Pe aceeași temă
Întrebare: cum se numesc oamenii care stau la coadă?
Răspuns: oameni de rând.
Trăitorii acelor vremuri cunosc cel mai bine cum este cu povestea cozilor comuniste. În anii din urmă ai presupusului comunism (îi zic așa pentru că nimeni în lume nu a apucat finalizarea lui în deplină armonie cu ideologia lătrată), cozile aveau un caracter de permanență. Cu singura deosebire că unele erau „planificate“, iar altele se formau instantaneu. Cele dintâi la instituțiile statului (ca și acum) sau la centrele comerciale mari, acolo unde se presupunea că „se bagă“ ceva de mâncare. Celelalte erau cozile care se formau ad-hoc, atunci când mașina cu alimente trăgea imprevizibil în fața alimentarei, iar fericiții trecători aflați întâmplător în preajmă, de-acum cumpărători de ocazie, se asmuțeau asupra intrării respectivului edificiu într-o învălmășeală ce aducea, ca aspect, cu asaltul asupra Plevnei, de demult.
Se știa că, în comunism, cine avea o funcție (sau relații) nu cunoștea statul la rând. Oamenii partidului, apoi cei din administrație, dar și din alte medii, precum directori de orice fel, procurori, judecători, doctori, mici șefi de unități comerciale sau de „deservire“ ocoleau cozile pe nenumărate poteci nevăzute sau prin procedee original-comuniste de a accede la ce le trebuia. Relații sau șpagă. Privilegii comuniste știute și acceptate cu năduf, fără voie, de toți oameni „de rând“.
Pe atunci formarea cozilor avea trăsături specific românești. În primul rând, caracterul lor permanent. Apoi aceea a „lăsatului de rând“, nemaiîntâlnită pe undeva în lume. Așa că, la coadă, în loc de individ, stătea ceva vreme „o vorbă“, un fel de nălucă a celui care aranjase cu cel din față sau cel din spate că este și el acolo, în timp ce își rezolva alte treburi.
A venit izbăvitorul sfârșit de an 1989. Nu și al tradiționalei cozi românești, al privilegiilor comuniste de care vorbeam mai sus și al nefericitului lăsat de rând. Dacă s-a rezolvat definitiv problema mâncării obținute fără cozi, nu același lucru se poate spune despre rândurile din fața instituțiilor statului. Cu aceiași beneficiari de demult în a le ocoli: oamenii partidelor.
Trăim în spațiul defunct al statului la coadă. Al cozilor nenorocite pentru oamenii „de rând“. Și al aceleiași permanențe a apucăturilor comuniste de a le ocoli. Pentru cine poate.
Nicolae Negrea
Ploiești, 27 august 2016
