Ce nu ştie domnul Ciuvică

Lucica Albinescu | 09.11.2015

Pe aceeași temă

Domnul Ciuvică a ţinut să ne prezinte încă o dată rezultatul urât mirositor al gândirii sale, spunând că protestatarii care au umplut pieţele şi bulevardele nu sunt decât nişte rockeri băsişti. (...)

Ce nu ştie d-l Ciuvică este că manifestanţii de acum nu au ieşit în stradă pentru a susţine un politician. Dimpotrivă, apariţia oricăruia dintre ei în vreuna dintre zonele marşului ar fî întâmpinată cu huiduieli. De 26 de ani, clasa politică s-a compromis iremediabil prin rapacitate, minciună, grijă majoră pentru interesul personal, în detrimentul celui public. Aleşii noştri au făcut legi care să-i protejeze în chip vădit ori destul de ambigue ca să fie interpretate în favoarea lor. Singurul criteriu de promovare a fost obedienţa, şi nu competenţa. (...)

Ce nu ştie d-l Ciuvică este că nu mai suntem în anii ’90, când exista o singură televiziune şi aceea era portavocea lui Ion Iliescu. Acum, pe canale diferite sunt opinii diferite şi orice om capabil să discearnă îşi poate forma opinia proprie. Există şi reţelele de socializare, cu dialoguri mai mult sau mai puţin dure, ca o agora electronică.

De fapt, Mugur Ciuvică ştie bine toate astea, dar ştie şi că eticheta „băsişti“ ar umbri imaginea protestatarilor şi o foloseşte cu sârg.

Ce, totuşi, într-adevăr nu ştie d-l Ciuvică este că printre captivii Antenei 3 sunt şi foşti golani din vremea lui Iliescu, oameni care au suferit din plin consecinţele manipulării şi o vor recunoaşte pe cea de acum.

 

Lucica Albinescu,

4 noiembrie 2015

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22