Pe aceeași temă
De ceva vreme, draga noastră de Uniune Europeană parcă şi-a ieşit din ţâţâni. Peste tot, cu o regularitate de ceasornic, nu mai auzi altceva decât de terorişti, de jihadişti, de atentate cu bombe, de sute de vieţi nevinovate secerate sub rafale şi explozii pe stadioane, în baruri, pe stradă, în săli de spectacol, iar acum, de curând – capac la toate –, ne-a luat graiul carnagiul acesta de proporţii apocaliptice întâmplat pe aeroportul din Bruxelles, capitala noastră, locul sacrosanct de unde pornesc spre Vest şi spre Est, spre Nord şi spre Sud directivele liderilor UE. Parcă am devenit cu toţii figuranţi în celebra comedie neagră Jeux du massacre a marelui dramaturg Eugen Ionescu, sub privirile zăpăcite ale lui mister Jean-Claude Juncker şi ale altor iluminaţi, foarte empatici şi foarte umanişti, care ne conduc. Dar s-a întrebat cineva, pe bune, de ce toate astea? Care e cauza cauzelor pentru care am ajuns noi aici?
E o lege în natură la fel de inerentă ca legea atracţiei gravitaţionale. Aşa s-a întâmplat, se întâmplă şi se va întâmpla mereu (fiindcă suntem prea mândri ca să ne umilim învăţând ceva de la înaintaşii noştri), de fiecare dată când politica ajunge să fie reprezentată preponderent şi mai peste tot de nulităţi, de impostori, când liderii de ţări înşişi sunt nişte surogate, şi nu veritabile personalităţi. Poţi să o compari pe „frau“ Merkel cu cancelarul Konrad Adenauer? Pe „monsieur“ Hollande cu generalul De Gaulle?... Oameni dedicaţi în a servi interesele unora şi altora, dar nu neapărat pe cele ale întregii societăţi, care este atât de eterogenă. Mediocritatea şi formalismul din viaţa politică, culturală, socială au devenit după 1989 o regulă cam peste tot în Europa.
Soluţia? Economicul ar face bine să se restrângă la sfera sa specifică şi să nu mai acapareze orbeşte tot spectrul existenţei omeneşti. Tirania economicului este versiunea răsturnată a tiraniei politice din regimurile totalitare şi rimează în mod straniu cu tot ce se întâmplă acum în Europa. Până la urmă, cu cât curge mai mult sânge, cu atât mai bine de cei care şi-au făcut din industria morţii marea afacere a vieţii lor. Şi cu cât mai mulţi mediocri şi sicofanţi promovaţi în înalte funcţii de conducere, cu atât mai bine pentru negustorii morţii şi pentru demenţii care sunt încurajaţi să răspândească teroarea peste tot pe unde li se permite.
S-a gândit cineva câte milioane de euro se vor cheltui pentru ca să se reconstruiască aeroportul distrus de la Bruxelles şi ce pleaşcă pe antreprenorii care vor pune mâna pe contractul de reconstrucţie? Ori pe antreprenorii de pompe funebre? Ori câţi bani vom mai scoate din buzunare ca să avem mai mulţi poliţişti şi militari pe străzi, care să ne incomodeze tot pe noi, paşnici şi oneşti cetăţeni, şi nu pe potenţialii amatori de ajuns mai repede la ceruri cu bomba atârnată de gât ca un breloc? Iar noi, nebănuind de unde ne vin toate, stăm şi ne smiorcăim ca madam Mogherini şi ne pierdem timpul cu false dispute despre „pro sau contra lui Hassan care nu împărtăşeşte valorile noastre“ etc. La aşa cap, aşa căciulă!
Daniel Dragomirescu
24 martie 2016
