Migraţia şi ISIS

Vasile Popa | 08.09.2015

SHARE 2

Valul actual de migraţie se datorează progresului ISIS în ţările islamice. UE şi ONU trebuie să intervină militar pentru a bloca extinderea şi a anihila ISIS, care, prin atrocităţile comise, îi sperie până şi pe musulmani. Musulmanii extremişti se acumulează în statele arabe, unde este acţiunea, nu în Europa, unde nu prea au ce face. Pe de altă parte, migraţia micşorează populaţia civilă care ar putea fi ţinta colaterală în cazul unui atac al ONU. NATO ar putea fi o alternativă, dar prezenţa americanilor, care abia au ieşit din Afganistan şi Irak, complică situaţia. Dar cu cât intervenţia militară va întârzia, cu atât sunt mai mari şansele de genocid. ISIS nu va răspunde la o soluţie diplomatică.

 

Vasile Popa

Septembrie 2015

TAGS:

Comentarii 2

Corneliu C - 09-20-2015

Domnu ion ion, stai linistit domne. Americanii fac ce stiu ei mai bine. Dta, tot ce trebuie sa faci, e sa stai cu gura larg cascata de admiratie si sa gandesti corect, asa cum te invata distinsii guignoli de dreapta neocon bugetar acoperita.

Răspunde

ion ion - 09-10-2015

valul de migratori este un rezultat clar al inceputului constituirii unui mare califat.europenii asista la un act istoric cu gurile cascate si sefii cei mari fac socoteli aritmetice privind impartirea celor fugiti de pe campul de lupta,democratia va duce la pieire europa .cu asa sefi asa rezultate.numai americanii mai pot face ceva dar ei sunt preocupati cu indoparea curcanilor pt craciun.sau ars de multe ori in razboaie singuri.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22