Pe aceeași temă
Mai bine un sfert de veac, politica românească a experimentat concepte și modalități „inedite“ de a îmbogăți sau de a ocoli științele politice. Prima contribuție în acest sens a avut-o fostul președinte „sărac și cinstit“, Ion Iliescu, autor al conceptului de „democrație originală“. Deși nu ne-a explicat niciodată care sunt limitele unei democrații normale, democrația sa originală a eșuat lamentabil din pricina limbajului dublu al comunicării, a gărzii pretoriene cu ortaci conduși de Miron Cozma și a folosirii structurilor de forță coercitivă moștenite de la vechiul regim.
Al doilea concept politic este acela de „președinte-jucător“, pus în operă de Traian Băsescu și teoretizat de personaje din staff-ul său electoral. Este un demers politic care a forțat limitele prescripțiilor constituționale pentru a-i permite să facă jocurile politice singur sau cu un grup restrâns, iar principalele astfel de inițiative au fost: schimbarea în funcție de necesități personale ori de partid a majorităților de guvernământ, admonestarea zilnică a adversarilor prin conferințe de presă și intervenții în prime-time la principalele televiziuni, inițiative externe fără consultarea guvernului și a parlamentului pe care le-a pus adesea în fața faptului împlinit…
Dacă primul concept a trecut pe linie moartă după încheierea multelor mandate iliesciene, al doilea a stârnit o adevărată furtună pe scena politică (vezi două suspendări), dar și emulație printre liderii de aceeași factură. Astfel că modelul a fost invidiat și copiat încă din 2007, când Guvernul Tăriceanu și PSD au constituit ad-hoc o majoritate parlamentară în vederea suspendării președintelui-jucător. În fapt, au uzat de câteva motive constituționale subțiri pentru a demonstra că Traian Băsescu nu este singurul stăpân al jocurilor politice.
Apoi numărul jucătorilor a sporit, ultimii sosiți fiind liderul PSD, Victor Ponta, jucător pe față, și socrul său, Ilie Sârbu, împreună cu o întreagă echipă, combinator în plan secund. Dacă, într-o primă fază, jocurile politice depășeau rareori preceptele constituționale uzând de cacealma și trișare, în faza actuală conceptul de joc politic a evoluat spre trucuri, șmecherii și manevre mai complicate. Beneficiind de o majoritate de guvernământ solidă, jocurile prim-ministrului se fac la vedere, implicând și celelalte puteri ale statului, legislativă și judecătorească. Ca să nu mai vorbim și de instituții.
Sigur pe puterea politică și pe cea executivă, implicat într-un dosar cu multe capete de acuzare, Victor Ponta își dorește impunitatea, mai ales că parlamentului i-a fost trimisă solicitarea procurorilor DNA de ridicare a imunității. Nu de altceva, mentorul lui Ponta, Adrian Năstase, a cerut fără ocoliș aceeași imunitate pentru prim-ministru, ca și pentru președinte. Iar de aici mai departe ies la iveală dedesubturile legislației românești: deși de imunitate se beneficiază doar pentru declarații politice, iată că aceeași imunitate e invocată pentru obținerea impunității.
Întrucât jocurile politice sunt făcute, pentru perioada imediat următoare social-democraților nu le rămân decât manipulările: fără Ponta și PSD, România şi economia ei se duc de râpă, criza este provocată de procurori fără experiență care intervin în mecanismele puterii politice, Iohannis și justiția dau lovituri de stat, interesul național nu permite vulnerabilizarea României, schimbându-l pe cel mai bun prim-ministru tocmai când războiul ne bate la ușă…
Firește, oricine-și poate da seama că susținerile comilitonilor lui Victor Ponta sunt fracturi de logică: sunt scoase în evidență doar consecințe pe post de sperietoare, în timp ce faptele care le-au generat sunt trecute sub tăcere. O lovitură de stat s-a dat nu acum, când DNA îi bate la ușă, ci atunci când, conștient că trecutul său nu e curat, Victor Ponta s-a cățărat pe fotoliul de prim-ministru. Iar asta nu mai e cacealma, ci deficit de logică și manipulare groasă.
Partea și mai mizerabilă a campaniei de presă e că în 2012 condamnau cu mânie ideea lui Traian Băsescu apropo de lovitura continuă de stat, iar acum, exact cu aceiași termeni, o invocă.
Petru Tomegea
11 iunie 2015
