Democrația și antisemitismul

Boris Marian Mehr | 24.05.2016

Pe aceeași temă

Din capul locului voi spune că nu sunt antidemocrat. Dar am constatat un fapt indubitabil – democrația nu elimină antisemitismul și corolarul său, antisionismul. Așa cum noi, evreii din diaspora, inclusiv din România, suntem preocupați de situația fraților noștri din statul Israel, așa cred că israelienii mai tineri sau mai vârstnici nu pot ignora antievreismul din afara Țării Sfinte. Nu voi analiza cauzele antisemitismului, ne-am putea întinde pe zeci de pagini, începând cu neștirbita convingere în „trădarea lui Iuda“, apoi cu „jertfirea pruncilor“ pentru azimă, terminând cu „Protocoalele Înțelepților Sionului“, care funcționează ca un „argument“ nociv și astăzi în mai toată lumea, ca teorie conspiraționistă veșnic alimentată de noi falsuri. Nu, eu mă voi referi la o recrudescență a cultului neolegionar, vizavi de o antipatie crescândă față de orice se numește antifascism.

 

Se pare că anticomunismul a rămas singura problemă a psihologiei de masă, deci legionarii au devenit automat eroii neamului. Legea 217/2015, care a preluat textul unei ordonanțe guvernamentale mai vechi și care nu s-a aplicat cam niciodată și nicăieri, în România a despărțit pe o perioadă nedefinită intelectualitatea cu vederi adevărat democratice de intelectualitatea și neintelectualitatea noastră iubitoare de patrie și națiune. Naționalismul a avut și mai are un rol pozitiv în faza de afirmare a popoarelor subjugate timp de secole. Globalizarea nu a arătat numai părțile bune, ci și pe acelea mai puțin bune. Această antagonie se reflectă în gândirea unor oameni chiar și de bună-credință. Scandalul de la Opera Română din București, în care, slavă Domnului, nu au fost implicați evrei, a demonstrat gradul de frustrare a multor cetățeni față de „binefacerile Occidentului“. Deși nu prea aveam mari simpatii pentru candidatul republican la președinție, Donald Trump, vorbele sale m-au tușat: „Pentru Statul Islamic am un simplu mesaj – orele voastre sunt numărate“. Ceea ce și Churchill spunea în 1941: „Nu ne vom opri până nu îl vom distruge pe inamicul nazist în bârlogul său“. Profetice cuvinte!

 

De ce noi, evrei sau români, cu adevărat democrați, să iubim trecutul plin de crime al Mișcării Legionare și al politicii etnocidare a mareșalului Antonescu? Legea 217 nu interzice nicio scriere de valoare, chiar creații ale unor foști membri sau simpatizanți ai Legiunii – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Gyr ș.a. Dacă insipida carte a lui Hitler, Mein Kampf, se vinde în multe țări europene, ca și în lumea arabă, de ce să ne speriem de scrierile prolegionare? Dar chestiunea nu se oprește aici. Marele Eminescu a fost un jurnalist de orientare naționalist-șovină, să nu mă înjure nimeni, pot cita pagini pe care nu cred că le-ar fi scris acum. Poezia Doina, Scrisoarea a III-a, zeci de articole îndeamnă cititorii la xenofobie, evreii sunt „invitați“ să plece în Rusia, Austro-Ungaria, Germania etc. Dar era alt context. Evreii au venit în sec. XIX în număr mare din Imperiul țarist, în special, unde situația lor era de potențiale victime ale unui șir de pogromuri, la care se adăuga și înrolarea în armată pe 20 de ani. Boiernașii și mica burghezie românească s-au speriat de concurență. Monarhia a fost mai apropiată de spiritul european, spre deosebire de liberali, total duplicitari în chestiunea evreiască. Antisemitismul din sec. XIX a devenit în secolul XX cuzism și codrenism. Nu facem aici istoria crimelor antievreiești din sec. XX. Dar atacurile la persoana lui Alexandru Florian, directorul general al Institutului Național de Studiere a Holocaustului din România, la legislația antilegionară se întețesc. Este și o mare vină a istoricilor români, care nici acum nu știu să clameze îndemnul sine ira et studio. Lipsește orice dialog între puținii evrei din România și personalitățile care formează nucleul valoros al țării. Tăcerea este somnul rațiunii. Nimeni nu va interzice Istoria Religiilor lui Eliade, opera lui Cioran, alte opere. Dar să lăsăm și istoria să ne spună nu numai ce au făcut comuniștii evrei care ar fi adus comunismul, de parcă tancurile sovietice nici nu au existat. Să reluăm și istoria crimelor regimului legionaro-antonescian. Uitarea ascunde fie indolență, fie ură. Mulți care defăimează Legea 217 ar trebui să o citească, iar ca să fie citită, ar trebui difuzată mot-à-mot de mass-media. Dar mass-media se ocupă de divorțuri, avorturi și accidente rutiere, nu prea mai au timp de probleme de psihologie socială, de problemele economice ale pauperilor. Pentru că întotdeauna ura interetnică are și rădăcini economice. Și, cu tot regretul, trebuie să spun că în campania legitimă a DNA de asanare a societății, mai apar și nume de oameni de afaceri israelieni. De ce, fraților? Nu, mie corupții nu-mi sunt defel frați. Iubesc democrația pe baze legale.

 

Boris Marian Mehr

București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22