în mod savant ori senzaţional bucăţi de adevăr cu o sumedenie de mistificări greu de recunoscut ca atare, pentru ca publicul american şi cel internaţional să înţeleagă orice în legătură cu asasinarea lui Kennedy la Dallas în urmă cu peste o jumătate de secol, dar nu adevărul în totalitatea sa.
Daniel Dragomirescu
8 noiembrie 2017
