Ce ne unește

Mici sau mari colectivități umane sunt unite, în sensul de atitudine definitorie, de calități sau defecte asemănătoare fiecărui membru din grup. Precum, la scară redusă, o gașcă de cartier se arată periculoasă prin fărădelegile puse la cale atunci când ea, gașca, este reunită în plen. Fiecare individ din organizarea asta stradală este un exemplu de ceea ce nu trebuie să fie un tânăr. Iar cumulul defectelor definește întreaga echipă. (...)

Ce „ne unește“ pe noi, românii?

Să vedem, mai întâi, ce ne-a caracterizat ca nație timp de 45 de ani de comunism. Pe cei mulți.

Simplu, o cumințenie sau obediență suspectă față de un sistem ticălos, o putere de a răbda tăcuți toate fărădelegile unui grup minoritar și ticălos. De ce? Din spaimă, lașitate sau, mai rar, indiferență. Trăsături cu urmări nefaste și după sucombarea sistemului nefericit. Acum, poate doar cu schimbarea ordinii: indiferență, lașitate și mai puțină spaimă. Amplificate de nepriceperea în ceea ce înseamnă o nouă ordine. (...)

Toți vedem și simțim că suntem conduși prost, aproape zilnic avem dovada afirmației, prin arestările fără de sfârșit ale ticăloșilor. Și? În afara satisfacției individuale a fiecărui necăjit din mulțime și un trăncănit perpetuu, ne vedem mai departe, liniștiți, de treburile noastre. Uniți prin indiferență, lașitate și prostie (asta din urmă în loc de spaimă). Că dacă pe toți ne-ar uni priceperea și oarecare curaj, am fi în stradă la fiecare nemulțumire colectivă majoră. Precum jaful conducătorilor, adică hoția fiecăruia dintre ei, reglementări votate împotriva intereselor mulțimii, adică taxe și impozite din ce în ce mai multe și mai mari (ca să aibă ei din ce fura) sau privilegii de grup elitist, ca pensii nesimțite ori imunități ce-i situează deasupra noastră.

Citim sau am citit, vedem la televizor sau am văzut chiar la fața locului cum sunt alții. Și ne facem propriile convingeri, bineînțeles în comparație cu noi. (...)

Americanii s-au constituit ca nație care acum conduce lumea dintr-o învălmășeală eterogenă de imigranți din toată lumea. Cei care au avut curajul să plece de prin toate colțurile Europei și să străbată oceanul, apoi să-și construiască un viitor într-un tărâm al făgăduinței, așa numit de ei, aproape virgin, pe care apoi l-au înnobilat și și-au educat urmașii cu aceleași calități. Cu o democrație aproape ca la carte, dar și cu măsuri coercitive pe măsură pentru nerespectarea ei, sunt acum în măsură să hotărască pacea relativă a lumii. Pe ei, pe americani, îi unesc calitățile rezultate dintr-o educație precoce, cu efecte la maturitate, din cele care îi obligă pe toți să respecte întocmai regulile. (...)

Nemții au plecat de la zero, imediat ce s-a încheiat războiul generat de ei. Nici pe departe noi, românii, n-am fost la fel de zdrobiți ca ei în 1945. Într-un timp relativ scurt, în ansamblul istoriei, nu numai că și-au plătit istoriile impuse de învingători sau păgubiți, dar astăzi sunt numărul unu în Europa, putând formula direcții pentru toți. Calitățile care i-au unit în definirea lor și o fac în continuare, precum ordinea, disciplina, corectitudinea, consecvența și tenacitatea, aplecarea spre lucrul bine făcut, impuse de educația lor, sunt cele care le conferă această întâietate pe continent și nu numai. Care sunt defectele lor? Unde suntem noi, românii, față de ei și câte dintre calitățile enumerate (destul de sumar) caracterizează nația română? Cine se încumetă să răspundă?

Cu mici deosebiri, același lucru se poate spune despre englezi și un pic de francezi, pe care-i unesc tot calități pentru calitatea vieții de acolo, și nu defecte majore.

Locuitorii din țările nordice ale continentului sunt un alt exemplu despre care se poate spune că sunt uniți de calități, nu de ceea ce le lipsește. Că nu le lipsește nimic. Aceeași educație precoce sau târzie ori poate chiar mai bogată în componente ca a celor de mai înainte a făcut și face în continure să rezulte parteneri sociali ale căror defecte sunt aproape invizibile. Adică, ceea ce le lipsește este dominat categoric de preaplinul calităților. Chiar în condiții vitrege, ale nordului friguros, față de cele ale noastre. (...)

