Pe aceeași temă
Într-o recentă emisiune radiofonică, cunoscuta lingvistă franceză Henriette Walter releva calitatea deosebită a limbii române, care a păstrat o atât de puternică amprentă latină. Explicația specialistei consta în evoluția izolată a limbii noastre, care i-a permis păstrarea nealterată a unor forme și rezonanțe din latină.
Într-adevăr, obișnuiți să o folosim curent, nu ne mai dăm seama de aceste asemănări, sesizate însă de ochiul și urechea specialistului. Ele sunt evidente în vocabularul fundamental al limbii, ceea ce se numește „basic“ și cuprinde noțiunile cele mai importante, de care avem nevoie pentru a ne exprima: corp omenesc, obiecte de uz curent, viață, religie, timp, spațiu, verbe de mare circulație, conjuncții, prepoziții, adverbe și numerale. Cuvintele împrumutate în decursul secolelor din limbile slave, din franceză, neogreacă etc., chiar dacă sunt numeroase, nu alterează baza limbii, ele reprezentând în special un număr mare de substantive. Ceea ce, de altfel, o spune Bogdan Petriceicu Hasdeu, prin „legea circulației cuvintelor“.
Corespondența merge mai departe, în structura gramaticală. Terminația de genitiv or, păstrată numai de noi din latinescul orum, păstrarea cazului vocativ, conjugarea fără pronume sunt tot atâtea puncte comune cu limba de origine.
Afirmația ineptă a unor nespecialişti că limba română este „cea mai puțin latină dintre toate limbile latine“ nu poate fi pusă decât pe baza ignoranței, dacă nu a relei voințe.
Să-i mulțumim doamnei Walter pentru atât de pertinenta ei analiză și să prețuim instrumentul nestimat pe care - de sute de generații - ni l-au transmis strămoșii.
Dinu G. Ionescu
Aprilie 2016
