Justiția ca „organ“

Victor Săvulescu | 30.05.2017

Pe aceeași temă

 

Una dintre inovațiile introduse de primul regim totalitar (cel bolșevic) a fost desființarea instituțiilor statului existente la preluarea puterii și înlocuirea lor cu unele noi, care au căpătat denumirea de „organe“. Și după 27 de ani la noi încă se păstrează acest termen în limbajul curent, ceea ce este foarte semnificativ.

 

Prin ce se caracterizau aceste „organe“?

 

În primul rând, scopul lor principal nu mai era desfășurarea activităților specifice, ci apărarea și menținerea la putere a regimului/partidului, adică erau „organe“ de apărare a regimului, dacă trebuia, chiar contra legislației în vigoare.

 

În al doilea rând, „organele“ au fost politizate, chiar cele la care în instituțiile anterioare membrilor lor le era interzis să facă politică (armata, justiția, poliția etc.) și au devenit subordonate conducerii naționale și/sau locale a partidului, după caz, iar în interiorul lor aveau o organizație de partid, cuprinzându-i pe membrii de partid ai „organului“ și cu drept de intervenție asupra oamenilor (de exemplu, la selecție și promovare) și a activității profesionale.

 

În al treilea rând, partidul și poliția politică, atunci când erau interesate, impuneau deciziile în activitatea „organului“ respectiv.

 

Cu referire la justiție, deciziile de urmărire și condamnare sau de oprire a acțiunii juridice, după caz, se pot încadra în trei mari categorii:

 

- În cazurile de interes politic (sau personal al liderilor) soluția era dictată procurorilor și judecătorilor de către partid și/sau poliția politică, după caz. Și aici nu este vorba numai de procesele celor considerați „dușmani ai poporului“ (citește ai partidului), „trădători“ etc., ci și în cazuri civile sau penale în care erau implicați lideri ai partidului sau chiar simpli membri, rudele și prietenii lor etc.

 

- A doua categorie cuprindea soluțiile juridice în care partidul și/sau poliția politică nu erau interesate și unde soluția favorabilă inculpatului se obținea prin corupție (fenomen care în comunism a devenit generalizat și instituționalizat, întrucât totul depindea de stat). Plata procurorului și/sau a judecătorului se făcea de obicei prin avocatul apărării, dar și indirect, de exemplu, în sensul că procurorii și judecătorii aveau acces mai ales în comerț și servicii, unde oameni de rând nu aveau sau aveau acces limitat și controlat, sau în gospodăriile agricole (CAP și GOSTAT). De cele mai multe ori, gratuit sau cel mult la prețuri modice. Cei ce îi serveau, dacă ajungeau cu probleme în justiție, bineînțeles că erau tratați cu bunăvoință.

 

- A treia categorie cuprindea cazurile în care, pe de o parte, partidul și/sau poliția politică nu erau interesate și, pe de altă parte, cetățeanul implicat nici nu avea pe cineva care să îl protejeze și nici nu voia (sau nu putea) să plătească și, ca atare, ancheta și procesul se desfășurau după reglementările în vigoare.

 

Primele două categorii erau majoritare. (...)

 

Aceasta era situația în justiția română până la 22 decembrie 1989, când, printr-o așa-zisă reformă în urma „revoluției“, justiția, din „organ“, a devenit „instituție a statului de drept“, revenind ca organizare și denumire la situația de dinainte de comunism.

 

De exemplu, Procuratura a devenit Parchet sau Minister Public și Curtea Supremă a devenit Înalta Curte, dar cu aceiași oameni, care, însă, acum, ca membri ai instituției justiției, nu mai aveau voie să fie activi politic și trebuia să fie independenți de politică.

 

După 1989, cea mai mare parte a procurorilor și judecătorilor au rămas pe posturi, în afară de cei care au preferat să treacă în avocatură, în afaceri sau în politică.

 

Deși formal justiția a devenit după decembrie 1989 instituție a statului de drept, independentă și a treia putere a statului, de fapt a înaintat cu greu spre acest statut. Atât dorința și interesul clasei politice de a continua să nu fie atacabilă de justiție și de a o comanda și de a obține sentințe care îi servesc interesele, cât și tendința multor oameni din justiție de a fi subordonați puterii politice, dar și corupția moștenită ca obicei au făcut ca justiția ca instituție a statului de drept să progreseze cu sincope. Chiar unii dintre tinerii intrați în justiție după 1989, din păcate, s-au format și lucrează în aceeași manieră duplicitară. Din această cauză, la aderarea noastră la UE ni s-a impus mecanismul MCV. Cu toate că această monitorizare a adus progrese, continuă să existe cazuri care miros a influență politică, cel mai recent - verdictul CCR în legătură cu Ordonanața 13. O cauză a acestei situații, în afară de calitatea profesională și morală a oamenilor, este faptul că în multe cazuri (vezi CCR, CSM etc.) numirile se fac de către partide. Cum poate un procuror sau un judecător care a fost numit de partid (în multe cazuri fusese chiar membru al partidului) când ajunge în funcție să nu fie înclinat să acționeze în interesul partidului respectiv? Și cum poate când trebuie să decidă într-un caz în care este implicat fostul său partid sau foști colegi de partid sau un partid advers să fie obiectiv și să acționeze fără părtinire?

 

Domnul Dorneanu, de exemplu, președintele CCR, a decis că Parchetul nu poate să se pronunțe în legătură cu oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea Ordonanței 13 și pe viitor i se interzice să o facă, dar procurorii nu analizau forma sau fondul ordonanței, ci legalitatea unor proceduri folosite de oamenii guvernului la redactarea și promovarea ordonanței respective, ceea ce este cu totul altceva.

 

Ce să mai vorbim de ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, care, conform liniei trasate de PSD, s-a căznit trei sferturi de oră să ne demonstreze că procurorii au greșit grav, dar, surpriză, concluzia a fost că nu este oportună schimbarea oamenilor din justiție.

 

Nu cred că există o soluție miraculoasă găsită peste noapte pentru a înlătura astfel de hibe, dar sigur s-ar putea face un progres în justiție dacă s-ar renunța la numirea de către partide sau guvern în astfel de organisme și pe de altă parte s-ar interzice accesul în astfel de organisme (CCR, CSM, DNA, DIICOT etc.) a juriștilor care au fost vreodată membri ai unui partid.

 

Șansa României de a avea o justiție independentă va depinde de hotărârea clasei politice de a renunța la dorința de dominare a justiției, dar și de capacitatea oamenilor din justiție de a avea onoarea, demnitatea și ținuta morală de a nu mai fi uneltele sau marionetele politicienilor.

 

Victor Săvulescu

10 mai 2017

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22