Caricatura (III)

Constantin Dragoș | 05.09.2017

Libertatea de exprimare. Există două căi de a suprima libertatea de exprimare și dreptul la o informare corectă în societățile autoritare. Calea brutală, pe care o cunoaștem foarte bine toți cei care în 1989 eram măcar adolescenți, nu are nevoie de prezentare.

Pe aceeași temă

 Mijloacele ei erau frica și instinctul de conservare, proprie statelor fasciste și comuniste. Calea insidioasă e preferată de regimurile populist-exclusiviste din țările lumii a treia. Clasele politice din aceste țări – iar țara noastră poate fi luată aici drept etalon – preferă să intre în posesia tuturor mijloacelor mass-media existente, direct sau prin interpuși. Odată realizat acest monopol, intră în acțiune organele specializate și cadrele de presă care amețesc opinia publică într-un malaxor informațional bine orchestrat. Știri tendențioase, știri false, știri fanteziste, în rețetarul cărora intră obligatoriu și frânturi de adevăr dozate la miligram, urzesc pe îndelete o optică deformată, menită să asigure succes electoral pe termen lung. Știrile curg în flux neîntrerupt, sunt uneori contradictorii, în funcție de grupurile de interese care își împart „cozonacul“, dar efectul este același: realitatea se reduce la noțiuni abstracte. Debitul informațional nu lasă timp obiectului să reflecteze asupra celor ce aude sau citește. Obiectul este aici cetățeanul supus prelucrării mediatice, deși el ar trebui să fie subiect în acest context. Renunțând sau lăsându-se privat de calitatea de beneficiar lucid al informației, individul decade din condiția de cetățean în cea de simplu element populațional, cantonat într-o prejudecată perpetuă. A vorbi sau a-ți exprima opinia în acest mediu devine un act fără sens, sinonim cu a vorbi în deșert. Îţi poți striga protestul până răgușești, nu interesează pe nimeni. Vă mai amintiți apelul formulat în urmă cu 27 de ani de marele bărbat de stat cu zâmbetul pe buze, ca demonstrațiile de protest să aibă loc în parcuri?

 

Separarea puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească plus puterea a patra: presa). Puterile ar trebui să conlucreze conform unor reguli și principii clare, contribuind la realizarea unui echilibru ce nu poate fi comparat mai bine decât cu sănătatea unui organism uman. În țara noastră ele sunt implicate într-un meci de mare miză și cu reguli schimbătoare. Miza este puterea. Regulile sunt fie încălcate, fie insuficiente, fie se încearcă schimbarea lor din mers, după cum dictează interesul uneia dintre părți. Efectul este o situație instabilă, marcată de provizorat, noniniţiativă sau inițiative gen rodeo. Pentru lucruri pe care alte țări postcomuniste le-au rezolvat în cel mult câțiva ani, la noi se inițiază eternele proiecte și studii de fezabilitate. Lupta pentru putere începută în 1990 continuă în 2017 și va continua încă mult timp. Trebuie definiți participanții la această luptă: ei sunt copiii, nepoții, ginerii, nurorile, copiii verilor și nepoții ginerilor și ai nurorilor, cumnații, verii și verișoarele de-al doilea, alte rude de sânge și prin alianță, relațiile, legăturile de tot felul – unele amoroase, promovate în înalte funcții ministeriale și administrative – prieteni și parteneri de afaceri ai celor care în ’89-’90 au sărit de pe epava PCR pe vaporul de lux FSN. Aceste rubedenii, combinațiile și sateliții lor populează azi instituțiile tuturor puterilor amintite. Sunt proprietari de locuri în parlament, senat, au arende în guvern, au locuri de veci în parchete, direcții naționale, la înaltele curți, în ministere, consilii judeţene, primării. Membrii de familie mai tineri primesc de ziua lor de naștere locuri la studii în Occident și ca dar de nuntă fotolii ministeriale sau directorate în cele mai prospere firme din blana statului. Deviza nerostită a acestei lupte este: „Ați luat destul, mai lăsați și pe alții!“. Puterile în statul român nu pot fi separate, așa cum nu poți separa o familie. Dragostea bazată pe legătura de sânge și pe dorința de câștig îi unește pe toți, prieteni și adversari. Îi desparte invidia, ambiția, frustrarea că celălalt are sau a căpătat mai mult. La TV se ceartă, după care iau cina în cluburi de lux sau acasă la câte unul. Operatorii de presă scriu sau își rostesc editorialele conform consemnului. Din când în când, apar dezvăluiri senzaționale privind lucruri de mult cunoscute. A doua zi vin alte știri de senzație, căci elementul populațional nu are voie să-și revină între două explozii mediatice. E important ca el să știe că are de votat fie cu stânga, fie cu dreapta, astfel încât continuitatea să fie asigurată. (...)

 

Le recomand cititorilor un moment de introspecție, în care să mediteze asupra înțelesului real al cuvintelor pe care le aud sau le citesc zilnic în mass-media. Dacă vor face acest lucru, sunt sigur că vor începe să cugete în mod necesar asupra situației reale, dincolo de orice fațadă.

 

Să privim adevărul în față. Oricât de nemilos și descurajant, șansa va surâde celor în cunoștință de cauză.

 

Constantin Dragoș

München, iunie 2017

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22