Pe aceeași temă
De mai bine de o lună asistăm la manifestaţii de protest cum nu am mai cunoscut de la 1989 încoace. Unii dintre noi admiră acest civism unificator, tineresc, alţii, cei mai puţini, urlă din toţi bojocii că se destramă ţara...
În ce mă priveşte, sunt de partea acestor tineri minunaţi care îşi sacrifică timpul pentru o cauză dreaptă, dar sunt şi uimit. Ce se întâmplă acum cu noi este o consecinţă a unor paşi de şahist ce s-au derulat de vreo câţiva ani încoace, paşi nesancţionaţi de nimeni.
Aproape că nu contează datarea precisă, nici guvernele care au acţionat pe tăcute.
Întâi s-a permis mutarea primarilor la ce partide doreau să treacă – avantajul l-a avut PSD, mărindu-şi bazele şi aşa foarte puternice, moştenite de la PCR.
A urmat măsura prin care alegerile locale urmau să se desfăşoare într-un singur tur. Nu m-am mirat că ţara s-a înroşit.
O altă lege, dată cu concursul (in)voluntar al DNA, a redus posibilităţile de finanţare a campaniilor electorale ale partidelor. Campania electorală din 2016 a avut aerul unui priveghi cu termen depăşit. „Poporul“ a fost pur şi simplu anesteziat de zâmbetul sardonic de pe faţa lui Dragnea. Să nu uităm nici Legea electorală, care prevede că nu mai este necesară prezenţa a cel puţin 50%+1 participanţi (în loc să fie prezenţa obligatorie, cu riscul amenzii în caz de neparticipare) – o democraţie prost înţeleasă. Rezultatul a fost că 3,5 milioane (poporul pesedist) a câştigat legal alegerile, iar ceilalţi, vreo 15 milioane, pot urla la lună. Şi chiar o fac, văzând cum aleşii s-au pus pe treabă chiar de la început; cu paşi mărunţi vor să-şi albească personalităţile (OUG 13), să-şi răsplătească alegătorii (OUG 9). Acum vor spune că nu-şi pot duce la îndeplinire „cel mai bun“ program de guvernare, cel pentru care au fost aleşi. Între timp, ţintesc să-l provoace pe preşedintele Klaus Iohannis, ameninţându-l cu suspendarea – pentru care se aduc urlători din sud cu autocarele.
Am fi putut scăpa de o asemenea dandana? Probabil, dacă în 1990, în loc să ne ciorovăim unii cu alţii, am fi impus Legea lustraţiei. În lipsă, procesul decomunizării nu a mai avut loc, cu consecinţele pe care le vedem astăzi.
Ştefan Kreibik
Februarie 2017
