Pe aceeași temă
În septembrie 2015 (anul acesta) se împlinesc 50 de ani de la infamul, absurdul - dar tipic şi relevant pentru istoria recentă - proces intentat unor studenţi de la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Au fost multe ocaziile în care acest proces ar fi putut fi analizat, discutat public. Dar n-a fost să fie. De ce? Nu voi da răspunsuri la această întrebare. Un singur exemplu. Înainte ca Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (coordonator Vladimir Tismăneanu) să fie publicat de Editura Humanitas (2006), atunci când forma de lucru a raportului a fost postată pe Internet, s-a putut observa că procesul amintit nu este analizat. S-a invocat regula celor 30 de ani pentru păstrarea confidențialității. Erau deja mult mai mulți ani. Dacă anii nu pot fi număraţi corect, atunci ce mai poate fi reprezentat corect?
Supun rațiunii fiecărui om întrebarea: oare cum poate fi ocolită atâta amar de vreme analiza unui proces politic intentat unor studenți care, în 1965, printre altele, se opuneau alegerii lui Nicolae Ceauşescu, unii preferându-l explicit pe Gh. Maurer?
Studenţii au fost acuzaţi, conform tiparului comunist, de fascism, naţionalism, legionarism, hitlerism. Evident, nu erau hitleriști, dar erau etichetați așa pentru că se opuneau alesului politic unic al PCR/PMR de atunci. Ce ne spune această lungă tăcere despre ce s-a schimbat și ce s-ar fi putut schimba în societatea românească? Evident, sunt schimbări esențiale, vizibile, benefice, după cum se știe prea bine, sunt și multe dureri, sunt schimbări oprite, dorite și necesare. Evident, este incomparabil mai bine. Dar când vezi pe ziduri scris mare „Taci“, te întrebi multe și nu numai din acest motiv.
Poate ajuta cunoașterea acestui proces și a altor fapte trecute transformarea spre bine? Cred că da.
Doresc o dezbatere publică despre acest proces; poate revista 22, poate GDS, poate alte reviste, poate Academia Civică vor face această încercare.
Cătălin Mamali
Milano, 6 iulie 2015
