Pe aceeași temă
De la partidul care una a promis în campanie și alta face după ce a ajuns la putere nu mă pot aștepta decât la o păcăleală. Că păcăleala poartă marca Victor Ponta, că altădată se numea Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană ori Liviu Dragnea nu mai are absolut nicio relevanță.
Să mai observăm că, de fiecare dată când social-democrații și-au compromis iremediabil imaginea publică, iar scorul din sondaje le dădea frisoane, și-au schimbat surtucul pătat și numele, din FSN în PDSR, din PDSR în PSD, haina nouă ajutându-i să mai păcălească încă o dată electoratul.
Pe deasupra, aripile desprinse din formațiunea lor, ApR în 1997 și UNPR în 2010, le-au permis să supraviețuiască, parazitând partidele din opoziție. Ba chiar au făcut jocuri urât mirositoare pe scena politică. Nu așa a înflorit cel mai scârbavnic mod de a face politică, traseismul? Nu așa au fost reținuți sau readuși la sânul partidului-mamă foștii fii risipitori?
Iată că acum situația se repetă: imaginea PSD e praf și pulbere după proteste („ciuma roșie!“), pe plan internațional poziția sa e cea mai șubredă din ultimele două decenii, chiar și în sondaje măsluite scăderea continuă și, dacă trendul se menține până la viitoarele alegeri, partidul va pierde puterea. Ce e de făcut, vorba lui Lenin?
Iaca, una dintre soluții le-o oferă Victor Ponta: Noua Stângă. Anunțată cu surle și trâmbițe, formațiunea lui Ponta vrea să-i adune grămadă pe cei nemulțumiți de leadershipul lui Dragnea, de aventurismul Guvernului Grindeanu, care aruncă cu bani în populație, de continuarea anti-Justiției... Nedumerirea care mă cuprinde e că toate își au originea în guvernarea „pisicului“.
Firește că denumirea Noua Stângă e un moft. Fiindcă însuși fostul prim-ministru recunoaște că nu prea le are cu stânga și că a pus în operă mai ales măsuri de dreapta. Cu ele se laudă mereu, ba chiar se consideră un erou care s-a sacrificat pentru „Românica“. De aceea confuzia devine comică: va fi Noua Stângă un partid de dreapta?
Nici vorbă de doctrină. Va fi un partid de gașcă, gașca lui Victor-Viorel. Cârdășia cu care să facă și el niscaiva jocuri politice, fiindcă i s-a acrit de chibițat pe de lături. Vrea să joace și el că Băsescu, modelul său tutelar, numai că jocul său politic are legătură nu cu Românica, cum zice el, ci cu propriul partid și cu Liviu Dragnea. Motivul? În afara unei figuri de politician expirat, nu avea ce să le ofere, așa cum nu avea ce pune pe masa negocierii.
Iată de ce Noua Stângă e deja o formulă veche și, dacă va fi, ei bine, va fi un partid-pâlnie care să adune fugarii și răspopiții din PSD, să dreneze cât mai mulți membri, eventual să readucă sub ascultare fostul UNPR, pentru ca social-democrația să nu piară totul odată cu puterea. Doar nu-și închipuie cineva că se poate câștiga războiul cu justiția. Singurul lor interes este ca „românii“ să mai înghită încă o dată gogoașa social-democrată, eventual cu surtuc nou, răscroit, la viitoarele alegeri. Iar Victor-Viorel să fie iar ce-a fost și mai mult decât atât.
Necesitatea Noii Stângi a apărut după apelul de seară al bocancilor făcut de greii PSD care au constatat cu durere că, dacă trendul actual se păstrează, în viitoarea legislatură se vor vedea din nou în pustietatea opoziției, fără contracte pentru gașcă, fără aplauze comandate încă din autocare, fără invitații zilnice în studiouri... Iarăși gargară, iarăși politicianism, căci cu reformele stânga noastră nu le-a avut niciodată. Doar cu restaurația. Nu se poate despărți de trecutul „glorios“ de dinainte de revoluție și gata.
Și pentru că la Palatul Victoria viața e grea și scurtă, o nadă ca Noua Stângă n-are ce să strice.
Petru Tomegea
Martie 2017
