Paradisul lecturii

Motto: „Nu ochelarii, ci lecturile fundamentale ne ajută să vedem lumea!“ – Septimiu Chelcea

Din 86% dintre românii care locuiesc în mediul urban și declară că au timp liber pe parcursul săptămânii, doar 25% și-l petrec citind. În timpul weekendului, doar 9% dintre aceștia își dedică timpul lecturii (revista Sinteza nr. 34, noiembrie 2016, Paradisul pierdut al lecturii, p. 14). Deloc surprinzător și trist, dar asta nu înseamnă că nu există cititori. Însă distingem, între un cititor ocazional sau din întâmplare și unul autentic, două tipuri ideale pe care le-am identificat bazându-mă în principal pe motivațiile pentru care citesc oamenii, din studiul IRES, ce poate fi găsit în revista menționată anterior. Deci, un cititor ocazional poate să citească din plictiseală, amuzament, ca să se dea mare, dar un cititor autentic o face din plăcere, din nevoia de a evolua, de a cunoaște și înțelege. Consider că un cititor autentic, dar bine instruit va putea distinge între o carte autentică și o pseudo-carte, care este scrisă de un simplu profan sau epigon, care vrea probabil să se laude sau să manipuleze, care poate să conțină informații false sau să fie un plagiat. (...)

Dar există oameni care nu au posibilitatea de a fi nici măcar cititori de ocazie, darămite să aibă posibilitatea de a evolua și deveni cititori înrăiți. Aceștia sunt, din păcate, oamenii care nu pot citi (analfabeții), cei care știu a citi, dar nu înțeleg ce au citit (analfabeții funcțional) și cei care știu a citi, înțeleg ce citesc, dar nu au posibilități din cauza problemelor financiare sau a lipsei librăriilor, bibliotecilor. Situațiile, toate trei, mi se par tragice, deoarece în România există, conform recensământului din 2011, în jur de 240.000 de analfabeți, iar, conform unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. De altfel, s-ar specula că județul Teleorman nu are deloc librării (deși ar exista câteva care distribuie numai cărți religioase). Toate aceste lucruri duc la concluzia că avem nevoie neapărat de o reformă în educație, dar și în celălalte părți ale societății care sunt de vină pentru astfel de probleme (politică, mass-media etc.). Contextul social este important pentru a se putea dezvolta viitori cititori. Până la urmă, acesta poate determina dacă citești sau nu sau ce anume vei citi.

Revenind însă la subiectul principal, deoarece probleme precum cele de dinainte nu pot fi discutate într-un simplu articol, vreau să vorbesc despre plăcerea de a citi. Pentru cei care au, din fericire, posibilități, știu să citească, înțeleg ce citesc, dar, mai important, vor să citească! Deci nu cred că pentru cei cu fobie de texte lungi, care probabil nici nu au ajuns la rândul acesta sau, dacă au ajuns, sper să fie interesați să continue.

Să discutăm puțin despre obiectul fundamental al actului de a citi, cartea (vreau să includ totuși și revistele, ziarele și diferitele tipuri de publicații, deoarece definițiile următoare sunt valabile și pentru acestea). Ce este o carte? Cartea nu este doar o scriere tipărită, un obiect, o lucrare. Pentru unii, cartea este probabil doar o bucată de carton cu multe hârtii scrise, când, pentru alții, ea reprezintă ceva mai mult. Parafrazându-l pe Carl Sagan, o carte este un obiect plat făcut dintr-un copac, dar care cu o singură privire te trimite în mintea altcuiva, poate mort de mii de ani. Aceasta distruge lanțurile timpului, permițând legătura între persoane din epoci diferite. Poate unii nu au acest sentiment sau nu idealizează în acest fel cărțile, dar pentru alții o carte poate fi un univers sau mai degrabă un cosmoid blagian, o creație complexă de cultură. Aceste persoane cheltuiesc sute de roni pe cărți, reviste de specialitate etc. și le termină de citit probabil în câteva ore, dacă nu în câteva zile. Acest lucru se aplică la diferitele tipuri de cărți: romane, istorice, dezvoltare personală etc.

Uneori, când vrei să cumperi o carte, poate fi echivalentul sentimentului de așteptare a lansării unui nou album al formației preferate de muzică. Când termini de citit cartea, la fel cum termini de ascultat albumul, poți să o recitești sau, dacă nu, recitești doar capitolele, frazele etc. care ți-au plăcut cel mai mult. Analogia este valabilă dacă există aceeași euforie precum cea manifestată în muzică.

Să nu uităm totuși că, în ziua de azi, cărțile s-au adaptat la tehnologia de acum sau au evoluat spre acest stadiu (depinde de perspectivă, întrucât există și oameni care consideră că nu este un lucru tocmai pozitiv, vorbind aici de conflictul tribalism-tehnologie) și nu mai sunt doar sub formă tipărită. Avem PDF-urile, avem e-book-ul, avem diversele site-uri, bloguri, iar informațiile sunt mult mai accesibile decât erau înainte. Nu doresc și nu mă interesează să vorbesc despre cei care consideră că vor dispărea cărțile și bibliotecile fizice sau că există un război câștigat de cărțile electronice. Datele din studiul IRES menționat mai sus și un articol din acea revistă arată altceva, chiar o colaborare de succes între cărțile tipărite și cele electronice, librăriile / bibliotecile fizice și cele online. Concluzia este că, indiferent dacă o carte este tipărită sau electronică, atunci când citești, paradisul care ți se arată poate fi același, revelația te poate surprinde în ambele cazuri.

Lectura este pentru unii chiar un mod de viață și argumentele pentru a citi sunt multe, de la faptul că ți se deschid noi perspective până la faptul că te învață chiar să scrii. Ea reprezintă un mod de a comunica sau de a-i învăța pe alții, transmițând un complex de cunoștințe și fiind astfel și o sursă a inovației, care dezvoltă capacitățile intelectuale ale cititorului și îi dă posibilitatea de a fi creatorul unui cosmoid. De altfel, are puterea de a forma și comunități, fie ele cât de mici, care pot aduna laolaltă oameni din diferite categorii sociale, dar cu aceeași pasiune, aceea de a citi!

Beserman Edi Dragoș

Decembrie 2016