Corupția nu privește numai DNA

Rodica Topor | 01.03.2016

Pe aceeași temă

Corupția nu privește numai DNA

 

Este îndeobște cunoscut și apreciat rolul DNA în combaterea corupției, considerându-se remarcabile rezultatele sale. Corupția e însă un fenomen complex, iar combaterea ei implică multipli factori, iar, după părerea mea, din această perspectivă suntem deficitari; nu s-a creat un curent potrivnic acestei plăgi.

O primă cauză se datorează labilității noastre morale. Nu facem o distincție netă între valori și nonvalori morale. Altfel, cum se explică îngăduința marelui public față de infractori, disponibilitatea acestuia de a cere ștergerea sancțiunilor în favoarea lor, în cazul unor merite sportive, de pildă, fără niciun fel de legătură cu infracțiunea?

Se pare că nici parlamentarii nu sesizează rolul nociv al infracțiunii care schimbă cu totul calitatea umană a colegului inculpat. Manifestările de solidaritate, dovezile de compasiune, de prietenie sunt dezamăgitoare, în legătură cu capacitățile acestora de a se delimita de corupție, nemaivorbind de combaterea ei. Aceștia ne reprezintă? Pe aceștia să-i urmăm ca modele? (...)

Pe scurt, cred că trebuie să se formeze un curent favorabil însușirii valorilor morale și, plecând de aici, să poată fi dezvăluită fața nocivă a corupției, combaterea ei căpătând o altă semnificație și amploare.

 

Rodica Topor

Februarie 2016

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22