Pe aceeași temă
Știam că la sfârșitul lunii ianuarie se împlinesc 25 de ani de la apariția revistei 22. Am citit-o încă de la primul număr. Din 1990 îmi amintesc chioșcul la care stăteam dimineața la coadă ca să cumpăr revista. În numărul al doilea, Andrei Pleșu, ministru al Culturii pe atunci, a intervenit cerând o atitudine mai fermă a revistei față cu problemele momentului. În iunie mergeam prin Piața Romană cu lacrimi pe obraji, după ce aflasem că minerii fuseseră la sediul GDS din Calea Victoriei.
N-am pierdut niciun număr în 25 de ani. La plecările mele din București, lăsam sarcină în familie cumpărarea revistei și numerele mă așteptau teanc la întoarcere. Când am ieșit la pensie, cu 11 ani în urmă, m-am abonat și de atunci în fiecare miercuri aștept venirea poștașului.
Am întâlnit în paginile 22-ului persoane admirabile: filozofi, politologi, experți în economie, în politica externă și internă, scriitori și critici literari, comentatori de teatru și arte vizuale. Persoane remarcabile prin competență, cultură, echilibru și, mai rar în zilele noastre, bună-credință. I-am așteptat cu nerăbdare în paginile revistei, le-am citit cărțile, m-au susținut în momente de disperare, nu puține în acești ani. Mă abțin cu greu să dau nume, dar n-aș vrea să uit pe cineva.
Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat în acești ani din paginile revistei 22 a fost că am cunoscut o arătare palidă și jigărită, parcă stând să-și dea duhul în orice clipă, dar cu ochii frumoși, Libertatea.
Vă urez să vă mai citesc încă 25 de ani cu aceeași bucurie.
La mulți ani !
Sorina Woinaroski
28 ianuarie 2015
