Pe aceeași temă
Filmul Babette s’en va-t-en guerre (1959) este binecunoscut generației mele: o franțuzoaică frumoasă și isteață e parașutată în spatele frontului german, devenind amanta unei înalte căpetenii a Wehrmachtului, care trebuia capturată. Plecând de la acest motiv al celei de-a şaptea arte, să vedem ce ținte urmărește Traian Băsescu și ce mijloace va folosi spre a le atinge.
Dacă filmul are ca mobil capturarea comandantului german, iată ce-l mână pe Traian Băsescu să reintre în bătălia politică: „respectul pentru drepturile omului“, zice el, „sistemul trebuie să înţeleagă că democraţia nu este facultativă. Sistemul trebuie să înţeleagă că oamenii nu pot fi hăituiţi pentru că aşa vrea un şef de instituţie“. Practic, acum, fostul președinte se ridică împotriva sistemului pe care el însuși l-a perfecționat și încurajat, mesajul fiind unul foarte dur împotriva justiției, a celei de-a treia puteri în statul de drept. Iar statul nostru de drept e caracterizat, spune Constituția, de separația puterilor.
Există și un mobil ascuns, dar recunoscut de toți: reînnodarea statutului de mare jucător politic cu ajutorul formațiunii sale întărite, Mișcarea Populară, și candidatura la Primăria Capitalei ori poate la Senat. Deocamdată.
De ce surse dispune Traian Băsescu pentru a-și realiza propriul proiect? De aceleași de care a dispus și înainte:
1) Puncte pentru - o voință politică și o tenacitate fără margini, un simț aparte pentru oportunitatea acțiunilor sale, găsind de fiecare dată tendințe sociale în fruntea cărora să se pună, capacitatea de a se afla mereu în centrul atenției publice, un discurs frust, cu expresii dure și colorate... Atuuri, nu glumă.
2) Puncte contra: atacurile repetate împotriva justiției nu ne arată o personalitate din seria democratică, iar situarea împotriva refugiaților, subiect deja devenit piatră de moară, nu-i pot aduce avantaje pe termen lung. Va fi nevoie de o reîmprospătare și de upgradare a discursului. Numai că, dacă analizăm aparițiile sale publice, e clar că Traian Băsescu nu se poate reinventa: nu a inovat absolut nimic, își face campanie în același stil abrupt când iese sau când intră la birourile procurorilor, de aceea și sunt invitate televiziunile și jurnaliștii de fiecare dată. Or, cam la fel procedaseră și Dan Diaconescu, și Gigi Becali, toți știind să speculeze mediatic la fel de bine acțiunile justițiarilor. Cât despre privirea idealizantă, nu critică, asupra propriilor mandate, să recunoaștem că nu generează emulație.
Aplică din nou stratagema lupului singuratic, pusă în operă imediat după câștigarea alegerilor din 2004, dar acum situația s-a schimbat: spre a învinge, e nevoie de voturi și de majoritate, iar Traian Băsescu, după încheierea celor două mandate, nu mai e o miză. De la un fost președinte se așteaptă înțelepciune, încurajarea tendințelor pozitive în spațiul public și participarea la îmbunătățirea imaginii României în lume. Nicidecum amestecul în vacarmul politicianist.
Nici momentul ales nu e unul grozav. Pe prima scenă politică are loc concentrarea bipolară a opțiunilor electorale spre dreapta și spre stânga, PNL și PSD, iar a te încăpățâna să intri pe dreapta, în condițiile în care liberalii depășesc 41%, mi se pare o eroare. Loc s-ar putea crea doar pe stânga, ținând cont de erodarea majorității de guvernământ.
Poate deveni Mișcarea Populară un mare partid cu un mesaj antijustiție și anti-UE? Greu de crezut, în condițiile în care DNA, justiția beneficiază de aprecierea marelui public. De aceea, nici aliații nu se îngrămădesc. Cu atât mai puțin Monica Macovei cu al ei M10, dar nici Mircea Geoană ori UNPR.
Dacă frumoasa Babette avea în spate mari personalități ale serviciilor secrete franceze și engleze, Traian Băsescu nu mai dispune de ajutorul serviciilor de informații, iar reluarea campaniilor de promovare de către aceleași televiziuni și aceiași activiști din presă, aflați tot timpul „tâmplă lângă tâmplă“, vorba poetului, miroase a ciorbă reîncălzită, nicidecum a credibilitate. Pe deasupra, mai intervine de fiecare dată în favoarea fostului președinte și Elena Udrea, aruncând totul în derizoriu. Miroase a paranghelie (de post), la care amfitrionii te trag de mână la masă, dar pofta dispăruse de mult.
Petru Tomegea
Octombrie 2015
