Plătim păcatele altora

Europa se confruntă cu o problemă ex­trem de gravă. O mulțime de oameni flă­mânzi și poate și bolnavi vor să intre cu for­ța în citadela sa. Această invazie este rezultatul unor conflicte tribale sau de na­tură religioasă ce au distrus echilibrul po­li­tic și economic în mai multe țări din Afri­ca și Asia. În afara unor rivalități an­ces­tra­le între suniți, șiiți și kurzi, a mai inter­ve­nit și furia distructivă a unor degenerați, cu pretenția de autoritate supremă isla­mi­că. Acest centru de forță denumit ISIS cons­tituie pericolul maxim, deoarece prac­tică un terorism de natură barbară, având drept obiectiv principal formarea unui ca­lifat islamic, capabil să domine treptat în­treaga lume musulmană și să distrugă și lu­mea creștină. Ororile și distrugerile pro­vocate de acești ucigași de profesie au fost nimicitoare și justifică în parte fuga locui­torilor. Exodul victimelor ne poate aminti descompunerile politice și sociale din pe­rioada năvălirilor barbare, când locuitorii regiunilor agresate migrau căutând o ipo­tetică salvare. Se fac astăzi diferențieri în­tre cei care fug din motive economice cu cei care se retrag din motive politice. Exis­tă cert diferențe notabile, dar efectele sunt aceleași, deoarece și cei care mor de foa­me, ca și cei care își văd existența dis­tru­să de violențe politice (sau religioase) au aceleași tendințe de a părăsi zonele ca­lamitate.

Nu se pot aprecia încă soluțiile adoptate de UE pentru gestionarea acestei crize. Ştim că se preconizează relocarea fu­ga­ri­lor cu ajutorul unor cote fixe, distribuite numeric principalelor țări din Europa. Nu se cunoaște încă rezultatul contestărilor. Este cert că suntem în prezența unei tra­ge­dii umanitare, provocată exclusiv de agre­sivitatea unor lideri musulmani, incapa­bili să opteze pentru soluționarea corectă a contradicțiilor politice și teologice din țările respective.

Răul s-a produs. El nu a putut fi prevenit și oprit la timp. Există în mod categoric și responsabilitatea unor țări europene, inca­pabile să-și apere frontierele. Invocând o solidaritate și principii morale ce stau la temelia țărilor din UE, principalii lideri ai bătrânului continent au fost de acord să-i primim pe fugari. Nu s-au luat în con­si­de­rație schimbările și transformările etnice ce se vor produce categoric în urma pri­mirii acestui uriaș număr de refugiați şi nici posibilele mo­di­ficări ale echilibrului și structurilor etnice din Europa. Suntem în prezența unor fe­no­mene care confirmă semnalul de alar­mă tras de Samuel P. Hun­tington în ce­le­bra sa carte Ciocnirea ci­vi­li­zațiilor. În ea se descrie un mecanism le­gat de fe­no­me­nul migrărilor, care, odată început, cau­zează în continuare propriul lor flux. Emi­granții își aduc rudele, fă­când imense efor­turi, fără ca cei veniți să se identifice ul­te­rior cu populația ma­jo­ri­tară. Este făcută constatarea că grupările is­lamice din Oc­cident au dovedit o totală inadaptabilitate sub aspect religios și com­por­tamental.

Există astfel diverse aspecte trecute cu ve­derea de liderii europeni. Coloniile isla­mice ce se vor extinde în acest spațiu se vor amplifica în timp. În prezent trăiesc în Europa aproape 50 de milioane de mu­sulmani. Aceștia, deveniți treptat și în timp cetățeni ai ţărilor respective, și-au păstrat intacte caracteristicile etnice și re­ligioase. Dar s-au păstrat intacte și defec­tele. Se cunosc cartiere din metropolele vestice unde poliția nu mai are curajul de a patrula noaptea. Majoritatea șomajului în rândul tineretului a proliferat de­lin­cven­ța și o anumită izolare, provocând im­plicit reacțiile iredentiste ale unor cercuri considerate extremiste. Un adevăr neglijat de liderii UE se va confirma dramatic în viitor. Între lumea islamică și cea creștin-europeană există o incompatibilitate ab­so­lut categorică. Ea derivă din contradicții religioase și structuri personale. Între is­lam și creștinism a existat permanent o relație conflictuală. Timp de 14 secole au existat conflicte și s-a adâncit indaptarea. Colonialismul și ulterior fenomenele de globalizare economică au generat un imens resentiment printre musulmani. Numai niște naivi au putut cre­de că în țările arabe în care au avut loc schimbări de tip instituțional se puteau consolida instituții de tip democrat.

Islamul nu este numai o religie, este și un mod de viață. Pentru lumea musulmană, Sharia este legea supremă. Ea poate fi con­siderată retrogradă sau exclusivistă, dar în prezent este principalul criteriu moral al unei lumi ce nu se identifică cu lumea noastră. Avem în perspectivă o ra­di­ca­li­za­re a raporturilor între civilizația euro­pea­nă și cea islamică, cu toate consecințele dureroase ce vor rezulta din acest con­flict, astăzi lent, dar poate violent în viitor.

Noțiunile legate de solidaritate și to­le­ran­ță trebuie reanalizate și filtrate cu ajutorul unor realități. Când consecințele dra­ma­ti­ce ale incompatibilității dintre cele două lumi se vor agrava, va fi poate prea tardiv.

Dan Emanuel Dobreanu

septembrie 2015