Sunt multe alte popoare apreciate diferit, în funcție de ceea ce le unește. Desigur, cu judecata subiectivă, ca o consecință a propriei capacități de observare, analiză și volum de informații din lecturi. Cu completări corecte sau nu, generate de vizitele de pe la ei. În excursii sau cu probleme de serviciu.

Evoluția miraculoasă a Chinei, judecată după statistica economiei lor, oferă imaginea unei nații (observate și la fața locului) asemănătoare unui mușuroi de furnici. Cine a studiat de aproape aceste formicide înțelege mai bine ce vreau să spun. Așa încât aprecierea de furnicar uman, în care acea mișcare neîntreruptă este starea lor de fapt, este cea potrivită. Priceperea dusă la granița cu arta și chiar dincolo de ea, tenacitatea, consecvența și multă, multă capacitate de efort fără pretenții sunt elementele care definesc uniunea poporului ăstuia ciudat. Iar aprecierile rezultate nu sunt, în nici un caz, defecte, în definirea lor comună.

Deși numeroși ca nație, rușii nu sunt nici pe departe la fel de uniți prin calități. Poate și sistemul lor politic mincinos este de vină. Cum a fost și la noi aproape o jumătate de secol. Cel care emite, propagă și aplică principii de viață paralele cu firea omului de oriunde este el. Așa cum procedează comunismul pe unde mai există. Cu aceeași rezultantă ca aceea trăită și de noi: obediență și docilitate, impuse cu forța, exprimări ale lașității și spaimei care ne-a unit pe toți atâta vreme, în exprimarea lui Noica. În plus, rușii mai au și defectul de a se crede în măsură să domine lumea, să acapareze și să stăpânească alte teritorii, deși nimic din „calități“ nu-i îndreptățește la aceste abuzuri.

Poate ar trebui observată și lumea arabă în diversitatea ei. Ceea ce ei declamă este că îi unesc învățăturile Coranului. Cartea lor sfântă. Numai că interpretarea acestor învățături are, de la caz la caz, drept consecință fanatismul religios, cu deviații în afara oricărei religii: a ucide, ca pedeapsă pentru nerecunoașterea acestui Coran, a considera femeia un obiect, a interzice alcoolul și multe alte restricții în alimentație și comportament. Nici nu știi cum să apreciezi ceea ce îi unește dincolo de fanatism. Că vrednici nu sunt, iar istoria lor și a lumii, în general, nu cunoaște multe genii ale lor în alt domeniu decât cel religios. Și acolo, genii ale răului.

Am început cu românii și e firesc să mă preocupe nația mea. În mijlocul căreia trăiesc, despre ale cărei evoluții aflu zilnic, grație atâtor mijloace de informare.

Pe zi ce trece mi se amplifică nemulțumirea pentru ceea ce este evident că ne unește: nepăsarea, lașitatea în acțiune, prisosind numai pălăvrăgeala națională. Ce ar face fiecare pentru a sancționa neregulile celor care ne conduc. Ce am face, pentru că numai din gură facem. Și ne mai și delectăm zilnic cu spectacolul televizat al arestărilor și apoi al condamnărilor ticăloșilor.

Ei, și?! (...)

Pe ei, pe conducătorii noștri, îi unește ticăloșia, cu detalierea hoție, evaziune, falsuri grosolane sau escrocherii, mai clar. Ce n-au? Cinste, corectitudine, demnitate și pricepere în arta conducerii.

Ce ne unește pe noi, cei mulți? Aceeași cumințenie și obediență comunistă izvorâtă din lașitate sau lipsa curajului. Sigur, și din nepricepere în ale unei noi ordini sociale. Ce n-avem? Cunoștințe despre această nouă organizare sau pricepere, curaj, adică educație, într-un cuvânt. Pentru a ieși în stradă să protestăm.

Iar pe toți la un loc, ca nație? Un conglomerat uman corupt de sus până jos, cu aceleași apucături: nemuncă, hoție, tendință generală de a înșela statul și reguilile lui. Desigur, cu excepțiile de rigoare.

Ca-n comunism!

Nicolae Negrea

1 octombrie 2015