Pe aceeași temă
De câtva timp, ANAF ne agresează (chiar ăsta e cuvântul) cu un filmuleţ realizat în cea mai reuşită manieră
nord-coreeană: un viaduct care pare că duce spre nicăieri, o salvare cu nişte paramedici salvând un rănit, o şcoală cam de mult construită şi câţiva oameni zâmbind fericiţi la vederea realizărilor, despre care o voce sobră din off le spune că sunt făcute din banii lor. Şi... cam atât. Nici nu văd ce ar putea să prezinte mai mult ca fiind rezultatul colectării de bani din taxe şi impozite. Autostrăzi – nu, pentru că ştim cum stăm cu construcţia autostrăzilor; fabrici – nu, pentru că pe astea nu am terminat încă să le dezmembrăm şi să le vindem la kilogram; locuinţe – nu, pentru că de asta se ocupă dezvoltatorii imobiliari iviţi precum ciupercile după ploaie; spitale – nu, pentru că tocmai ne-am propus să închidem câteva fiindcă funcţionează, la cât de prost sunt dotate, mai rău decât nişte corturi sanitare pe câmpul de luptă; şcoli, grădiniţe... să fim serioşi! Ce guvern are nevoie de oameni şcoliţi, incapabili să se lase manipulaţi de promisiunile fără acoperire ale politicienilor, de plânsul lor pe umărul alegătorului pentru jalnica stare financiară a acestuia?
Judecând după frecvenţa cu care e difuzat spotul, cam de două-trei ori în spaţiul publicitar de la orice oră, al oricărei televiziuni, se pare că ANAF a plătit bani grei pentru această campanie. „Plătiţi taxe şi impozite, ca să avem bani cu care să vă îndemnăm să plătiţi taxe şi impozite!“ Cam aşa s-ar putea traduce demersul ANAF. Cu banii cheltuiţi pe la televiziuni, ANAF ar fi putut angaja mai mulţi funcţionari care să facă faţă năvalei celor dornici să-şi plătească la timp dările; ar fi putut cumpăra mai multe calculatoare şi nişte programe performante care să transmită imediat la circa financiară de care aparţii plata unei amenzi, oriunde ai făcut-o, fără să fii nevoit să mai stai la o altă coadă, la fisc, să arăţi chitanţa, ca să nu te trezeşti peste zece ani că ţi se spune că eşti dator statului cu acea amendă şi cu penalizările corespunzătoare.
După părerea mea de umil plătitor, filmuleţul ANAF nu e doar ilar, ci şi inutil. Nu mi se adresează mie, pentru că eu nu am încotro şi oricum îmi plătesc la timp dările, iar o greşeală de câţiva lei în minus mă aruncă într-o cascadă de ameninţări cu executarea silită. Pe marii evazionişti, ANAF nu-i deranjează cu asemenea ameninţări, aşa că ei pot să privească spotul doar cu amuzament. Şi atunci, cui se adresează el?
„Fii un bun român! Plăteşte-ţi taxele şi impozitele!“ Ce motive de mulţumire am când răspund conştiincios acestui îndemn? Mulţumirea că banii mei se duc aiurea, că nu am niciun cuvânt de spus despre posibila lor destinaţie şi nici nu pot să aflu cum au fost cheltuiţi? Că ei tind să devină singura sursă bugetară, în timp ce preocuparea pentru investiţii care să sporească bugetul le e străină guvernanţilor noştri? Că tot ce se începe rămâne neterminat sau e lucru de mântuială pe bani grei? Că, plătind rovinieta auto, mi se promit şosele ca panglica întinsă, dar în realitate îmi nenorocesc maşina prin gropi (prea multe ca să reuşesc să le evit) şi stau cu ea mai mult în service decât pe şosea? Că singurele reparaţii care se fac la drumuri sunt peticirile temporare şi schimbările repetate ale bordurilor? Că, deşi biletele se scumpesc cu nesimţire, transportul în comun e tot mai prost? Că mersul cu bicicleta a devenit sport extrem, în timp ce promisele piste pentru biciclişti sunt inexistente sau inutilizabile? Că se dărâmă sau se aşteaptă prăbuşirea naturală a unor adevărate monumente de arhitectură şi se dau aprobări pentru construirea unor monştri din beton şi sticlă care mutilează peisajul? Că parlamentarii lipsesc fără jenă de la şedinţe, în timp ce leafa (plătită din taxele şi impozitele mele) le rămâne intactă, că se întâlnesc mai mult ca să-şi pună la punct propriile afaceri decât să conceapă şi să dezbată legi necesare sau votează amendamente care să-i ţină pe ei departe de rigorile legii? Că ANAF nu găseşte timp să se ocupe de recuperarea prejudiciilor bugetare rezultate din marile tunuri financiare, chiar dacă sentinţele judecătoreşti au fost de mult date?
Găsiţi în toate astea vreun motiv de mulţumire? Dacă da, vă rog să mi-l spuneţi!
Lucica Albinescu
10 iunie 2016
